În weekendul 8-10 noiembrie, Departamentul de Resurse Umane a ONCR a organizat la Buşteni un stagiu de formare naţional pe tema Managementul voluntarilor ("Adultii in cercetasie").
Stagiul s-a adresat în special responsabililor locali cu resursele umane şi formarea, şi a fost încurajată participarea a câte 2 lideri din fiecare centru local, pentru asigura rezultate mai bune.
Au fost prezenţi 18 participanţi din 10 centre locale: Oradea, Sinaia, Râmnicu Vâlcea, Miercurea Ciuc, Pandion Haliaetus Tulcea, Dimăncescu Bucureşti, Drăgăşani, Târgu Jiu, Turda şi Timişoara. Au fost abordate o multitudine de probleme, de la veşnicele întrebari "De ce să fiu voluntar?" şi "De ce la cercetaşi?" până la fişe de post, metode de atragere şi motivare a voluntarilor şi analiza nevoilor fiecărui centru local.
Participanţii au avut ocazia să realizeze planuri de acţiune privind atragerea şi managementul voluntarilor pentru centrele lor locale, urmând ca acestea să fie implementate în prima jumătate a anului viitor.
Acest stagiu face parte dintr-un proiect finanţat de către Regiunea Europeană Scout prin programul Friends of Scouting, proiect menit să răspundă prin 2 stagii centrate pe "Managementul voluntarilor" şi "Tehnici de fundraising" celor mai importante provocări cu care se confruntă ONCR în prezent.