formeaza_gi

Vrei sa fii cercetaș dar nu există nici un centru în apropiere? Înființează chiar tu un centru local!

Pentru a înfiinţa un centru local este necesară existenţa unui grup de iniţiativa format din minim 20 de copii şi tineri (5-24 ani) şi 5 adulţi (dintre care minim unul cu vârsta peste 21 de ani).

În urma exprimării intenţiei grupului de iniţiativă de a forma un centru local cercetăşesc într-o localitate, urmează completarea actelor de înfiinţare în baza cărora este emisă o autorizaţie de funcţionare, valabilă minim 6 luni.

Minim 6 luni grupul de iniţiativă este într-o primă etapă de dezvoltare şi formare, activităţile organizate fiind la nivel local, liderii grupului având acces la stagii de formare specific organizaţiei şi la modele de activităţi.

După trecerea acestei etape, la prima Adunare Generală a organizaţiei grupul este propus spre înfiinţare, urmând să primească decizia de înfiinţare ca Centru Local cu drepturi depline în ONCR.

Din punct de vedere financiar cotizația pe care o persoană o plăteşte pentru a fi membru în Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” variază între 50 şi 100 lei/an, în funcţie de grup.

Documentele ce trebuie completate pentru înfiinţarea unui grup de iniţiativă le puteţi descărca de aici:

  1. Proces Verbal înființare GI
  2. Date de contact Consiliu GI
  3. Tabel membrii GI
  4. Informații dovadă de spațiu
  5. Adeziune adult_2015_Arhiva GI
  6. Adeziune minor_2015_Arhiva GI
  7. Acord de Indrumare GI_Evenimente_optional