Sinistratii din Tecuci au nevoie de… Oameni!

Publicat pe de scout.ro

Pentru a veni in sprijinul sinistraţilor din Tecuci, cea mai mare organizaţie educativă de tineret din ţară,  Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” iniţiază o campanie de colectare de ajutoare pentru 75 de familii dintre cele afectate.

 

Campania se desfăşoară sub motto-ul “Sinistraţii din Tecuci au nevoie de… Oameni!” si are ca scop colectarea de ajutoare pentru familiile sinistrate, fiind identificate următoarele nevoi principale, enumerate în ordinea priorităţilor: învelitori, saltele, alimente neperisabile, detergenţi, electrocasnice, rechizite şi haine.

 

Prin urmare, toate persoanele care doresc să îi ajute pe cei aflaţi în dificultate, sunt aşteptate să participe cu donaţii în obiecte la punctul de colectare ce se va afla în Bucureşti, în Parcul Drumul Taberei – intrarea principală, sâmbătă, 20 octombrie 2007, între orele 7.00 – 20.00, în Cluj Napoca, Rm. Vâlcea, Tg. Mureş şi Braşov (în cadrul filialelor locale) sau să ia legătura direct cu coordonatoarea proiectului, Iuliana Birtea (0742 019 011, iulia.birtea@next.scout.ro).

 

Pentru donaţii în bani, a fost deschis contul RO 26 BRDE 410 SV 9803 913 4100, Deschis la BRD Academiei.

 

Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” vă mulţumeste anticipat pentru colaborare!

 
*******

 

Organizaţia Naţionala “Cercetaşii României” (www.next.scout.ro), prescurtat ONCR, reînfiinţată în 1990, este cea mai mare mişcare neguvernamentală de tineret din România, cu circa 2500 de membri în 63 de centre locale (filiale) răspândite în toata ţara. Fiecare dintre aceste centre îşi planifică propria activitate în funcţie de specificul local şi de interesele şi aptitudinile membrilor ei, se integrează în comunitatea locală şi încearcă să-i ajute pe membrii acesteia să devină cetăţeni responsabili ai comunităţilor în care trăiesc. Organizaţia naţională este, de asemenea, integrată în cercetăşia mondială prin apartenenţa ei ca membră cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (www.scout.org) şi este singura din ţară recunoscută ca atare. Organizaţia mondială numără în prezent peste de 28.000.000 membri activi în 216 ţări şi teritorii, existând doar 6 ţări în lume care nu au organizaţii de cercetaşi.