Jamboreea Central Europeana, Silesia 2008

Publicat pe de scout.ro

Anul 2008 a gǎzduit un alt eveniment cercetǎşesc la scarǎ internaţionalǎ:
Jamboreea Central Europeanǎ „Silesia", Polonia, eveniment aflat la a noua
ediţie, la care a participat şi ţara noastrǎ.

 

Jamboreea Central Europeanǎ – ieri şi azi

Evenimentul este realizat la nivel internaţional de organizaţii
cercetǎşeşti din ţǎrile central-europene, membre ale Mişcǎrii Mondiale Scout.
Prima întâlnire de acest gen s-a desfǎşurat în Spala, Polonia, în 1935,
urmǎtoarea adunare având loc abia în 1997 la Praga, Cehia.

Între anii 1998 – 2006 gazdele evenimentului au fost Slovacia, Polonia,
Ungaria, Cehia; cea de-a zece-a ediţie a Jamboreei urmând sǎ aibǎ loc în Ungaria în 2010.

Au venit, au participat, au plecat!

Printre ţǎrile participante se numǎrǎ şi România, reprezentatǎ de un grup
de 14 membri IST şi 14 temerari şi exploratori însoţiţi de doi lideri;
contingentul român a fost condus de Ana Avram, şef, şi Bogdan Pater, adjunct de
şef. La ceremonia de deschidere a participat şi consulul român în Charzow,
urmând ca la festivitatea de închidere, pe lângǎ cele 24 ţǎri participante, sǎ
asiste şi autoritǎţile locale poloneze şi membri ai Comitetului Onorabil din
Silesia.

Ce înseamnǎ Jamboreea Central
Europeanǎ Silesia 2008?

Timp de cinci zile, participanţii, împǎrţiţi în cinci sub-campuri, au avut
parte de un program pe cât de încǎrcat, pe atât de variat.

Ceremonia de deschidere a avut ca scop adunarea tuturor celor prezenţi,
cercetaşi, dar şi alţi invitaţi, şi introducerea lor în atmosfera Jamboreei
prin urmǎrirea unui spectacol audio-vizual. Nu au lipsit nici oficialitǎţile,
reprezentate de sub-secretarul Educaţiei Naţionale, Krystyna Szumilas, a
membrilor corpului consular din Polonia de Sud, şi nici presa. Prima searǎ s-a
încheiat cu un karaoke internaţional.

Programul evenimentului a cuprins ateliere ce acopereau domenii
diversificate, de la „Simboluri religioase" la dansuri tradiţionale indiene; de
la ateliere de film sau fotografie la activitǎţi yoga, etc.

În ciuda diversitǎţii lor, activitǎţile au fost îndreptate spre fiecare
ramurǎ de vârstǎ participantǎ: temerari, exploratori, lideri, membri IST.
Potrivit lui Bogdan Pater, membru IST, cea mai popularǎ activitate a acestora a
fost "jocul
"Vampire", propus de contingentul ceh. Printre cei înscrişi la
joc sunt patru vampiri care au câte un marker. Dacǎ vampirii reuşesc sǎ îţi
facǎ douǎ puncte pe gât sau pe încheietura de la mânǎ ai ieşit din joc. Ca sǎ
poţi scǎpa de vampiri trebuie sǎ câştigi usturoi. Prima probă pentru obţinerea
preţiosului usturoi a fost înǎlţarea unui steag în amfiteatru. Când ai
usturoiul poţi acuza o persoană cǎ este vampir, dacǎ te sprijinǎ încǎ 20 de
membri IST, iar dacǎ acuzaţia e corectǎ vampirul este scos din joc. Dacǎ
acuzaţia e greşitǎ trebuie sǎ îţi mǎnânci usturoiul şi astfel rǎmâi fǎrǎ
protecţie pânǎ câştigi alt usturoi."

Şi fiindcǎ tot se aflau pe
teritoriu strǎin, cercetaşilor li s-a pregǎtit, în afara campului, excursii ce
au constat în vizitarea unei mine şi a unei fabrici de pâine în Tornowskie
Gory, dar şi o acţiune de ecologizare a unui lac, sfârşitǎ printr-o plimbare cu
caiacul pe acel lac.

În loc de concluzie!

Pentru neparticipanţii doritori
sǎ intre în atmosfera celei de-a noua
ediţii a Jamboreei Central Europene existǎ posibilitatea unei
post-participǎri, accesând site-ul http://silesia2008.zhp.pl/?jezyk=eng sau intrând în
legǎturǎ cu Bogdan Pater, care ne-a împǎrtǎşit experienţa trǎitǎ.

…şi poate ne vedem în 2010!

 

Laura Bǎduţ, redactor InfoScout

laura.bradut@Infonext.scout.ro