Delegația României este prezentă la cea de 40-a Conferință Mondială Scout, care are loc între 11 – 15 august 2014 în Slovenia. Reprezentanții noștri sunt: Sinziana Rasca, Comisar Internațional ONCR – delegat oficial, Bianca Neșiu-Bedreag, Președinte ONCR – delegat, Kasza Tamas, Președinte UCMR – delegat și Ioana Alexandra Frincu, Responsabil Executiv al Departamentului Internațional ONCR – delegat la Forumul Mondial Scout de Tineret, care a avut loc înainte de începerea conferinței.

Luni seara a avut loc ceremonia de deschidere a Conferinței, în prezența președintelui Sloveniei, d-nul Borut Pahor. A fost o ceremonie frumoasă, scurtă, cu mici discursuri și cu un mesaj de încredere și sprijin oferit de președintele țării, care ne-a mărturisit că și el a fost cercetaș, urcând pe scenă cu eșarfa la gât.

În cadrul Conferinței, Organizația Națională Cercetașii României a primit diploma de recunoaștere a sărbătoririi Centenarului Cercetășiei în România și va prezenta proiectul Centenarului ca exemplu de bună practică în implementarea unui proiect Messengers of Peace la nivel local-regional-național.

Untitled1

Primul punct pe ordinea de zi a fost reformularea Viziunii Cercetășiei. Ultima propunere a viziunii cercetășiei a fost propusă și votată în 2001 la conferința de la Thessaloniki, Grecia. De atunci până acum societatea noastră s-a schimbat, iar Cercetășia, ca mișcare globală educativă, are nevoie să se adapteze acestor schimbări pentru a continua să aibă un impact pozitiv în societate. Noua propunere de viziune, este foarte ambițioasă, vorbește despre creștere calitativă și cantitativă de peste 50% în 9 ani. Textul acesteia este:

[EN] “By 2023 Scouting will be the world’s leading educational youth movement, enabling 100 million young people to be active citizens, creating positive change in their communities based on shared values.”

[RO] “Până în 2023, Cercetășia va fi liderul mondial în educația pentru tineri, facilitând 100 de milioane de tineri să fie cetățeni activi, prin crearea de schimbări pozitive în comunitățile lor, bazate pe valori comune.”

Prezentarea despre viziune și strategie a continuat cu lucrul pe regiuni și ateliere pe următoarele teme:

Educational Methods – Metode Educative
21st Century Leadership – Leadership în secolul 21
Youth for Change – Tineri pentru Schimbare
Global Support – Suport Global
World Scout Youth Forum Recommendations and Resolutions – Recomandări și Rezolutii de la Forumul Mondial Scout de Tineret

Untitled2

Apoi au urmat încă două sesiuni de lucru care abordează subiecte globale precum:

Duty to God – Datoria față de Dumnezeu
Global Issues – Subiecte globale
Human Rights – Drepturile Omului
Transparency in WOSM Decision-Making – Transparența la nivel decizional a WOSM

Aceste sesiuni, realizate inițial în grupuri mici iar apoi în grupuri extinse sunt menite să adune feedback și obiective din partea reprezentanților asociațiilor prezente, pentru ca planul strategic ce va fi creat după votul final al conferinței, să răspundă nevoilor cât mai multor cercetași.

Apoi au urmat alegerile pentru Comitetul Mondial. În urma votului reprezentanților organizațiilor prezente au fost aleși următorii membri ai comitetului, pentru un mandat de 3 ani, între 2014 și 2017:

Karin Ahlbäck (Finlanda)
Abdullah Alfahad (Arabia Saudită)
Ledjou Marcel Blaguet (Coasta de Fildeș)
Peter Blatch (Australia)
Fernando Brodeschi (Brazila)
João Armando Gonçalves (Portugalia)
Mari Nakano (Japonia)
Jemima Nartey (Ghana)
Daniel Ownby (Statele Unite ale Americii)
Lidija Pozaic (Croația)
Craig Turpie (Marea Britanie)
Bagrat Yesayan (Armenia)

Vă vom ține la curent cu desfășurarea Conferinței și vom actualiza acest articol cu noutățile din următoarele zile.