Ziua Pământului

Publicat pe de comunicare

Ziua Pământului este o zi specială pentru Planeta Pământ, care s-a născut în data de 22 aprilie, la inițiativa senatorului american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul față de mediu. În timp, Ziua Pământului a devenit un manifest la nivel mondial, celebrată de milioane de oameni din dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

Știați că:

  • ONU (Organizația Națiunilor Unite) a declarat Ziua Pământului ca sărbătoare oficială a Planetei Pământ și voce comună a tuturor celor care vor să se gândească la un viitor mai verde. (2009)
  • NASA a lansat un site unde oamenii pot adopta părți ale Planetei Pământ. (2017)
  • Publicarea bestseller-ului Silent Spring (New York Times, 1962) și declararea Zilei Pământului au fost primii pași spre creșterea conștientizării publicului cu privire la mediul înconjurător, punând din ce în ce mai mult bazele unei preocupări mai profunde către natură.
  • 1990 a adunat pentru prima oară 200 de milioane de persoane și 141 de țări care să celebreze Ziua Pământului și să ridice problemele de mediu pe scena globală.

În anul 2020, Ziua Pământului va marca 50 de ani cu activități globale, prin mobilizarea a cât mai multor oameni din toată lumea pentru acțiuni care să aducă transformări pozitive planetei noastre.

Ca parte a Mișcării Cercetășești, avem responsabilitatea de a avea grijă de Planetă la fel de cum avem grijă unii față de alții, iar făcând mici pași împreună putem face mari schimbări.

În pregătirea pentru celebrarea Zilei Pământului lansăm o temă de gândit. Acum este un moment excelent pentru a vă gândi la utilizarea voastră de materiale plastice acasă și să vă gândiți la modul în care îl puteți reduce:

  • Alegeți o cameră din casa voastră.
  • Găsiți ceva în acea cameră care este din plastic.
  • Puteți descoperi unde și cum a fost realizat?
  • Cum afectează acest produs mediul înconjurător?
  • Este reciclabil? Unde ajunge reciclarea voastră?
  • Care ar fi un material alternativ plasticului?