29 Martie 2008 – Ora Pământului
V-aţi gândit în momentul în care citiţi acest articol câte becuri sunt aprinse în casă? Câte ștechere, transformatoare, adaptoare se află în prize? Câte aparate electronice şi electrocasnice stau în standby în această clipă?
Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi calcul şi închipuiţi-vă că, în medie, o locuinţă prin consumul de electricitate contribuie zilnic la emisia de CO2 cu circa 8-10 kg de CO2 (asta ar ocupa un volum de aproximativ 4-5 metri cubi sau 4000 – 5000 litri. Mergând mai departe, dacă emisiile de carbon s-ar aduna toate într-o încăpere, aceasta ar fi plină cu CO2 în mai puţin de o săptămâna, fapt ce s-ar traduce cu de aproximativ de 20.000 de ori mai mult decât doza letala de CO2 pentru un adult). Şi ce s-ar întâmpla dacă am înmulţi aceşti indicatori cu numărul total de locuinţe? ….
Nu putem să ne lipsim în viaţă de zi cu zi de electricitate, dar putem să încercăm să stingem cu toţii luminile măcar o oră pe an, un ceas de răgaz pentru Pământ şi un moment de claritate în întuneric pentru noi.
Aşadar, pe 29 martie 2008, la ora locală 20:00 să sărbătorim şi noi Ora Pământului (Earth Hour) stingând toate luminile pentru 60 de minute (20:00-21:00) ….60 de minute de unitate şi solidaritate în spiritul nostru cercetăşesc.
Mai multe informaţii despre eveniment puteţi găsi pe siteul oficial www.earthhour.org.
Tic-tac, în aşteptarea Orei Pământului.
Gata Oricând,
Lucian Nedelut