„Hai în camp! În fața naturii suntem cu toții egali” – un proiect de succes

Suntem încântați să anunțăm că Proiectul „Hai în camp! În fața naturii suntem cu toții egali”, o inițiativă desfășurată în parteneriat cu Pepco de Organizația Națională a Cercetașilor din România, a fost un real succes. În acest articol o să îți povestim pe scurt scopul acestui proiect, câteva dintre activitățile educaționale organizate și o să poți citi câteva testimoniale pe care ni le-au transmit participanții după experiențele frumoase trăite în campurile de vară. Poze de la activități găsești aici.

Prin aceast parteneriat, ne-am propus să împuternicim beneficiarii să crească ca cetățeni responsabili, empatici și conștienți de importanța protejării mediului înconjurător. Scop principal a fost crearea unui mediu favorabil pentru integrarea copiilor și tinerilor din grupurile vulnerabile într-un proces educațional etic, ecologic și echitabil, mai exact în taberele noastre educaționale de  vară.

A fost o experiență în care am putut să cunosc lupișorii mai mult și împreună să ne bucurăm de toate activitățile, mai ales că pentru mine este primul camp la lupișori. Mi-au plăcut foarte mult toate activitățile pe care le-am făcut. A fost foarte tare. Mi-am regăsit prieteni, ne-am jucat, am râs, am stat la focul de tabără, ba chiar am și plâns uneori. Mă bucur că am putut vedea ce fac cei mai mari, cât de interesant este și la ei. Abia aștept următorul camp! – Pătrășcan Maria Sofia, lupișor

Ce am reușit? Să finanțăm participarea a 115 copii, cu vârsta între 7 și 18 ani, în 15 campuri organizate de 13 Centre Locale din țară. Această inițiativă a oferit o oportunitate unică copiilor și tinerilor de a-și dezvolta potențialul și abilitățile într-un cadru educațional incluziv. Prin aceast parteneriat, ne-am propus să împuternicim beneficiarii să crească ca cetățeni responsabili, empatici și conștienți de importanța protejării mediului înconjurător.

Ce activități am avut? Au fost organizate 15 campuri de 4-7 zile, pe parcursul a 3 luni, în locații diverse din Delta Dunării, Vulcanii Noroioși, Iezer, Durău, Pârâul Rece, Nemțișor, Nocrich, până în Romos-Hunedoara. 

Mi-a plăcut mult comunicarea cu ceilalți cercetași, atelierele făcute împreună, focul de tabără, urcarea pe munte, entuziasmul de a descoperi lucruri noi, toate provocările, cunoștința cu oamenii zonei, invitații la festivalul luminii, experiența de a dormi în cort și toate celelalte activități. Sunt foarte mulțumitor liderilor și aștept următoarea ieșire. Și îmi cer scuze pentru micile pozne făcute.” – cercetaș CL Sfântu Nicolae, București

Cercetașii au învățat despre Virtuți și morale pentru viață cu accent pe  toleranță, responsabilitate, onestitate, curaj, dragoste, respect și empatie.  Au aflat care sunt nevoile de bază ale formării caracterului și dezvoltării personalității. 

Sunt foarte fericită că am putut participa și ajuta la organizarea și susținerea campului de Centru Local din anul acesta. A fost o experiență super, plină de distracție, învățare și muncă (de-aia care ne place). Mă bucur mult și că am putut petrece timp cu ceilalți cercetași. – Eli

Au participat la ateliere de Storytelling, Fun with Science, Meșteșuguri din gunoi reciclat, Evitați activitățile de plastic – reutilizarea hârtiei – ecologizare, Enter Dignity Land – un joc de societate realizat de Consiliul Europei.

Mie unul mi-a plăcut foarte mult în camp, m-am bucurat de natură și de aerul curat. Mi-a plăcut în mare parte faptul ca am putut ajuta la unele activități. În concluzie mi s-a părut un camp reușit. – Giorgio

Au discutat despre valoarea economiilor, despre politica Safe from Harm – protocol pentru toate grupele de vârstă, au exersat scrierea creativă la atelierul de exprimare liberă folosind cuvinte tăiate din ziare și reviste și au confecționat lumânări la Atelierul de confecționare de lumânări de ceară în borcane de sticlă.

Mie mi-au plăcut toate activitățile organizate. Dormitul în cort a fost o experienta noua. A fost pentru prima data când merg in tabăra. Organizatorii au fost foarte grijulii. Am învățat foarte multe lucruri pe care nu le știam. Vă mulțumesc! – David

Au dezvoltat abilități de supraviețuire de bază – aprinderea focului în pădure, tipuri de adăposturi – soluții pentru a construi adăposturi din lemn, frânghii și prelate, semnalizare. Au făcut Birdwatching – identificarea și cunoașterea păsărilor din zonă. Au descoperit viața din râu, descoperind lumea acvatică. 

Mie mi-a plăcut așezarea campului, ideile activităților, mâncarea pregătită, locul și lacul Zetea. Desigur că  mi-a mai plăcut și că am învățat să fac praștie, să tai lemne corect, să fac nodul de suport de ceaun și că am învățat să” supraviețuiesc” în natură atâtea zile împreună cu voi toți. – Luca

Au practicat Alpine Caving Techniques (TSA) – tehnica de cățărare pe o frânghie folosind blocante (mână și piept) cu o pedală; Slackline – atelier de mers pe o linie de slackline întinsă între doi copaci, cu accent pe echilibru și concentrare; Tir cu arcul – tragere la țintă; Golf – introducere în golf și Noduri – atelier de noduri și verigi pentru construcții și cățărare.

Mi-a placut foarte mult în camp, am petrecut mult timp cu patrula, cu jocuri și tot felul de activități. Am reușit și să strângem 2 saci de gunoaie de plastic în timpul hike-ului, lucru care mi-a plăcut pentru că am lucrat în echipă toți temerarii, dar care m-a întristat puțin, fiind atăt de multe. Am învățat ce trebuie să facem în caz că ne pierdem pe munte, cum să atenționăm ursul că suntem pe traseu, și că niciodată nu lăsăm pe nimeni în urmă pe hike. Mi-a plăcut și că am cântat la chitară seara împreună. – Răzvan Groza, temerar

Ne dorim să le mulțumim partenerilor noștri Pepco, care au făcut posibilă realizarea acestui program și celor 13 centre locale implicate: CL Axente Sever – Alba Iulia, CL Steaua Polara – București, CL Prietenii Exploratori Bălan – Harghita, CL Nord Cluj, CL Cercetașii Franciscani București, CL Licuricii Buzău, CL Orizont Brașov, CL Scout Sfânta Tereza București, CL Stejarii Ialomiteni Slobozia, CL Nicolae Bălcescu – Bacău, CL Sfântul Nicolae București, CL Vest Cluj, Centrul Cercetășesc Nocrich. Împreună, Gata Oricând, să oferim educație non formală în stil cercetășesc.