RoJAM – Deschidere Oficială

Publicat pe de scout.ro

KUDU A RĂSUNAT DIN NOU ÎN ROMÂNIA DUPĂ 75 DE ANI! 
RoJAM E OFICIAL DESCHIS!

Sunetul cornului de kudu a adunat laolaltă cercetași din întreaga țară, momentul marcând o nouă etapă în istoria cercetășiei din România postbelică!
RoJAM reprezintă a cincea Jamboreea Națională și totodată testul de maturitate al Organizației Naționale „Cercetașii României” , ultimul eveniment de acest gen având loc în anul 1936. 

ÎNTOARCEREA LA ORIGINI
Întrucât tema oficială a Jamboreei este întoarcerea simbolică la Origini, întreaga ceremonie de deschidere a reușit să emoționeze peste 1300 de participanți, tradiția și rememorarea amintirilor cercetășești din trecut situându-se pe primul plan.

SPIRITUL CERCETASILOR PRINDE PE TOATA LUMEA 
Pe scena amplasată în campul din Săliște în apropierea Sibiului, momentele de maximă intensitate nu au întârziat să apară. După prezentarea istorică a Jamboreelor ce au fost organizate în România pe scenă au urcat personalități precum Oana Badea, ministru secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Sport și Tineret domnul Lorincz Szell, Mitropolitul Ardealului I.P.S Laurentiu Sterza, Dr. Teodor Dumitru Banciu, primarul orașului Săliște, coordonatorul programului Tineret în Acțiune, Andrei Popescu și domnul Hans Christian Habermann Fundaţia Saşilor Transilvăneni „Siebenbürgisch-Sächsichen Stiftung- partener ofcial al proiectului. 


"Am o provocare pentru voi: anul viitor vom avea o săptămână de Scoală Altfel și vă rog să transmiteți Ministerului Educației cum se petrece o săptămînă în spiritul cercetașilor" a declarat Oana Badea, ministru secretar de stat MECTS.

O SANSA PENTRU ROMANIA
Ridicarea drapelurilor României, al Organizatiei Nationale Cercetașii României și al Organizației Mondiale a Mișcării Scout prin intermediul unei construcții sub formă de cumpănă, precum și a celor 48 de steaguri aparținând filialelor participante din țară și străinătate, a constituit unul din momentele oficiale ce au făcut istorie. La întreaga ceremonie nu a lipsit nici show-ul pirotehnic sincronizat pe muzică, evantaiele de artificii luminând întreg cerul sub ochii încântați ai mulțimii.
Momentele artistice încărcate de tradiție au animat atât cercetașii veniți de pe meleagurile românești cât și din țări ca Franța, Spania, Moldova, Portugalia, Cehia, Israel, Germania și Elveția. Mihai Georgescu, solistul trupei „Bere Gratis”, a purtat eșarfa națională a cercetașilor pe tot parcursul concertului. Astfel, show-ul acestora a creat imaginea unei patrule de cercetași unite spre frenezia tuturor.
,,Dacă țara asta ar fi plină de oameni ca voi, ar fi o țară mai civilizată!” le-a spus Mihai Georgescu, solistul trupei „Bere Gratis”, Cercetașilor României în timpul concertului.

SUNETUL DE KUDU CREAZA NOUA SOCIETATE
Ora 00:39 a marcat deschiderea oficială RoJAM, coordonatorul RoJAM Radu Stinghe suflând în cornul de kudu asemenea fondatorului mișcării, Lordul Baden Powell, la prima întâlnire internațională de cercetași din august 1920.

„Jamboreea noastră cel mai mare eveniment național pregătit de tineri pentru tineri din ultimii ani, dovedește tuturor că Organizația Națională „Cercetașii ar României” a prins din nou forță, a devenit o organizație care are impact asupra societății. Se spune ca tineretul e viitorul țării – eu vreau să cred că tineretul e prezentul ei! Voi nu moșteniți această societate – ci o creați! Trăiți RoJAM și faceți o promisiune fermă că odată ajunși acasă, în comunitatea voastră, veți face următorul pas pentru a crea lumea în care vreți să trăiți!” a afirmat Directorul European de Programe al Organizației Mondiale a Mișcării Scout, Radu Stinghe.

–– www.rojam.ro si www.next.scout.ro –-

Poza: Bota Sorin