Toamna se numără colegele noi

Toamna aceasta a adus cu ea schimbări în Echipa Executivă.

Ne-am luat rămas bun de la draga noastră colegă Bianca Iloaia, care a cârmuit proiecte verzi și uscate, pe mări adânci și lungi și late. Îți mulțumim! Și am urat Bun venit (și reVenit 😉) noilor colege, Flavia Barbu – Content Creator și Iulia Mitrache – Secretar Administrativ, și le-am rugat frumos să ne spună două vorbe despre ele.


Pentru 8 luni de zile am lucrat ca voluntar în echipa națională de comunicare și atât de mult mi-a plăcut, încât, după o bine-meritată vacanță de vară, am decis să mă întorc. 

De îndată ce am văzut poziția liberă de Content Creator, am zis că această oportunitate poate fi următorul pas pe plan profesional. Mă bucur extrem de tare să lucrez alături de oameni activi și plini de viață, de la care pot învăța o grămadă de lucruri.

Despre mine? Încă sunt studentă, mai am un an (promoția 2020-2023). Studiez Media Digitală, în cadrul UBB, la Cluj și ce pot zice este că acest domeniu a ajuns să îmi placă extrem de mult! 

Altceva despre mine? Sunt cercetaș din 2016 și am ajuns să mă identific cu valorile învățate aici. Colegii de patrulă, liderii și întreaga organizație au avut un mare impact asupra mea și a dezvoltării mele personale și mă bucură extrem de tare faptul că cercetășia îmi deschide drumurile și pe plan profesional. 

Este, sincer vă spun, o onoare să fiu parte din această echipă și sper că pot oferi acestui ONG măcar un sfert din ceea ce mi-a oferit mie pe parcursul acestor 6 ani de când sunt cercetaș.


Salut! Eu sunt Iulia, și sunt foarte entuziasmată să fac parte din echipa executivă ONCR. 

Ce pot spune despre mine este că mă pasionează o mulțime de lucruri – sunt absolventă de Drept, masterandă la Istoria Artei, mi-e tare drag de cărți și călătorii, și îmi place cafeaua (numai fără zahăr).

Am făcut voluntariat în multe organizații și cred din tot sufletul în puterea învățării prin experiență și explorare.

Cred că gândirea pe care mi-am format-o ca jurist mă va ajuta în cariera în mediul ONG pe care o încep acum, și sper să fie un drum lung și mereu altfel. Vă mulțumesc pentru primirea frumoasă în echipa voastră!