Stagiul Regional Scouting Seeds Miercurea Ciuc

Publicat pe de scout.ro

 

Tot în perioada 13 -15 martie ne-am bucurat simultan cu stagiul de managementul voluntarilor de la Cluj Napoca, tot de un astfel de stagiu, de această dată având loc la Miercurea Ciuc. Aceste stagii regionale de managementul voluntarilor sunt susţinute de Regiunea Europeană Scout din 2008. La Miercurea Ciuc, centrele locale participante au fost: Miercurea Ciuc, “Fericitul Ieremia” Bacău, Suceava, Rădăuţi, Pandion Haliaetus Tulcea, Ostrov şi Braşov.

Având acelaşi scop ca şi stagiul de la Cluj Napoca – de a creşte numărul de copii şi tineri care să beneficieze de Metoda Scout printr-un plan de dezvoltare organizaţională, prin crearea şi revizuirea de materiale pentru a atrage şi forma adulţi şi tineri, prin selectarea, sprijinirea şi monitorizarea centrelor locale pilot în implementarea dezvoltării organizaţionale – la sfârşitul stagiului, participanţii au reuşit să asimileze informaţiile necesare şi chiar să plece acasă cu:

– idei de atragere de noi adulţi voluntari în organizaţie;
– idei de formare a noilor adulţi interesati să devină lideri cercetaşi;
– un plan bine stabilit de atragere de noi adulţi în organizaţie, care poate fi implementat;
– prezentări îmbunătăţite despre cercetăşie.

Dar pe lângă acestea au mai fost şi multe altele, printre care petrecerea plăcută a timpului liber. Nici nu s-au terminat bine sesiunile că am luat chitara în mână şi am trecut prin agendele de cântece – care mai de care.
Şi pentru că nu era îndeajuns, sâmbătă seara, profitând că suntem în Miercurea Ciuc, am petrecut cu toţii 2 ore extraordinare pe patine.

Duminică, 15 martie, toţi participanţii au plecat înspre casele lor pregătiţi pentru a atrage cât mai mulţi oameni la cercetaşi!
Deoarece toţi ştim că numai împreună putem creşte cantitativ şi calitativ pentru a îndeplini Misiunea Scout!

Elena Petrea