Autor: scout.ro

Suntem Gata Oricând Pentru Roșia Montană!

MESAJUL CERCETAȘILOR

 

Natura este cel mai bun prieten al cercetașului. Aceasta îl ajută să înțeleagă cum iau naștere caracterele puternice!

Educația pentru viață pe care o oferim tinerilor și copiilor are la baza Promisiunea și Legea Cercetașului, iar prin activitățile noastre creștem liderii de mâine, cetățeni activi în comunitățile în care își petrec viața.

Adevărul, onestitatea, democrația, libertatea, dezvoltarea durabilă, mediul înconjurator, pacea și iubirea de țară sunt doar câteva din valorile pe care fiecare dintre cei 30 de milioane de cercetași din întreaga lume le trăiesc zilnic și în care cred! Natura este elementul cheie în metoda noastră educativă și alături de comunitate, ea reprezintă cadrul în care tânărul cunoaște și învață cum să trăiască în armonie cu el însuși, cu ceilalți și cu Dumnezeu.

Pentru prima dată în istoria recentă a organizației noastre, ne vedem nevoiți să facem un apel public către Parlamentul și Guvernul României și venim cu o poziție fermă în cazul Roșia Montană. Nu ne ucideți prietenul! Roșia Montană crește liderii de mâine.

După 100 de ani de educație nonformală oferită românilor, suntem cea mai mare organizație de tineret din România, GATA ORICÂND pentru o țară în care valorile democratice sunt puse pe primul plan.

Cu fiecare decizie pe care o luați vă rugăm să lăsați România mai bună decât ați găsit-o atunci când v-ați dedicat vieții politice.

Gata Oricând,
Organizația Națională “Cercetașii României“

Bianca Neșiu-Bedeag, Președinte
Vasile Darie, Vicepreședinte
Marian Panait, Responsabil Național Comunicare şi Relaţii Externe
Ana Gheorghiu, Secretar
Sînziana Râșca, Comisar Internațional
Elena Lupoaea-Petrea, Responsabil Național Programe
Ioana Ciocoiu, Liliana Cojocariu, Responsabil Național Resurse Umane
Petronela Petrea, Responsabil Național Dezvoltare Organizațională
Maricel Maroti, Responsabil Național Management Organizațional

București, 16 septembrie 2013

Contact:
Marian Panait, Responsabil Național Comunicare şi Relaţii Externe, telefon 0720722901, marian.panait@next.scout.ro

 


100 de proiecte pentru România

Publicat pe de scout.ro

Organizaţia Naţională Cercetaşii României lansează vineri, 22 februarie 2013, de Ziua Cercetăşiei, programul “Centenarul Cercetăşiei”.

La împlinirea a 100 de ani de Educaţie pentru Viaţă, cercetaşii vor oferi tinerilor 100 de proiecte care vor răspunde nevoilor din comunităţile/oraşele în care cercetaşii îşi desfăşoară activitatea.

Vara acestui an va aduce 9 campuri regionale: Cheile Dobrogei, Pădurea Băneasa, Cristian Braşov, Perișani, Cheile Nerei, Şuncuiuş, Maramureș, Colibiţa, Poiana Deleni, iar în perioada 1-7 august, 1000 de cercetaşi vor campa la Mogoşoaia pentru a celebra Centenarul Cercetăşiei printr-o saptămână de activităţi care vor folosi educaţia non-formală.

Bianca NESIU-BEDREAG, Preşedinte ONCR:
“Vrem ca de ziua noastră să oferim mai mult tinerilor din România.  Timp de 100 de ani organizaţia noastră a transformat tinerii în adevaraţi lideri care astăzi crează o lume mai bună prin vieţile pe care le duc. Astfel, în acest an, peste 1000 de cercetaşi români vor sprijini  50 de localităţi din ţară prin oferirea a  100 de ore voluntariat care să răspundă nevoilor comunităţii, în acest fel învăţând pe viu cum sa participe activ în societate şi cum să lucreze în echipă.”

Adrian ŞUHANEA, Coordonator proiect:
“Celebrarea a 100 de ani de cercetăşie în România se va realiza într-o modalitate inedită. Pe parcursul anului 2013 grupurile de cercetaşi din întreaga ţară vor desfăşura peste 100 de proiecte pentru comunităţile din care fac parte. În timpul acestei veri vom desfăşura 10 tabere simultane cu peste 100 de copii şi tineri, iar în  perioada 1-7 august la Mogoşoaia, vom sărbători alături de 1000 de copii şi tineri din întreaga ţară şi din străinătate. Un moment deschis, destinat educaţiei non-formale din România va avea loc în cadrul evenimentului naţional, „Târgul de 100 de metode de educaţie non-formală”, în perioada  3-4 august, la care invităm pe oricine doreşte să ni se alăture.”

În acest context, vineri, 22 februarie, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” începe oficial sărbătorirea Centenarului Cercetăşiei în România. La nivelul Capitalei, evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie care se va desfăşura în incinta Muzeului Curtea Veche, în intervalul orar: 19:13 – 20:13 (persoană de contact: Bianca NESIU-BEDREAG  0735  210  012).

