Tzzzzzzrrr!!! E primul sunet pe care l-am auzit în această dimineaţă. Am vrut să îl ignor, dar mami nu mi-a dat pace. A venit la mine şi m-a trezit. “Hai, scularea, astăzi mergem la Mogoşoaia”, mi-a spus.

E duminică, iar eu nu mai am grădiniţă. Vreau să dorm pînă tîrziu. Însă mami mă convinge să mă trezesc şi să mă spăl pe dinţi. Tati e deja în bucătărie şi pregăteşte excursia de azi: “În 30 de minute plecăm!”.

Mănînc repede pentru că sînt nerăbdător. Mami mi-a spus ieri că la Mogoşoaia vor fi multe jocuri şi copiii. Ajungem la palatul cel frumos în 45 de minute, iar cum intrăm pe alee aud deja primele rîsete. Aceste sunete mă fac şi mai nerăbdător.

Intru cu mami şi cu tati de mînă pe poartă. O femeie drăguţă cu o cămaşă plină de etichete şi cu eşarfă la gît îi spune mamei despre activităţile care au loc azi. Mă întorc şi văd numeroase corturi albe cu mulţi copii lîngă ele. Nu mă mai simt nerăbdător, ci parcă un pic speriat. Ce de copii! Şi ce veseli sînt! Aş vrea şi eu să mă joc.

“Mergem la cortul acela”, îmi spune tati, iar eu îl întreb: “Tati, cine sînt toţi aceşti copii?”. “Sînt cercetaşi!”. “Ce e un cercetaş?”, îl mai întreb eu. “Cercetaşii sînt copii un pic mai mari ca tine care învaţă prin joacă şi încearcă să lase lumea un pic mai bună.”. “Oauuu, ce tare!”, mai spun eu şi ajungem la cort.

Aici se aflau cîţiva oameni mai mari îmbrăcaţi în haine asemănătoare celor pe care le poartă eroii din desene animate. M-au îmbrăcat şi pe mine la fel şi mi-au legat o eşarfă de braţ. Alături de mine mai era un copil de vîrsta mea, îmbrăcat la fel şi cu o eşarfă la fel. Un nene ne spune că trebuie să obţinem eşarfa de la celălalt. Încerc să mă feresc, dar în acelaşi timp să obţin eşarfa de la rivalul meu. Uff! E greu! Ce repede se mişcă. Mi-a şi atins un pic eşarfa şi aproape mi-a luat-o! Gata, l-am păcălit! Am cîştigat! Eşarfa lui e la mine.

Mami şi Tati mă aplaudă de pe margine, după care mă iau de mînă şi mă conduc către alt cort. Pe drum observ ceva ciudat. O fată frumoasă stă pe burtă în poziţie dreaptă pe tălpile unui bărbat şi nu cade. Oare cum e posibil? Mi-e frică să încerc! Mai ales că nu înţeleg ce spune nenea care explică exerciţiul.

Ajungem la un cort unde o tanti ne învaţă să facem forme din hîrtii colorate. Primesc şi eu o hîrtie, iar apoi sînt atent la ce îmi spune doamna. Îndoi la stînga, împăturez spre centru. Ridic puţin colţul şi apoi…apoi, m-am pierdut. Dar doamna îmi sare imediat în ajutor şi reuşesc să fac un frumos peştişor. Cînd credeam că e gata, mai primesc o provocare: să îmi pescuiesc propiul pestişor. Primesc un băţ cu o funie la un capăt şi încerc să îl ridic de jos. Mi-a luat trei încercări, dar am reuşit! Mai tîrziu aflu de la mami că am făcut primul meu origami.

E ora prînzului, iar mami şi tati vor să mergem să mîncăm. Nici nu simt cînd se termină masa deoarece sînt nerăbdător să mă întorc la corturi. Vreau mai multe jocuri! Dar nici nu ştiu ce cort să aleg. Văd cîţiva copii legaţi la ochi care încearcă să se găsească unul pe altul. Alţii aleargă, iar alţii se joacă pe un cerşeaf rotund multicolor. Îl aruncă în aer şi fug repede pe sub el. Ce fain!

Ajungem în cele din urmă la un nene cu pălărie care vrea să mă învaţă să fac noduri frumoase. E foarte bine! Abia acum o săptămînă am învăţat să îmi leg şireturile la papuci. Cînd mă voi întoarce la grădiniţă îmi voi uimi toţi colegii cu nodurile mele frumoase!

Sînt obosit, dar mai vreau un joc! Nimerim la două doamne mai tinere care ne dezvăluie un traseu incredibil! Voi fi legat la ochi şi va trebui să parcurg un drum presărat cu obstacole. Singurele ajutoare pe care le am este o sfoară pe care o ţin strîns cu mîna şi vocea unui alt copil care mă îndrumă. Aşa reuşesc să sar peste crengi de copaci, să trec pe brînci prin nişte butoaie şi să mă feresc de copaci. A, şi am găsit şi toţi bureţii care trebuia să îi strîng.

Se face seara, iar de pe scenă începe să se aude un sunet tot mai puternic. Toţi copii se strîng acolo, aşa că mergem şi noi. Pe două ecrane mari cît casa noastră sînt imagini cu cercetaşii. O femeie drăguţă de pe scenă spune la microfon că acelea au fost activităţile cercetaşilor din ultimele două zile. Ce frumos! Cîtă voie bună şi zîmbete. Şi cînd mă gîndesc că nici nu voiam să mă trezesc!

Pe scenă apar deodată mai mulţi tineri care cîntă frumos şi ne fac şi pe noi să ne mişcăm. Sărim în sus, lovim pămîntul cu piciorul şi cu mîna. Mă grăbesc să fac totul! Abia mă încălzisem că cei din jurul meu încep să strige dintr-odată: “Bere Gratis!!”, “Bere Gratis!!”. Imediat apar pe scenă mai mulţi oameni mari care încep să cînte. În jurul meu e mare agitaţie. Toţi sar, dansează, ridică mîinile în aer. Asta fac şi eu! E aşa de bine. Îmi place muzica.

Se face tîrziu, iar afară e noapte. Sînt obosit, iar mami observă, aşa că plecăm acasă. Sînt în maşină, însă acum ştiu ce voi dori cînd voi avea şapte ani. Vreau să fiu cercetaş! Iar ziua mea este peste doar două luni!

Text şi foto de: Bogdan Fechită