Stagiu de formare pentru manageri de proiect

Publicat pe de scout.ro

Echipa Naţională de Resurse Umane a organizat în perioada 7-9 martie
2008 la Călimăneşti-Vâlcea stagiul de formare "Managementul proiectelor",
acesta fiind primul din cele două stagii finanţate din campania Clickio
pentru formarea unor manageri de proiecte la nivel naţional.

În cele aproape 3 zile, cu ajutorul celor 3 formatori (Iuliana Rada,
Ciprian Sfîrlogea, Sorin Boroş), participanţii au interacţionat cu
informaţii şi cunoştinţe referitoare la managementul proiectelor:
caracteristicile unui proiect, noţiunea managementului de proiect,
ciclul de viaţă al unui proiect-fazele prin care trece un proiect pentru a-şi
îndeplini obiectivele, precum şi activităţile şi sarcinile ce revin unui
manager de proiect şi echipei sale în fiecare din fazele proiectului.

La sfârşitul stagiului s-a încheiat un contract de voluntariat cu
fiecare participant , prin care acesta se obligă ca în decurs de un an să
coordoneze 2 proiecte locale sau un proiect naţional sau să facă parte din echipa
de coordonare a unui proiect naţional. Dorinţa formatorilor este să
lucreze împreună cu ei în mod activ şi să le furnizam informaţiile necesare
derulării unor proiecte de succes în ONCR.

Astfel se încearcă formarea unor lideri ai ONCR pt scrierea şi
implementarea de proiecte, lucru care să ducă la creşterea calităţii programelor
pentru tineri în cadrul organizaţiei şi a implicării în comunitate.

Adriana Popescu-Responsabil Resurse Umane