LEADERS School se adresează tuturor celor care au visuri mărețe și curaj să lupte pentru ele, celor care simt că au nevoie de o schimbare în viața lor, celor care cred în puterea echipei și a celor care vor să contribuie la o lume mai bună. Este unul dintre programele dezvoltate de Fundația LEADERS și în această primăvară este programată a 17-a serie de cursuri. Până acum, LEADERS School înregistrează 477 de absolvenți, 170 de vorbitori, peste 200 de parteneri și peste 90 de ore de mentorat cu studenții acestui program. Misiunea este de a forma lideri integri, vizionari, responsabili și entuziaști. Programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani.
- Vei realiza că și tu poți, nu pentru că alții au putut, ci pentru că leadershipul există în tine;
- Îți vei descoperi noi abilități, încrederea în sine va crește și iți vei crea noi idealuri;
- Propriul tău viitor va deveni mai clar și mai sigur, pentru că vei primi nenumărate exemple de oameni care au reușit plecând exact din punctul în care tu te afli acum;
- Vei învăța care sunt abilitățile necesare unui lider, vei putea să te analizezi și să îți dezvolți aceste abilități;
- Vei primi lecții de leadership direct de la practicieni, vei interacționa cu business liderii români de top, vei afla povești inspiraționale de la performeri;
- Vei lua parte la simulări de leadership unice, coordonate de antreprenori de succes din România;
- Devii parte a unui network de elită: mentoring, participanți, vorbitori;
- Ai acces la sesiuni de mentoring, internshipuri în marile companii, oportunități de job-uri și burse de studiu la marile universități din lume.
Și sistemul de înscriere este aparte, îndemnându-i pe candidați spre creativitate și acțiune. În 2015, unul dintre absolvenții LEADERS School a fost Luiza Bobăilă, voluntar al Centrului Local “Axente Sever”, Alba Iulia, coordonatorul național al Festivalului Luminii de anul trecut:
“Toate senzațiile și sentimentele mele au funcționat la nivel maxim. Eram acolo 100%, ceea ce mi se pare ideal pentru un program de genul acesta (și mi s-ar părea ideal dacă și școlile din România ar funcționa la fel), pur și simplu nu mă interesa decât să aflu poveștile celor din jurul meu și să profit de fiecare activitate care, pe urmă, mi-a adus supermulte multe beneficii. După acele 6 zile, cea mai mare dorință a mea era să îmi crească brațele atât de lungi încât să îi pot îmbrățișa pe toți oamenii de acolo, pe toți oamenii care m-au sprijinit moral și financiar, pe toti cei care au avut încredere să investească timp în formarea mea”.
“un ingredient foarte important al experienței LEADERS a fost echipa noastră lărgită, cea a participanților. Am avut norocul să cunosc 26 de tineri cu backgrounduri și experiențe diferite și diverse, care activează în medii la fel de diverse, lucru ce a contribuit foarte mult în primul rând la calitatea discuțiilor din timpul sesiunilor, dar au fost și o importantă componentă de învățare. Am avut timpul și ocazia să le ascult poveștile tuturor, să învăț câte ceva de la fiecare și să mă las inspirat de poveștile lor” împărtășește Vlad Hodor, voluntar din cadrul Centrului Local Hunedoara și absolvent al ediției din august 2015.
Cercetașii României recomandă programul LEADERS School ca program de dezvoltare pentru leadership personal, abilități de comunicare și lucru în echipă. Voluntarii adulți, membri în cadrul organizației, absolvenți ai programului îl recomandă cu entuziasm tuturor celor care își doresc să lasă lumea un pic mai bună decât au găsit-o.