Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore, s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în  asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Tocmai de aceea, dincolo de cifre, rezultate și monitorizări în timp real, prin acest jurnal de frontieră, ne dorim să aducem mai aproape de voi experiențele personale ale cercetașilor activi în țară, poveștile, emoțiile și trăirilor lor autentice. Astfel, prin ochii lor, putem rămâne cu toții conectați la realitatea din teren. 

Ce-am văzut? 

În momente de criză, deosebite, aflăm dacă suntem sau nu voluntari. Iar acum, după ultimele două luni, eu pot spune că am găsit un nou sens acestui cuvânt!

Încă de la prima solicitare, liderii centrului nostru s-au întrunit online și am stat la sfat despre ce putem face. Inițial așteptam direcții și solicitări concrete. După un timp însă, am realizat că nu e nevoie să așteptăm. Dinamica evenimentelor a trezit în noi sentimente de neputință. Incapacitatea de a ajuta mai mult, în timp real. Distanța, chiar și de 2 ore până la vama Isaccea, părea enormă când aveam de rezolvat o solicitare simplă: „ninge și e ger. Avem nevoie de mănuși, căciuli și pelerine”. 

Rotițe, telefoane, întrebări simple, dar grele, la care nu știi să răspunzi. Alegi să întrebi oficialii. Îi vezi împotmoliți în a lua decizii rapide, în birocrația asumării unor decizii simple. Atunci întrebi un prieten sau un alt om care își pune aceleași întrebări. Cauți și găsești acei oameni, formând o rețea. Așa am ajuns să mergem în vama Isaccea cu paturi, conserve, pelerine și alte produse, înghesuite într-o mașină a unuia dintre noi. La plecare, o sunăm pe doamna Maria, cea care ne răspundea (deja răgușită, dar ferm) la  întrebări, oferind informații precise și intermediind solicitări. Spunea că e liniște acum. Că s-au mobilizat mulți oameni. Voluntari! Zicea să mergem să stăm noaptea. Că atunci e nevoie. 

E ger și sunt mulți care vin cu bacul. Când am ajuns la corturi, am întrebat unde putem ajuta. Nu pot descrie în cuvinte, emoția și sentimentul de mândrie pe care l-am trăit când domnul cu vestă oficială de voluntar a spus:” Ce bine! Cercetașii! La fix să îi înlocuiți pe cei de lângă cortul portocaliu!” Nu înțelegeam ce urma să facem exact. Tot ce conta atunci era că ei știau că suntem de încredere și se bazau pe noi! Eșarfa de cercetaș a fost ca un pașaport cu valoare de încredere! 

Credeam că vom lăsa ce am adus și ne vom întoarce, dar după câteva bacuri cu refugiați întâmpinate, nici nu ne stătea gândul la asta, la faptul că ne e frig, sau foame, sau că  trebuia să ne întoarcem. De ce stăteam? Privirea unui copil care întindea mâna după un pluș. Bunica care cerea un ceai și se mira când primea și o punguliță cu un sandwich, o apă și un fruct. Spaima pe care o simți, când vezi o mamă tânără că-și pierde o clipă copilul din priviri. Ochii plânși ai altei mame, care se străduiește să-și ascundă privirea de cei 5 copii din mașină. 

La vamă, jandarmul le indică direcția de deplasare în funcție de unde vrea fiecare să ajungă. Stând acolo am realizat că mulți nu știu cum să răspundă la această mică întrebare. Nu știu unde să meargă și nici nu vor să plece prea departe, convinși că peste o zi, două se vor întoarce înapoi…înapoi acasă.

Ce-am făcut?  

Au trecut două luni. E suficient să ajuți cu un răspuns informat, simplu și util. Dacă lași un număr de telefon, ajungi să primești apeluri indiferent de oră și să auzi o voce care spune ”can you help me?”. O mămică cu o fetiță de 6 ani. O mămică cu doi copii mici și o bunică. Două mămici cu 7 copii. Oh…..cine îi mai numără ! Oare poți să mă ajuți să trimit medicamente în Odessa? Oare cum îi înscriem pe platforme? Oare dacă nu au acte, pot lucra? Nici nu mai știu cum le răspundeam și cum aflam răspunsurile, la început.

Acum știu!  Am cunoscut-o pe Daniela și pe Cosmin, și alții ca ei. Alte ONG-uri care ajută. L-am cunoscut pe Virgil și acum știu mai bine ce face Crucea Roșie. Am ajuns să deschid uși ale instituțiilor (Primăria, ISU, Prefectura, DJAST, IJS). Pentru ce? Ca să obținem acorduri pentru spații și activități, special pentru copii refugiați …. trebuia să fim în spații în care mamele lor știau să ajungă, unde ne puteau vedea. 

E greu să faci față lacrimilor, dar toți voluntarii pe care i-am cunoscut prin diverse demersuri comune, gândeau același lucru – Trebuie să avem grijă de acești copii, că doar copiii pot vorbi o limbă a veseliei comună, când limba vorbită are altă culoare.

Noi, liderii pontici, am căutat să facem, în mod voluntar, ce știe să facă cel mai bine un cercetaș. Am sădit încredere, ca împreună să construim un mediu sigur, unde să putem oferi activități și jocuri creative copiilor refugiați. Să cunoască locul mai bine alături de noi. Le-am cerut să ne arate ce le place lor să facă și cum vor să se joace, și să o facem împreună. Am implicat toți oamenii din centrul local. Fiecare patrulă a oferit donații materiale și a întors cu generozitate, grupurilor de copii refugiați, încredere și prietenie. 

Am organizat un treasure hunt prin oraș, unde am căutat animăluțe. Am plantat semințe și pomi în mijlocul parcului din oraș, printre leagăne. Am fost împreună la operă și la alte spectacole. Am asistat la un miniconcert cu instrumentele create de ei. 

Am avut mai multe încercări de a scrie o filă de jurnal. Complicat! Numere? Statistici? Indicatori? Valori? Mai bine nu. Mai bine gândesc încă o activitate pentru acest week-end!

Cum e să fii voluntar? Uneori, cei cărora le dedici timp, te îmbrățișează atunci când te revăd și te invită la înghețată. Îți urează „Happy Easter!!! Many thanks!!! May God bless you!” …și zâmbești. 

Cum ne poți susține?

Persoană fizică – ne poți susține printr-o donație, folosind formularul de aici

Persoană juridică – ne poți susține completând contractul de sponsorizare pe care să îl trimiți la mihaela.girleanu@scout.ro.

Dacă îți dorești să te alături acțiunilor voluntare ale cercetașilor, nu ezita să contactezi cel mai apropiat centru local. 

 

Sursa: Olimpia Dolceanu, Centrul Local Dacia Pontica, Constanța