“Prietenii sunt pentru totdeauna”
O şansă la egalitate pentru 20 de tineri, care de care mai speciali. Începând de luni, 10 septembrie, şi până duminică, 7 octombrie, s-a derulat proiectul “Prietenii sunt pentru totdeauna”, pus la cale de Organizaţia Naţională Cercetaşii României şi Centrul local “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu.
Scopul principal al acestui proiect a fost acela de a dezvolta o relaţie de prietenie solidă în cadrul unui grup mixt de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Zece dintre cei 20 de copii se află sub tutela Centrului Scolar pentru Educaţie Incluzivă din municipiul Târgu Jiu, iar ceilalţi sunt cercetaşi din Centrul Local « Ecaterina Teodoroiu ». Acest grup a fost ales tocmai pentru a sublinia ideea că oamenii, deşi sunt diferiţi, au nevoi şi dorinţe asemănătoare.
Timp de două săptămâni, participanţii au realizat diferite tipuri de activităţi, cu scopul de a dezvolta capacitatea de a socializa, „în măsura posibilităţii ambelor grupuri”. Lucrul în echipă, cooperarea între participanţi, exprimarea deschisă a emoţiilor şi gândurilor, precum şi ascultarea activă au fost activităţile de bază ale proiectului “Prietenii sunt pentru totdeauna”. Prin dezvoltarea acestor abilităţi, copiilor le va fi mai uşor să comunice cu cei din jur şi se vor putea mai uşor integra în comunitatea din care fac parte.
Grupul ţintă aflat la vârsta critică a adolescenţei are nevoie de consiliere şi de susţinere pentru dezvoltarea personalităţii, iar proiectul reprezintă un cadru pozitiv care mediază procesul de autocunoaştere şi de înţelegere, acceptare şi implicare în relaţiile dintre membrii grupului.
Ce ne-am propus noi?
Având în vedere că jumătate din grupul celor 20 de copii sunt cu dizabilităţi, activităţile s-au desfăşurat în conformitate cu obiectivele propuse şi cu caracteristicile grupului ţintă. Jocurile plănuite (de comunicare, de cooperare, afirmare, încredere şi de relaxare) au fost variate, în funcţie de obiectivul pe care l-au indeplinit, şi s-au desfăşurat concomitent cu celelalte tipuri de activităţi. În plus, atelierele practice au fost mult mai complexe, ele necesitând materiale suplimentare, şi chiar locaţii special amenajate. S-au realizat, de asemenea, două ieşiri de câte o zi, în care participanţii au fost scoşi din mediul lor social, pentru consolidarea relaţionării în cadrul grupului..
Am vrut să ajutăm la relaţionarea a două grupuri de copii; să scoatem cele două grupuri din mediul lor social şi să stimulăm crearea unei relaţii de prietenie între ei; să redăm şi să îmbunătăţim încrederea de a interacţiona, de a cunoaşte şi de a comunica cu persoane noi. Am urmărit, de asemenea, conştientizarea asemănărilor şi diferenţelor între participanţi, precum şi depăşirea dificultăţilor de socializare.
Iar la final centrul nostru local,ţine să mulţumească cercetaşilor care s-au implicat în acest proiect şi vă propune vouă, tuturor o reţetă un pic mai altfel decât cele tradiţionale:
Reţeta omului model
1. Se iau zece bucăţi cetăţeni în formare.
2. Se adaugă zece cercetaşi voioşi, cu căldura în suflet şi înţelegere în priviri.
3. Se amesteca bine cu nouă lideri înţelepţi şi îngăduitori.
4. Se lasă la dospit o săptămână.
5. În acest răstimp se presară cu jocuri, activităţi şi ateliere practice iar apoi se unge cu o lingură de toleranţă, trei linguri de optimism şi o picătură de speranţă.
6. Se coace două săptămâni la temperatura lunii septembrie.
7. Preparatul gata făcut se serveşte zi de zi pentru restul vieţii.
A Matra Project – Acesta proiect a fost realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor de Externe din Olanda – programul MATRA, prin intermediul Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile.
Centrul Local « Ecaterina Teodoroiu » – Tg. Jiu