BucureștiQuest 2010 – În căutarea timpului pierdut

Publicat pe de scout.ro

Fuse,
fuse și se duse cum zice vorba veche. Așa, ca să lucrăm în
fapte și date, o să trec în revistă detaliile organizatorice.

Weekend-ul
16-18 aprilie a fost cadrul temporal pentru desfășurarea BQ 2010.
În continuarea ultimei ediții, acomodarea s-a făcut tot în sala
de sport a Școlii Generale Nr.1 „Sfinții Voievozi" din
București. De camp s-au bucurat circa 100 de cercetași din toată
țara(96 ca să fim mai exacți). Din acest punct de vedere, salutăm
cu mare drag prima participare la un eveniment Dimăncescu a
centrelor locale din Craiova și Brașov. Desigur, nu uităm nici de
Pucioasa, centru local pentru care aceasta a reprezentat prima
participare la un camp național, ei fiind astfel botezați oficial
la scurt timp după înființare. Le urăm succes în activități și
le dorim să rămână la fel de entuziasmați cum i-am cunoscut.

Exploratorii
veseli au avut de trecut prin diverse momente din timpul bucureștean.
Astfel, au trecut prin secole de artă (Muzeul George Enescu, Muzeul
Th. Pallady) și au cunoscut momente de glorie militară (Cercul
Militar Central). Istoria Bucureștilor i-a îmbiat atât la
descoperiri la Foișorul de Foc și la Palatul Șuțu, dar i-a și
provocat la exerciții de memorie la Ateneu pe tinerii cadeți ai
Academiei Timpului.

Feedback-ul
a fost majoritar pozitiv, ceea ce ne încurajează pentru ediția din
2011 a București Quest-ului. Nici noi nu știm ce va fi. Putem
doar să promitem că va fi LE-GEN…-DAR.

Foto: Centrul Local Dimăncescu București