Stagiu de Inițiere în Pedagogia și Metoda Scout

Publicat pe de scout.ro

În
perioada 5-7 martie peste 30 de cercetași din câteva centre locale
din țară si-au dat întâlnire în București la sediul ONCR și la
CL Adormirea Maicii Domnului (AMD) pentru a participa la Stagiul de
Inițiere în Pedagogia și Metoda Scout. Formatori :
Ioana Mălureanu, Laura Hen, Irina Opincaru, Adrian Secal și Elena
Petrea.

După
ce participanții s-au cunoscut și au
"legat" prietenii cu ajutorul unui ghem de sfoară, Elena Petrea
și Adrian Secal i-au invitat într-o călătorie în timp, până în
anul 1907, anul de debut al mișcării scout.

Prima
zi a continuat cu o sesiune teoretică în
cadrul căreia s-au punctat detaliat cele șapte elemente ale Metodei
Scout. Momentul spiritual marcat de Adrian prin povestea lumânării
a încheiat partea întâi a stagiului.

Cea
de-a doua zi a fost una plină de sesiuni,
ceva mai practice. Participanții, împărțiți pe ramurile de
vârstă în cadrul cărora s-au inscris, au realizat, în echipe,
diferitele sarcini date de traineri. Sistemele de progres personal,
caracteristici, nevoi si obiective, planurile de activitate și
fișele de evaluare au făcut obiectul câtorva dintre atelierele de
a doua zi.

Pentru
Irina Opincaru, lider la CL Mircea cel Batrân, Râmnicu Vâlcea, si
CL Dimăncescu București a fost primul stagiu în calitate de
formator. Deși avea emoții la început,
după cum a mărturisit ea, în final "totul a ieșit mai bine
decât mă așteptam".

Finalul
stagiului a avut o nuanță mai artistică. În primul rînd datorită
lupișorilor din cadrul CL AMD care au pregătit o scenetă în
cinstea zilei de 8 martie, apoi prin vizionarea unei realizări
teatrale, "Slugă la doi stăpâni" a liderilor din AMD.
Prestația lupișorilor a reprezentat punctul de plecare într-o
ultimă discuție din cadrul stagiului.

Sfârșitul :
în ton cu decernarea premiilor Oscar. Cercetașii nu au primit chiar
statuete, dar li s-au înmânat diplome pentru participarea la
Stagiul de Inițiere în Pedagia și Metoda Scout.