Începutul anului cercetasesc la Roman

Publicat pe de scout.ro

Sâmbătă, 6 octombrie 2007, grupul de Cercetaşi din Centrul Local Adormirea Maicii Domnului din Pildeşti, a participat la deschiderea anului Scout împreună cu centrele din Adjudeni, Hălăuceşti, Nisiporeşti şi Sagna.

 

Programul întâlnirii s-a desfăşurat la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Activităţile au fost variate, cele mai interesante fiind vizionarea Video Centenarului Scout: „O lume O promisiune”, Sf. Liturghie, spectacolul artistic la care au participat toate centrele cât şi jocurile cercetăşeşti.

 

Alături de cei aproximativ 200 de cercetaşi au fost d-l Sorin Boroş, Preşedinte al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, Pr. doctor Alois Hîrja, asistentul spiritual naţional, liderii naţionali Adrian Secal (Bacău) şi Mihaela Lupu (Nisiporeşti) şi asistenţii spirituali locali: Pr Flavian Enăscut OFMConv, Pr Daniel Budău, Pr Laurenţiu Ignat şi Fr Jesus Sagredo. Au participat la program Părinţii profesori şi elevii din Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman.

 
Fr. Jesus Sagredo, membru fondator al C.L. „Adormirea Maicii Domnului din Pildeşti”