Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore,    s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în  asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Tocmai de aceea, dincolo de cifre, rezultate și monitorizări în timp real, prin acest jurnal de frontieră, ne dorim să aducem mai aproape de voi experiențele personale ale cercetașilor activi în țară, poveștile, emoțiile și trăirilor lor autentice. Astfel, prin ochii lor, putem rămâne cu toții conectați la realitatea din teren. 

Ce-am văzut?

5 cercetași din CL NOVO Tîrgu-Mureș, ne povestesc despre interacțiunile lor cu refugiații, despre cum a fost și ce au simțit.

Eliza Moldovan, temerar. Sunt o persoană destul de veselă. Am fost în destul de multe campuri în cei 5 ani de cercetășie. Pentru mine a fost foarte emoționant. Am avut doi vizitatori ucrainieni. Erau destul de drăguți, dar nu știau foarte bine engleza. Aveau doar 4 și 7 ani. Au stat cu noi timp de 4 zile. Deși erau foarte drăgălași, se prefăceau că ne împușcă cu orice aveau în mână, cu orice jucărie. Cred că războiul ăsta o să-i marcheze pentru mult timp de acum înainte. 

Alexa Denisa, 20 de ani, senior. Am văzut multe persoane doritoare să ajute. Persoane speriate, dar totuși cu zâmbetul pe buze. Copii care nu prea înțelegeau ce se întâmplă cu adevărat. Pentru mine a fost o experiență nouă și frumoasă. Mă bucur că am reușit să ajut cât de puțin aceste persoane și să țin legătura cu ele pe parcursul călătoriei lor.

Am avut ocazia sa vorbesc cu un băiat în vârstă de 15 ani, care a plecat singur de acasă cu scopul de a ajunge în Spania, la bunicii lui, lăsându-și în urmă tatăl și mama. Mi-a povestit despre cum, din 3 in 3 ore, se auzea acea alarmă asurzitoare, care îi îndeamna să meargă în adăposturile subterane. Părea că trăiește într-un film.

Radu Ioanițescu, lider exploratori. Cercetaș de aproape 10 ani. Am fost voluntar 3 zile în cadrul Centrului de Refugiați de la Agafton, Botoșani. Într-una din zile am mers la punctul de graniță cu Republica Moldova, de la Stînca-Costești. Am văzut familii cu copii, mame, bunici, care se aflau într-un loc pe care cu siguranță nu și-l doreau, dar am văzut și zâmbete, speranță și putere pentru a înfrunta aceste momente extrem de dificile.

Frîncean Andrei, 19 ani, senior. Am fost la granița Sighet și am văzut foarte mulți oameni dornici de a-i ajuta, cu tot ce pot, pe refugiații ucraineni, fără a aștepta ceva în schimb. Am văzut o fetiță care aștepta refugiații cu flori, la intrarea în țară. A fost un moment foarte frumos și emoționant pentru mine.

Grig, lider asistent la lupisori, port cu mine carnetul de cercetaș din 1993 (cu pauze). Experiența mea la frontieră, limitată la o singura incursiune până la Halmeu, pe data de 28 februarie, în mod cert nu mai corespunde cu realitatea (poate drumul să fi rămas la fel, zece ore în total, dus-întors.). La momentul respectiv lucrurile se mișcau destul de haotic, autoritățile încă nu-și intraseră în atribuții (perimetrul nu era delimitat, accesul era liber până în clădirea Poliției de Frontieră, bazele de date nu funcționau, procedurile păreau greoaie și cu siguranță erau insuficient explicate refugiaților). Până și ONG-urile de-abia își făceau simțită prezența, la momentul respectiv, suportul fiind oferit predominant de localnicii vorbitori nativi de ucraineană. 

A fost copleșitoare imaginea refugiaților înșirați în diferite poziții pe lângă pereții clădirii Poliției de Frontieră. Parcarea era înțesată cu mașini ale căror pasageri, fie și unul singur, erau cu actele în neregulă. Sfâșierea familiilor puse să aleagă între trecut – să-și lase în urmă vârstnicii fără acte – și viitor – să-și țină copiii în frig și noapte, fără adăpost deasupra capului, printre străini vorbind o limbă neînțeleasă.

Ulterior, în contextul în care printre cei pe care i-am cazat la noi era și un băiețel de vreo 4-5 ani, am fost impresionați de îndârjirea cu care transforma orice jucarie, orice obiect într-o armă de foc, cu care ne împușca fără oprire.

Ce-am făcut? 

Eliza, temerar. Am ajutat doi băieți și alte 5 persoane. Tata i-a adus de la graniță și mama le-a făcut rost de cazare și mâncare, la o pensiune. Între timp, cei doi copii au stat la noi acasă. În timpul zilei, noi ne jucam cu ei ca să le îndepărtăm puțin dorul de casă și tristețea pe care am văzut-o în ochii lor, de când i-am întâlnit prima oară. A fost o experiență extraordinară, de neuitat, cu multe învățături! Am avut grijă de ei patru zile,  împreună cu familia. 

