Administrația Prezidențială susține programele cercetășești

Administrația Prezidențială și-a exprimat susținerea pentru activitățile cercetășești și deschiderea pentru colaborare în cadrul unor evenimente educaționale, luând în considerare principalele proiecte curente ale organizației.

Luni, 2 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, a avut loc întâlnirea între delegaţia Administraţiei Prezidenţiale, condusă de Şeful Cancelariei Preşedintelui, domnul Sorin – Dan Mihalache, şi reprezentanţii Organizației Naționale “Cercetașii României” (ONCR), cea mai veche mişcare educațională de tineret din România.

A fost amintit faptul că statul român, prin instituția primului său reprezentant, a luat încă din 1913 sub patronaj mișcarea cercetășească. Parteneriatul de încredere a făcut posibilă organizarea în ultimii ani a Jamboreei Naționale – RoJAM 2011 (loc. Săliște, jud. Sibiu) și ulterior celebrarea Centenarului Cercetășiei Românești, care a avut loc în 2013 (loc. Mogoșoaia, jud. Ilfov).

În oglinda interesului reciproc de continuare a dialogului istoric, reprezentanții Administrației Prezidențiale și-au exprimat sprijinul cu privire la derularea programelor cercetășești, care să contribuie la o educaţie integrală şi de care să poată beneficia cât mai mulţi copii și tineri, conducând astfel la evoluţia întregii societăţi româneşti.

Președintele Organizației Naționale ”Cercetașii României”, Sabin Mureșan, a declarat: „Reconfirmăm azi încrederea și disponibilitatea de a ne alătura Administrației Prezidențiale în demersurile ce țin de crearea unei societăți civice bazate pe educația de calitate a copiilor și tinerilor. Numitorul comun dintre viziunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și cea a mișcării cercetășești este crearea unei societăți în care oamenii sunt împliniți ca indivizi și joacă un rol constructiv.”

Cercetașii României își asumă misiunea de a contribui la dezvoltarea unei societăți responsabile și implicate, prin crearea de oportunități de formare și dezvoltare pentru copii și tineri. În prezent, în cadrul organizației sunt activi peste 3500 de cercetași în 55 de localități din țară.