Soluțiile viitorului: Realități și așteptări pentru politicile de mediu în Europa – o carte albă

În 3-5 aprilie, Daniela Borontiș și Emanuel Hadîmbu, membrii în Consiliul Director au reprezentat la Bruxelles organizația la o masă rotundă cu tema „Soluțiile viitorului: Realități și așteptări pentru politicile de mediu în Europa – o carte albă”. Această întâlnire își propune să aducă în discuție perspectiva ONG-urilor asupra problemelor de mediu din România și identificarea felului în care acestea pot fi rezolvate, inclusiv prin utilizarea (viitorului) programului LIFE al Uniunii Europene. Formatul este acela al unei discuții deschise cu reprezentanți ai Parlamentului European și ai Comisiei Europene. Principalele teme discutate în această întâlnire vor fi incluse într-o carte albă a problemelor de mediu din România, pentru a putea fi urmărite și soluționate în viitor de către cei responsabili.

Ne-am bucurat pentru invitația primită de la Comisia de mediu – devenim astfel mai vizibili și mai importanți atât la nivel național, cât și european.

În contextul asumării principiilor Dezvoltării Durabile în cadrul organizației noastre, considerăm că astfel de evenimente sunt relevante pentru conturarea imaginii noastre de promotori ai DD (Dezvoltare Durabilă).