• Începând din 2010, Mercedes-Benz România sprijină proiectele Organizației Naționale „Cercetaşii României”, în calitate de Maşină Oficială a Evenimentelor Naţionale şi Internaţionale desfăşurate de organizație.

• În fiecare an, autovehiculele Mercedes-Benz au fost la dispoziţia cercetaşilor, pentru călătorii şi activităţi logistice, desfăşurate în cele mai bune condiţii.

• Cei doi parteneri au făcut posibil ca în perioada 2013-2014 pedagogia cercetășească să fie accesibilă unui număr de 3.500 de copii și tineri din toată țara.

Mercedes-Benz si Cercetasii Romaniei 2014 (7)

Cu sprijinul Mercedes-Benz România, Organizația Națională „Cercetașii României” a dezvoltat numeroase proiecte educaționale și civice cu impact național, pentru aproximativ 3.500 de copii și tineri, la care au participat 500 de voluntari adulți, în perioada 2013-2014.

 

Cercetașii României au organizat în ultimii doi ani 10.000 de ore de activități educative locale, care au însumat circa 250.000 de ore de voluntariat, în 42 de orașe și 12 comune din țară. În 2015 organizația își propune să deschidă oportunități de educație către 5.000 de copii și tineri.

 

Mercedes-Benz România a susținut Organizația Națională “Cercetașii României” în calitate de Mașină Oficială, punând la dispoziția participanților diferite modele de autovehicule (autoturisme, autovehicule comerciale usoare, camioane), pentru ca aceștia să își desfășoare activitățile în cele mai bune condiții. La fel ca în anii trecuți, în 2014 Mercedes-Benz România a sprijinit inițiativele educaționale de tip cercetășesc, cu ajutorul a două autovehicule comerciale ușoare Vito, un Sprinter, și un Citan. Autovehiculele comerciale ușoare Mercedes-Benz alese de cercetaşi sunt variantele optime pentru parcurgerea unor distanţe lungi sau pentru expediţii, pe trasee cât mai variate.

 

“Pentru al cincilea an consecutiv, Mercedes-Benz România s-a alăturat inițiativelor educaționale de tip cercetășesc și a oferit confortul şi siguranţa necesare în transportul persoanelor şi materialelor în campurile educaționale derulate în perioada iulie-septembrie 2014. Mercedes-Benz România și Cercetașii României reprezintă un model de parteneriat durabil în care profesionalismul, responsabilitatea și încrederea ne determină să derulăm anual activități educaționale care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și, totodată, la o societate mai bună.”, declară Mihaela Gîrleanu, director executiv Organizația Națională „Cercetașii României”.

 

„Să investești în copii și tineri înseamnă să investești în viitorul tău și al societății în care trăiești. Ne-am propus să sprijinim fiecare cercetaş să devină un cetăţean cu valori morale puternice, care să lase o lume mai bună în urmă. De cinci ani, ne bucurăm de această colaborare frumoasă şi suntem mândri să susţinem în acţiunile lor mii de tineri din toată ţara, curajoşi şi dornici de cunoaştere. Cercetașii României și Mercedes-Benz au un sistem comun de valori, în care regăsim excelenţa și responsabilitatea.”, declară Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications Mercedes-Benz România.

Parteneriatul dintre Mercedes-Benz România şi Cercetaşii României a început în 2010, când autovehiculele Mercedes-Benz i-au susţinut pe Lupişori, Temerari, Exploratori și Seniori în aventurile lor. În 2012, Mercedes-Benz România s-a implicat în cea mai mare expediţie cercetăşească a anului, organizând mai multe momente dedicate, printre care “Capturarea steagului” şi Atelierul de Speologie. În 2013, Mercedes-Benz România a celebrat alături de cercetaşi Evenimentul Naţional al Centenarului, la Palatul Mogoşoaia. În 2014 Mercedes-Benz România a sprijinit Festivalul de Campuri Cercetășești, fiind prezent cu patru autovehicule pe parcursul a 40 de zile în cele mai inedite locații de camp: Țara Făgărașului, Munții Orăștiei, Munții Piatra Craiului, Cristian – Râșnov – Bran, Văile Hârtibaciului din județul Sibiu. În 2015 Cercetașii României vor duce mai departe proiectele frumoase începute în ultimii ani, cum ar fi de exemplu Festivalul de vară de Campuri Cercetășești, precum și multe alte inițiative educaționale și civice de anvergură.

Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” (www.scout.ro), prescurtat ONCR, este cea mai veche mişcare neguvernamentală de tineret din România, având în prezent 3.500 de membri în 75 de centre locale din 31 de județe. Fiecare dintre aceste centre îşi planifică propria activitate în funcţie de interesele şi aptitudinile membrilor ei, se integrează în comunitatea locală şi încearcă să-i ajute pe membrii acesteia să devină cetăţeni responsabili. ONCR este integrată în cercetăşia mondială și membră cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (www.scout.org).

Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz sunt disponibile online la: www.mercedes-benz.ro şi www.media.mercedes-benz.ro.