Pandemia ne-a dat peste cap toate planurile, ne-a afectat rutina zilnică și ne-a împins să reprogramăm evenimentele pe care le așteptam de la începutul anului, când singura noastră grijă era „Fără griji!”. Cercetașii simt dorul cuplit de activități, de ieșiri în natură, de timpul petrecut alături de prieteni, de cântările din jurul focului de tabără. De aceea suntem unii cu gândul la ceilalți, iar împreună reușim să trecem peste.
Jurnalul Cercetășesc de Pandemie surprinde noul nostru stil de viață, prin care vrem să oferim compasiune, conexiune și empatie cu fiecare dintre voi.
______________________________________________________________________________
„Pentru mine, Paștele a fost întotdeauna despre familie. Provin dintr-o familie extinsă relativ mare, iar Paștele era primul moment din an care ne găsea pe toți împreună, în casa bunicilor de la țară.
Dintre toți anii, acesta a fost primul care ne-a prins departe unii de alții. Am sărbătorit Paștele acasă, în București, alături de prietenul meu și unul dintre cei mai vechi și mai buni prieteni precum și de cele două pisici ale noastre. Vineri și sâmbătă am încercat să gătim câteva dintre mâncărurile tradiționale mai puțin complicate (ceea ce ne-a luat, fără exagerare, ambele zile cu totul), iar duminică ne-am bucurat de rezultatele eforturilor noastre culinare, am ciocnit ouă roșii și câte un pahar cu vin, iar apoi am vorbit cu familiile noastre prin videocall.
Am vrut să tratez aceste zile libere ca pe o pauză, astfel încât să pot reveni la finalul lor motivată și încărcată de energie. Le-am petrecut, în cea mai mare parte, fără internet și bucurându-mă de compania celor de lângă mine.
Nu sunt foarte sigură că m-aș mai înscrie la frământat cozonaci, însă experiența per total a fost, deși altfel, plăcută și interesantă.”
Oana Ghiocea, vicepreședinte ONCR, CL Craiova
______________________________________________________________________________
Paștele sărbătorit la Centrul Cercetășesc Nocrich
„Aflându-ne în plină pandemie, am decis că este mai bine să rămân la Nocrich și să petrec aici Paștele. Cred că a fost una dintre cele mai multiculturale sărbători pe care le-am petrecut până acum. Am făcut împreună cu restul echipei cozonacii și pasca, am vopsit ouăle și a fost interesant pentru că în felul acesta vedeam diferențele culturale. Pe lângă asta, ne-am distrat copios, am încercat să jucăm un joc de societate și, la final, seara s-a încheiat cu vânătoarea ouălor de ciocolată noaptea, prin ploaie. Toate aceste amintiri au făcut din primul Paște la Nocrich un Paște diferit și special! „
Beatrice, România
„Paștele la Nocrich a fost o experiență frumoasă, alături de oameni dragi. Am încercat să le arătăm și celorlalți care sunt tradițiile și obiceiurile noastre. Fiecare a contribuit, iar pentru voluntarii internaționali a fost cu adevărat o experiență specială. „
Nadia, România
„Mi-am petrecut ziua de Paște alături de familia din România. A fost un moment minunat și unic datorită locului, iurtei și, bineînțeles, a sentimentului de comuniune. Am descoperit o mulțime de tradiții, chiar și o nouă religie, iar pentru mine asta reprezintă un moment în familie. Mi-a făcut plăcere să cânt cu celelalte persoane și să ne rugăm împreună. Cel mai important lucru este ca am fost alături unii de ceilalți. „
Camille, Franța
„Ceea ce face ca Nocrich să fie unic este multiculturalitatea sa. Așa că am sărbătorit Paștele de două ori. Pentru primul, am pregătit diverse tradiții din religia catolică, cum ar fi alergatul după ouăle de ciocolată în grădină, la fel cum obișnuim să facem și în Franța, și am mancat dulciuri tipice tradiției din Costa Rica.
Sărbătorindu-l pe cel de-al doilea, a fost interesant să văd Paștele printr-o altă religie, prin prisma tradițiilor ortodoxe, și anume vopsitul ouălor roșii sau prepararea de cozonaci și pască. Mă simt norocos că am reușit să iau parte la toate acestea în Nocrich. „
Tristan, Franța
„Pentru mine a fost un Paște special pentru că am reușit să văd diferite tradiții, cum ar fi coloratul și ciocnitul ouălor sau gătitul mielului. Experiențele din acest Paște m-au impresionat și consider că asta este una din cele mai frumoase amintiri pe care le am aici în Nocrich. „
Bryan, Costa Rica