Echipa executivă a organizației s-a îmbogățit cu două colege noi cărora le mulțumim și le urăm mult succes în dezvoltarea cercetășiei.
Anca Bucur se va ocupa în mod specific de atragerea de fonduri în organizație, iar Andreea Stan se va ocupa de campania PPP – Împreună facem bine!.
Anca ne-a mărturisit că este un vis mai vechi să se alăture cercetașilor și să contribuie prin munca sa la dezvoltarea cercetășiei.
<Acum 10 ani m-am alăturat pentru prima dată unei școli outdoor. Experiențele trăite alături de prietenii din comunitate mi-au schimbat viața și mi-au cimentat o mare parte din pasiunile și valorile după care mă ghidez până în prezent. Nu am fost niciodată cercetaș, însă mi-am imaginat adesea cât de diferit ar fi fost parcursul meu dacă aș fi descoperit această lume în copilărie. Încă de atunci visam cu ochii deschiși la aventuri, camaraderie și libertate în natură.
Tocmai de aceea, este un vis mai vechi și o super provocare să pot susține misiunea cercetășiei de a oferi fiecărui copil/tânăr (și adulților deopotrivă) accesul la o educație indispensabilă unui stil de viață sănătos și armonios. Mă bucur zi de zi de poveștile cercetașilor și aștept cu nerăbdare să scriem împreună noi și noi povești pe care să le facem cunoscute lumii întregi.
Sunt pasionată de psihologie, munte, meme, pisici (și orice combinație a acestora), despre care „povestesc” uneori pe: Facebook, LinkedIn și Instagram: @bucurama.>
Pe Andreea Stan cu siguranță o cunoașteți foarte bine, având deja o vechime în organizație.
Sunt o persoană foarte activă și organizată, îmi petrec majoritatea timpului implicându-mă în diferite proiecte cum ar fi: organizarea festivalurilor de film, a evenimentelor, cursuri de actorie pentru toate vârstele, împletind toate aceste activități cu meseria de actriță.
Gata oricând! a devenit pentru mine ceva mai mult decât motto-ul Organizației din care fac parte. A devenit un mod de viață și mă bucur foarte mult că mă pot implica activ pentru a face diferența.”>