Organizația Națională “Cercetașii României” (ONCR) are deosebita plăcere de a vă invita la ceremonia de distribuire a “Luminii Păcii de la Betleem” care va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, începand cu ora 12.00, la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

 

unnamed

 

Împărțirea “Luminii Păcii de la Betleem” semnifică dorința cercetașilor de a promova PACEA ca modalitate de a relaționa cu ceilalți și dialogul ecumenic între confesiuni. Acest eveniment rezidă din principiile și valorile cercetășești, motto-ul evenimentului din anul 2014 fiind “Împărțind fericire, îți va aduce pace” (Rom 14, 17-19). Anul 2014 a fost declarat an comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, iar prin desfășurarea evenimentului în lăcaşul voievodal al Sfinţilor Martiri, cercetașii cinstesc moştenirea spirituală și rolul pe care Voievodul Constantin Brâncoveanu l-a avut în luminarea poporului prin învăţătură și cultură tipărită.

 

Lumina Păcii a fost adusă în România de o delegație de cercetași care a participat la ceremonia de la Viena, în data de 13 decembrie, ceremonie cu reprezentanți ai diferitor confesiuni, în care se oferă ca simbol o flacără aprinsă de la Betleem.

 

În speranţă că veţi onora invitaţia noastră, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a confirma participarea dvs. până la data de 19 decembrie 2014, ora 14.00, la adresa de e-mail mihaela.girleanu@scout.ro, telefon 0736 341 822, persoană de contact Mihaela Gîrleanu, director executiv ONCR.