Festivalul Luminii a fost pe buzele tuturor în luna mai. Cu ajutorul celor peste 3000 de voluntari an aprins 132 900 de gulguțe în 35 de locuri diferite din țară și, împreună, am construit pentru o seară adevărate oaze de liniște și relaxare unde cu toții putem redeveni copii.

Frumusețea lucrurilor mărunte nu e deloc măruntă atunci când e trăită alături de oameni dragi.  De aceea, suntem mândri să vă anunțăm că Festivalul Luminii este în lista finaliștilor la Gala Națională a Voluntarilor 2015, la categoria Proiectul de voluntariat al anului. Vă invităm să susțineți festivalul cu un vot pe site-ul competiției și să îi cunoașteți și pe celalți finaliști.

promo_FL_gala

Vă suntem recunoscători pentru implicare și vă felicităm pentru fiecare gulguță și pentru fiecare zâmbet pe care l-ați adus pe fețele celor din jur!

Gala Națională a Voluntarilor 2015 este cel mai amplu eveniment anual de premiere a meritelor voluntariatului din întreaga țară. Acesta face parte din proiectul „Voluntariatul prinde VOLUM în România”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România, cu suma de 82.789,8 euro. An de an, acest moment oferă o binemeritată recunoaștere publică a oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în comunitate.