În data de 25 septembrie, aproape 40 de tineri participanți la evenimentul de Dialog Național au demonstrat, încă o dată, că vocea lor contează și poate inspira schimbare. Ziua a debutat cu o serie de ateliere interactive, unde fiecare sesiune a fost gândită pentru a le oferi participanților instrumente practice și experiențe de învățare cu impact direct asupra vieții lor de zi cu zi.

În cadrul atelierului de inteligență emoțională, tinerii au explorat felul în care emoțiile influențează deciziile, relațiile și modul de gestionare a situațiilor tensionate. Prin exerciții simple, dar de impact, au descoperit cum își pot recunoaște și exprima mai clar emoțiile, dar și cum pot răspunde empatic celor din jur.

La sesiunea de ascultare activă, accentul a fost pus pe importanța prezenței autentice în conversații. Participanții au exersat tehnici de a fi atenți la interlocutor, de a pune întrebări deschise și de a evita judecata pripită, câteva abilități esențiale pentru oricine.
Educația pentru pace a adus în prim-plan creativitatea și cooperarea, printr-un exercițiu neobișnuit: participanții au folosit piese LEGO pentru a construi mai întâi o lume „așa cum este acum”, cu toate imperfecțiunile și provocările ei, iar apoi au fost provocați să își imagineze și să creeze o versiune ideală a lumii, bazată pe valori precum solidaritatea, echitatea și respectul. Exercițiul i-a încurajat să reflecteze asupra diferenței dintre realitate și ideal și să identifice pașii concreți prin care pot contribui la transformarea comunității lor.

Un alt moment important a fost atelierul despre stiluri de conflict, unde participanții și-au descoperit propriile tendințe în gestionarea situațiilor tensionate, fie că evită confruntările, caută compromisuri sau preferă să își impună punctul de vedere. Discuțiile au dus la o înțelegere mai clară a diversității de abordări și la identificarea unor modalități constructive de colaborare.

După-amiaza, energia zilei s-a mutat către sesiuni de reflecție. Grupurile au dezbătut rolul comunității și factorii care influențează deciziile tinerilor. Din acestea a reieșit dorința comună de a contribui la o societate mai echitabilă și mai implicată.
Pe lângă împărtășirea de idei, participanții au început să schițeze soluții concrete la provocările actuale. Atmosfera a fost una de colaborare și creativitate, unde fiecare voce a fost ascultată și valorizată.

Prin acest proiect, tinerii din întreaga țară sunt sprijiniți să devină actori ai schimbării, capabili să construiască comunități mai puternice și mai solidare.
„Mi a plăcut siguranța și libertatea cu care puteam vorbi, a contat foarte mult pentru mine.” – tânăr participant al proiectului
______________________________________
Acțiunea a făcut parte din proiectul Voices of Change, cofinanțat de Uniunea Europeană și coordonat de Regiunea Europeană Scout, în parteneriat cu Erasmus Student Network, prin care tinerii din întreaga Europă sunt sprijiniți să devină actori ai schimbării în comunitățile lor.