Fiecare primăvară aduce odată cu vremea bună și un moment de pregătire pentru o nouă sesiune a Adunării Generale din cadrul organizației noastre. Anul acesta, Adunarea Generală se va desfășura în format online, în perioada 17-18 aprilie 2021.
Înainte de toate, ce reprezintă de fapt această adunare? Conform Statului și modului nostru de organizare internă, este forul suprem de conducere al organizației, fiind alcătuită din delegații tuturor grupurilor locale. Mai concret, este structura care ia decizii de nivel macro, cu efect direct asupra modului în care organizația își desfășoară activitatea la nivel național (de exemplu Direcțiile Strategice ale organizației, bugetul organizației, înființarea sau desființarea de noi grupuri de cercetași, politica de programe sau sistemul de formare ale organizației etc.).
Anul acesta, delegații celor 86 de grupuri de cercetași de peste tot din țară, vor avea, printre altele, ocazia, și responsabilitatea, de a alege noul biroul de conducere al organizației. Această decizie este una importantă și definitorie pentru bunul mers al organizației, pe parcursul următorilor trei ani. Procesul este unul cât se poate de transparent, candidații făcându-și publice candidaturile, dar și obiectivele pentru mandat.
De ce e important acest lucru pentru fiecare cercetaș, indiferent dacă va fi delegat sau nu din partea centrului său local? Ei bine, reprezintă un exercițiu de participare activă și, totodată, de aplicare a unor principii pe care le găsim în democrație.
Ca organizație, ne dorim să facilităm crearea unui context prin care fiecare cercetaș, indiferent de vârstă, poate să își exprime opiniile sau poate comunica și adresa întrebări către fiecare candidat. Un exemplu concret în această direcție o reprezintă atelierele de consultare facilitate în mediul online, premergător Adunării Generale, precum și crearea unei platforme prin care candidații pot răspunde direct întrebărilor adresate de către membri. Pe lângă scopul ce îl au alegerile în sine, acestea sunt menite să le ofere membrilor mai tineri o perspectivă despre cum participarea activă și implicarea constantă ar trebui aplicate în viața de zi cu zi, în momentul când astfel de alegeri au loc.
Cercetășia ca mișcare se diferențiază poate de multe din organizațiile nonguvernamentale, prin punerea în practică a principiilor democratice și a dreptului de a alege, la toate nivelurile – fie că vorbim de grupuri locale, acolo unde există un consiliu local ales tot pentru un mandat de trei ani, fie că vorbim de nivel național – unde se alege Consiliul Director al organizației. Aceste mecanisme oferă tinerilor încrederea în propriile opinii și îi educă totodată pe aceștia pentru exercitarea dreptului la vot, ca responsabilitate a oricărui cetățean implicat.