Dacă intri pe aleea ce duce spre Palatul de la Mogoşoaia, s-ar putea să auzi câteva cântece, strigăte şi râsete de copii. E atmosfera care a cuprins localitatea din nordul capitalei începând de ieri.

Peste 700 de cercetaşi din toată ţara s-au adunat pentru a celebra cei 100 de ani de când organizaţia lor există în România. Pe domeniul brâncovenesc găseşti copii şi tineri de toate vârstele. Cu eşarfe la gât, cu zâmbete pe chip şi cu voie bună în suflet.

Au început dimineaţa de la ora 7:00, nerăbdători să intre în activităţile primei zile întregi de camp. Această zi a fost dedicată prezentării proiectelor locale şi regionale. La intrarea în palat au fost amenajate mai multe corturi, fiecare dedicat unei regiuni a ţării. Rând pe rând, cercetaşii au tecut pe la fiecare cort. Deplasarea de la un cort la altul nu a fost, însă, o simplă plimbare. Cercetaşii au avut de înfruntat câteva provocări. Au mers pe brânci, legaţi la ochi, au sărit peste corzi care le blocau trecerea şi au încercat să evadeze dintr-un labirint de sfori.

Împărţiţi în patrule de 20-30 de membri, urmaşii lui Baden Powell au petrecut în fiecare zonă aproximativ 15 minute, timp în care au aflat ce proiecte au fost implementate la nivel local de comunităţile de cercetaşi.

O mare de cămăşi cercetăşeşti ţi se desfăşoară în faţa ochilor. Pe fiecare din ele găseşti cusute o serie de embleme. Sunt semne ale experienţelor trăite de cercetaşi.

E ora 11:00, iar în turnul de la intrare, liderul din Fieni le vorbeşte copiilor despre proiectele reuşite de comunitatea sa. Undeva în depărtare se aude sunetul unei goarne. Soarele acoperă chipurile cercetaşilor care sunt prinşi într-un joc. Aşezaţi într-un cerc, ei încearcă să îşi „fure” unul altuia locurile. Un cercetaş atinge o persoană din grup, vecinii lui se ridică şi o iau la fugă înconjurînd tot grupul. Unul dintre ei se pare că are un mic avantaj şi e cît pe ce să îşi reia locul în cerc, dar e prins din urmă şi trimis la pămînt. El va fi cel care va fi nevoit să continue jocul.

Ceva mai încolo, câţiva cercetaşi fac mersul piticului, iar la un cort, reprezentantul campului din Băneasa le vorbeşte copiilor despre Urma lăsată la Muzeul Satului după cele cinci zile petrecute în tabără. Este vorba de o troiţă care a fost inaugurată chiar în ziua precedentă în compania a peste 100 de persoane.

Soarele e tot mai dogoritor, cercetaşii se retrag la umbră pentru a discuta şi asimilia informaţiile despre proiectele implementate în toată ţara. Urmează pauza de prînz, după care cercetaşii pornesc din nou la drum. Traseul se reia, apar noi provocări.

În spatele zidurilor de la intrare, scout-iştii sînt supuşi unei probe de foc. Pentru a ajunge la celălalt camp, sînt legaţi de picioare şi nevoiţi să sară prin „cauciucuri”, să treacă de o uriaşă „pînză de paianjen”, fără să o atingă, să se tărască pe brînci şi să sară peste două cordoane.

Ajung într-un punct în care spiritul de echipă îşi spune cuvântul. Cercetaşii trebuie să care o găleată de apă dintr-un punct în altul ajutaţi doar de nişte corzi. Imaginaţi-vă o găleată cu 20 de frînghii de un metru jumătate. La capătul fiecăruia e un cercetaş ce trebuie să ţină găleata într-un echilibru perfect. O singură greşeală poate face ca jocul să fie pierdut. Dar cercetăşia înseamnă şi unitate, aşa că nici o patrulă nu a pierdut această probă.

Pe un micuţ deal, alţi cercetași se rostogolesc la vale pentru a ajunge la unul din ultimele corturi. După fiecare cort vizitat, ei primesc un pliculeţ. Oare ce să fie în el? Aflăm abia la finalul serii. În fiecare plic sunt bucăţi de puzzle dintr-o fotografie pe care fiecare patrulă trebuie să o ansambleze. Imaginile reprezintă activităţile cercetaşilor în campurile regionale. Sînt lipite pe trei panouri care, împreună, formează numărul anilor de cînd scout-iştii sunt în România: 100!

E ora cinei. Cercetaşii fug la corturile lor pentru a-şi lua farfuriile şi lingurile. Seara se termină, urmează alta în care cercetaşii vor fi, ca de obicei, gata oricând!

Bogdan Fechită