Dragi prieteni,

 

Avem deosebita plăcere de a vă invita, pentru a 10-a oară, la Alba Iulia, pentru a lua parte la ediţia aniversară a festivalului cercetăşesc Unitate şi Prietenie.

 

Anul acesta festivalul va avea loc între 29 noiembrie şi 2 decembrie, şi va fi din nou deschis patrulelor de exploratori şi seniori, dar şi liderilor din România.

 

Semnificaţia anului 2007 pentru cercetaşii din întreaga lume nu mai trebuie explicată, dar suntem încântaţi că, odată cu sărbătorirea a 100 de ani de când a fost inventată mişcarea cercetăşească, putem sărbători 10 ani de Unitate şi Prietenie la Alba Iulia, şi de aceea am decis ca tema festivalului de anul acesta să fie „100 de ani de cercetăşie, 10 ani de Unitate şi Prietenie”.

 

La ediţia de anul acesta veţi întâlni atât atelierele pe care le-aţi apreciat la alte ediţii, îmbunătăţite şi regândite, cât şi ateliere proaspete, coapte special pentru voi, aşa că grăbiţi-vă să vă înscrieţi! Anul acesta înscrierile pot fi făcute între 15 octombrie şi 10 noiembrie.

 

Anul acesta vrem să acordăm o atenţie deosebită proiectelor voastre, şi festivalul se va concentra pe propunerile de proiecte ale patrulelor mai mult ca în orice alt an. Pentru asta am înfiinţat premii speciale pentru proiectele cele mai bune, premii în bani, pentru a vă ajuta în demararea proiectului vostru.

 

Special pentru dubla aniversare de anul acesta, am hotarât să pregătim o expoziţie cercetăşească la Muzeul Unirii, şi pentru ca această expoziţie să fie un real succes avem nevoie de tot ajutorul disponibil. De aceea, dacă aveţi documente, fotografii sau alte materiale relevante la istoria cercetaşilor în România şi în lume, vă rugăm să ne contactaţi cât mai repede.

 

Anul acesta ne dorim să implicăm cât mai mulţi lideri şi seniori din ţară în organizarea festivalului, şi de aceea vă invităm să faceţi un pas înainte şi să ne prezentaţi atelierul pe care vreţi să-l faceţi la UP10 sau să ne spuneţi cum vreţi să ne ajutaţi!

 

La secţiunea Resurse  veţi găsi toate detaliile cu referire la program, condiţii, taxa de participare, înscriere şi înregistrare pe care le avem până acum.

 

Cele mai proaspete informaţii le puteţi găsi, oricând, pe site-ul evenimentului, www.unitatesiprietenie.ro.

 

Pentru orice nelămuriri, probleme, sugestii, ne puteţi găsi la contact@unitatesiprietenie.ro

 
Vă aşteptăm cu drag,
Echipa Unitate şi Prietenie