Un motto găsit întâmplător în dimineaţa zilei de azi, în email-ul care în fiece dimineaţă reuşeşte să-mi înfumuseţeze ziua, ce îl primesc de la ozibună.net
Un motto care se potriveşte de minune cu ceea ce ar trebui şi ceea ce însemnă de fapt spiritul scout: să fii mereu cu inima veselă.
Îmi doresc ca această zi să ne readucă aminte de Promisiunea pe care fiecare dintre noi am făcut-o în momentul în care am decis să intrăm în această mare familie, familia cercetaşilor de pretutindeni, de Legile pe care ni le-am asumat pentru a le pune în practică zi de zi, de Principiile pe care ne-am angajat să le trăim în fiecare aspect al vieţii noastre.
Îmi doresc ca această zi să ne readucă aminte de fericirea pe care fiecare dintre noi am simţit-o în momentul în care, cu 2 sau 3 degete ale mâinii drepte ridicate în sus, am rostit cuvintele Promit, pe onoarea mea, să fac tot posibilul să-i slujesc lui Dumnezeu şi ţării mele….
Îmi doresc ca fiecare dintre noi să simtă într-adevăr că este parte a acestei mari familii, şi nu numai cu ocazia acestei aniversări anuale de 102 ani de cercetăşie, ci zi de zi.
Şi îmi doresc ca, în orice moment al vieţii, să fim mândrii cercetaşi care, în clipa în care suntem întrebaţi Gata?, să răspundem Oricând!
Adrian Secal