Dragi prieteni,

Vă invităm să participaţi la a XII-a ediţie a reuniunii cercetăşeşti „Cupa izvoarelor” ce va avea loc în zilele de 18-21 iunie a.c.  pe teritoriul administrativ al oraşului Brezoi.

Acolo sus, în munţi, suntem departe şi de răutate şi de invidie şi de grija zilei de mâine. El, „Muntele” ne dă putere şi ne  învaţă să fim mai încrezători, mai buni, mai prietenoşi şi generoşi şi ne arată, poate, calea spre veşnicie. Nu se poate să nu realizezi atunci când te afli în „Templul Înălţimilor” că ei, „Munţii”, sunt veşnici iar noi, trecători, doar preţ de o viaţă, prin această lume.

Cele câteva rânduri pe care le-am aşternut pe hârtie pot fi începutul unei pledoarii pentru frumuseţile de lângă noi pentru că, eu, care am bătut atâţia munţi, nu bănuiam ce peisaje şi locuri speciale, sunt doar la doi paşi de Râmnicu Vâlcea. „Stâncăriile Doabrei”, masiv montan inclus binemeritat în „Parcul Naţional Cozia”, sunt extraordinare. Sunt acolo şi poiene şi abrupturi şi pereţi de piatră şi văi adânci cu izvoare limpezi şi reci, numai bune de potolit setea,  poteci ce urcă la 1200 metri în zona alpină căreia i se spune, pe nedrept, doar „Dealul Proienilor”. Una peste alta, pentru că las pe altădată pledoaria pentru frumuseţile de lângă noi, sunt locuri de văzut şi credeţi-mă pe cuvânt că veţi fi răsplătiţi pentru stăruinţă şi efort.

Să vă destăinui totuşi că am fost în „Templul Înălţimilor”, ca să bat personal, aşa cum fac de 12 ani, traseul pe care îl vor parcurge cercetaşii participanţi la ediţia din acest an, a XII-a, a Reuniunii Cercetăşeşti  „Cupa izvoarelor” ce va avea loc la Brezoi în zilele de 18-21 iunie a.c. Sunt bucuros că cercetaşii, copii şi tineri, şi instructorii lor, vor vedea munţii noştri într-un cadru imaginar inspirat din evul mediu timpuriu, undeva pe la 1247 în „Ţara Cneazului Farcaş”.

Şi ce va mai fi la Brezoi ? Va fi o poveste despre oameni şi faptele lor, întâmplări din vremuri îndepărtate cu cavaleri şi domniţe, cu jupani care au luptat pentru liniştea oamenilor din e aceste locuri. Ati auzit de  Ordinul Cavalerilor Danubieni ?!… Jupanii acestor locuri, poate chiar Ioan şi Farcaş din Ţara Loviştei vor fi făcut parte din această frăţie?!…

Vor fi patru zile cu un program foarte încărcat din care nu vor lipsi hike-urile în masivul Doabrele şi acţiuni sociale, excursii, activităţi în camp cum sunt: animaţie la focuri de tabără, focus-grupuri, ateliere de: creaţie (pictură, inclusiv pe lemn şi sticlă, măşti populare, sculptură, ceramică), ecologie, face-painting, semnalizare şi comunicaţii, noduri, tir cu arcul, alpinism, aeronautică, radiogoniometrie, aero şi navomodelism, alpinism şi orientare.

După înscrierea pe patrule cercetaşii vor primi detalii cu privire la câteva activităţi concepute potrivit temei reuniunii care în acest an va fi „Chemarea munţilor, chemarea străbunilor”

De aceea le spun de pe acum participanţilor la Cupa izvoarelor: „Bun venit în Ţara Lupului!”

Vă aşteptăm cu drag la ediţia a XII- a a „Cupei izvoarelor”.
(Nicu Almaşi, responsabil programe, Centrul Local Rm.Vâlcea)