Stagiu regional de animație la Pașcani

Publicat pe de scout.ro

În
perioada 7-11 aprilie, Codrii Pașcanilor a fost gazda stagiului de
animație pe regiunea Moldova. Dacă majoritatea lumii încă se
refăcea după sărbătorile pascale, 20 de lideri au aflat „tainele
animației" alături de formatorul venit din partea Creativ, Vlad
Dumitrescu și de formatorii ONCR Elena Petrea (Tromppy) și Laura
Hen.

 

Pe
parcursul a patru zile, au învățat cum să te joci cu copiii, dacă
joaca e numai joacă sau ceva mai mult, multe tipuri de jocuri,
structura unei activități așa încât să fie animată și cât
mai atrăgătoare. Dar cel și cel mai mult… s-au jucat! Întâi ei
cu formatorii, apoi ei între ei și, cel mai important, cu copiii!
Și dacă ziua a însemnat ba teorie, ba practică, ba evaluări sau
altele, seara nu putea să se rezume decât la chitară, casino
cercetășesc și ateliere de aptitudini!

 

Sâmbătă,
cercetașii din Pașcani, cu mic, cu mare, au venit la Codri pentru
că se anunța activitate! Lideri din mai multe centre erau acolo și
vroiau să se joace cu ei! Zis și făcut. După ce litera de lege
din acea dimineață a fost planificare,
după-masa avea să însemne practică
iar seara debrief!
Astfel, liderii de lupișori au pregătit un program de două ore
pentru lupișori, respectând toate elementele pe care le învățaseră,
iar cei de temerari la fel. Cert este că sâmbătă s-a văzut
rezultatul unui stagiu întreg, când copiii au plecat cu zâmbetul
pe buze acasă, despărțindu-se cu greu de locul în care au
petrecut trei ore pline de veselie.

 

Duminică
a reprezentat încheierea stagiului și plecarea participanților,
care s-a lăsat cu îmbrățisări și promisiuni de revedere, dar
mai ales cu o puternică amprentă a tot ceea ce a însemnat Stagiu
Regional de Animație Pașcani.

 

Ar
fi greu de cuprins în câteva cuvinte tot ce a urmat.

Dacă într-o pastilă găsim într-o formă comprimată esenţa unor
elemente folositoare organismului, tot aşa, la acest stagiu, fiecare
zi a concentrat o multitudine de jocuri, informaţii,
discuţii-dezbateri-analize-interpretări, discuţii la dezbateri,
simulări sau puneri în practică pe viu pentru fişele de
activităţi minuţios gândite, glume, cântece, provocări de tot
felul şi multe alte ingrediente miraculoase, seminţe de idei pe
care fiecare participant le-a luat cu sine pentru a le îngriji mai
târziu în pământul de acasă. Tinereţe, entuziasm, foarte bună
pregătire, spirit critic şi multă seriozitate în muncă, sunt
câteva dintre calităţile pe care le-am observat la cei trei
dirijori ai sesiunilor, care se constituie în tot atâtea dovezi că
lucrurile ies întotdeauna la superlativ când le faci cu pasiune. De
altfel, în acea atmosferă, diferenţele de vârstă sau de orice
altă natură nu mai contau, pentru că cercetaşul înţelege că
oricine poate transmite ceva din partea lui de viaţa, că realitatea
are atâtea faţete câţi privitori găseşte şi de aceea acceptă
cu bucurie diversitatea părerilor, fiind încântat de tot ceea ce
mintea umană poate crea într-un scop constructiv. 

Ana Moșescu, Tecuci

 

Iau
vocea poporului și încep prin a saluta "oamenii sinceri"
și a mulțumi că am fost "admis"/primit/agreat/suportat
la acest stagiu de animație, promit că data viitoare o să vin cu
chestii mai ușoare din origami :D. Avand în vedere că este primul
de acest fel în "cariera" mea de cercetaș, pot spune că
a fost prea super tare, mă bucur că am întâlnit lumea
de
aici

Blaj
Bogdan, Iași

Foto: Rita Petrea, Bacău