Mesajul Domnului Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale
Cu prilejul aniversării a 100 de ani de existență și activitate ferventă, Ministerul Educației Naționale transmite organizației Cercetașii României cele mai alese gânduri de apreciere, alături de urarea La mulți ani!
Dorim să ne exprimăm considerația pentru devotamentul și profesionalismul de care organizația Cercetașii României a dat dovadă în susținerea educației non-formale a copiilor și tinerilor, prin activitățile parteneriale derulate cu unități de învățământ din întreaga țară. Concretizate în proiecte de dezvoltare personală, de team building, de voluntariat în sprijinul comunității, de implicare activă a elevilor în viața societății, acestea s-au remarcat prin relevanța pentru dezvoltarea abilităților de viață, a competențelor sociale și, mai ales, a conturării unei conduite și atitudini civice responsabile. Valorizarea copiilor și a cadrelor didactice printr-un permanent schimb de expertiză, în vederea creșterii calității actului educațional, prin metode specifice educației non-formale, a adus plus valoare parteneriatului.
Pentru eforturile cercetașilor de a modela, constructiv, personalitatea tinerei generații, dar și de a pune la dispoziția profesorilor întreaga experiență de învățare acumulată de-a lungul a 100 ani de activitate, nu putem decât să le mulțumim și să-i invităm să ne fie alături, și în continuare, în demersurile noastre de a transforma școala într-o inepuizabilă resursă pentru dezvoltare și împlinire personală!
Remus Pricopie