Dacă te implici în astfel de acțiuni, vei avea un sentiment și o stare excelentă! Faptul că tocmai am ajutat câțiva oamenii să își poată trăi viața mai departe, este cel mai de preț moment din viața mea. 

Alexa, senior. Am ajutat cu transportul persoanelor în diferite puncte de cazare, am făcut legătura între refugiați și alte puncte de ajutor din țară. Am ajutat la activarea cartelelor telefonice, le-am împărțit ceai și mâncare și am ajutat din punctul de vedere al comunicării în engleză. Am reușit să aducem puțină liniște în sufletele oamenilor prin gesturi mărunte: cazare și masă pentru o perioada scurtă de timp, transport până la următoarea destinație sau chiar până la destinația finală, și punerea copiilor în contact cu părinții lor.

Consider că este bine să te implici în astfel de acțiuni, deoarece te ajută să percepi într-un alt mod realitatea și să te pregătești pentru ea. Îți demonstrează că poți ajuta prin cele mai mici și simple acțiuni.

Andrei, senior. I-am ajutat pe cei de la UNICEF cu logistica refugiaților, cu orientare. Am oferit pliante și cartele SIM, și am adus 2 doamne de la graniță în Cluj Napoca. Am reușit să îndrumăm mulți oameni la intrarea în țară, făcându-le astfel (poate) viața puțin mai ușoară. E o experiență unică, îți arată noi perspective despre situații la care nu te-ai fi gândit niciodată.

Radu Ioanițescu, lider explo. Am oferit indicații pentru 2 familii (în total 10 persoane). Pentru una am rezolvat cazare în Cluj și am ajutat cu informații despre ruta lor către Budapesta. Pentru cealaltă familie am asigurat transport, cu mașina personală, de la Stînca-Costești pâna la Agafton, și am oferit informații despre ruta feroviară Verești-Cluj-Budapesta-Krakovia. Am călătorit alături de Denisa Alexa și Ștefana Negrea la Botoșani, și am fost de ajutor în trenul Verești-Suceava-Cluj.‟ 

Grig, lider asistent la lupisori. La solicitarea ONCR, am coordonat centralizarea resurselor la nivelul CL “NOVO” Tîrgu-Mureș, încă din 25 februarie. 

Am răspuns la o solicitare de preluare a unui grup de patru femei, doi copii și un cățel, luni 28 februarie din Halmeu. Grupul a reușit să intre în România, unde s-a rupt: am adus la Mureș doar copiii și una dintre mămici. Celorlalte femei și catelului le-am găsit cazare în Baia Mare pentru o noapte, până s-au soluționat problemele cu actele (prin aprobarea cererii de azil pentru una dintre doamne), după care grupul s-a reunit la Tîrgu-Mureș. Aici le-am oferit cazare, masă și sprijin (inclusiv activități cu copii, la care au participat și alți membri cercetași ai familiei mele). În final, două doamne au rămas în zonă, iar restul grupului a plecat mai departe, spre vest.

Pe 3 martie am mai fost implicat în consilierea unui alt grup, până la cazarea din Suceava, de unde au plecat spre Polonia, cu destinația finală Germania.

Începând din a doua decadă a lunii martie, implicarea personală a fost preponderent la nivel local. Am ajutat oameni atunci când au avut nevoie, creând o lume mai buna cu fiecare faptă bună, oricât de neînsemnată. Am lucrat în echipă, am găsit idei și proiecte noi, pe care încercăm să le ducem la capăt. Am transportat/cazat/îndrumat refugiați, dintre care cei stabiliți în zonă s-au implicat în activități de suport pentru cei veniți în valul doi. Am contactat autoritățile locale pentru a mapa, centraliza și sortar donații, și am pregătit activități cu specific cercetășesc pentru copii ucraineni stabiliți în zonă. 

Din foarte multe perspective, acest gen de implicare este esența cercetășiei. 

Educația pentru viață poate include mai multe aspecte legate de noua realitate: pregătirea unui survival kit pe care să pui mâna înainte de a ieși de urgență din casă, training pentru confecționarea unui adapost pentru noapte, a unui filtru de apă, etc. pentru că din păcate acest războiul ne subliniază faptul că acum este nevoie să fim Gata oricând! 

Este în continuare multă nevoie de ajutor. Orice ajutor, oricât de mic, contează. Fie că este vorba de o donație financiară, una materială sau timp oferit ca voluntar. Orice mână de ajutor contează. 

Cum ne poți susține?

Persoană fizică – ne poți susține printr-o donație, folosind formularul de aici

Persoană juridică – ne poți susține completând contractul de sponsorizare pe care să îl trimiți la mihaela.girleanu@scout.ro.

Dacă îți dorești să te alături acțiunilor voluntare ale cercetașilor, nu ezita să contactezi cel mai apropiat centru local.