Informații detaliate şi ştiri despre acest program găsiţi pe parcursul întregului an, în secţiunea dedicată special presei: https://scout.ro/centenar/comunicare , iar ataşat găsiţi o prezentare a Centenarului Cercetăşiei.

Marian Valerie Panait- Responsabil Relaţii Externe şi PR
Telefon 0720722901
e-mail: marian.panait@next.scout.ro
www.next.scout.ro  sau http://centenar.next.scout.ro


Gala Națională a Voluntarilor

Publicat pe de scout.ro

Gala Națională a Voluntarilor 2012, cel mai important eveniment de premiere a meritelor voluntariatului din întreaga țară și din toate domeniile de activitate și-a desemnat câștigătorii miercuri, 12 decembrie 2012, la Crystal Palace Ballrooms din București.
Munca voluntarilor din Organizația Națională Cercetașii României a fost recunoscută pentru al doilea an consecutiv la categoria “Voluntarul anului în domeniul educației”. Premiul a fost primit de către Adrian Șuhanea.
Organizatorii au creat un excelent prilej de a spune „ MUȚUMESC! ” într-un cadru festiv voluntarilor care fac lumea mai frumoasă, prin gestul lor unic de a dărui.


ONCR sustine imbunatatirea situatiei copiilor din Romania

Publicat pe de scout.ro

Cercetasii Romaniei sustin cele 10 angajamente pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor – impreuna cu alte 34 de organizaţii neguvernamentale şi de patru partide politice

Organizaţia Salvaţi Copiii şi UNICEF au propus partidelor politice să-şi asume zece angajamente pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor din România, pornind de la cele mai stringente probleme cu care se confruntă aceştia, precum şi de la obligaţiile pe care le are ţara noastră, ca membru UE şi ONU. Cele zece angajamente au fost incluse în Manifestul pentru Copii, document lansat astăzi, 20 noiembrie 2012, cu prilejul marcării Zilei internaţionale a drepturilor copilului, iar rolul său este să stabilească reperele pe care trebuie să le aibă în vedere politicile publice cu impact asupra copiilor, din perioada 2013-2020, precum şi iniţiativele de îmbunătăţire a cadrului legislativ aferent.

Manifestul pentru Copii este susţinut şi de 35 de coaliţii şi organizaţii neguvernamentale din România, iar până la această dată a fost semnat și de patru partide : PDL (dl. Vasile Blaga), PNL (dl. Crin Antonescu), PSD (dna. Corina Creţu) şi UDMR (dl. Kelemen Hunor). Lista rămâne deschisă şi celorlalte partide interesate să se alăture iniţiativei.  Din societatea civilă, cele 35 de organizaţii semnatare sunt: ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Agenţia de Dezvoltare Comunitară ”Împreună”, Alianţa Naţională pentru Boli Rare, Asociaţia Alternative Sociale, Asociaţia Casa Faenza Timişoara, Asociaţia Club „Și noi putem reuşi”, Asociaţia Învingem Autismul, Asociaţia Multicare Suceava, Asociaţia „Mereu pentru Europa”, Asociaţia OvidiuRo, Asociaţia Prader Willi din România, Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă, Asociaţia Umanitară Împreuna.Info, CENTRAS – Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională ”Step by Step”, Cercetaşii României – ONCR, FDSC – Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Federaţia VOLUM – Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România, Fundaţia Alături de Voi, Fundaţia Centrul Educaţia 2000+, Fundaţia Inocenţi, Fundaţia Împreună, Fundaţia Principesa Margareta, Fundaţia Pro Homini, Fundaţia Romanian Angel Appeal, Fundaţia Soros, Fundaţia Star of Hope România, Fundaţia şi Centrul de Servicii Sociale “Pentru Voi”, Fundaţia United Way Romania, Hope and Homes for Children Romania, Institutul Intercultural Timişoara, Kinderzukunft – Fundaţia Rudolf Walther – Filiala din Timişoara, Roma Education Fund Romania Romani Criss – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, UNOPA – Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

„Ziua de 20 noiembrie are o importanţă deosebită, fiind data la care comunitatea internaţională a adoptat atât Declaraţia drepturilor copilului, în 1959, cât şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, în 1989. Ne dorim ca această dată să marcheze un pas înainte şi în soluţionarea celor mai urgente probleme care afectează copiii din România, prin asumarea, de către principalii factori politici, a Manifestului pentru Copii” a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România are obligaţia de a transpune în viaţa copiilor săi standardele stabilite prin Agenda Uniunii Europene pentru drepturile copilului şi prin Strategia Europa 2020. Ca parte la Convenţia ONU, România are responsabilitatea de a îndeplini recomandările ce îi sunt adresate periodic de către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului. Multe dintre recomandările adresate statului român în urma analizării celui mai recent raport de ţară (prezentat în 2009, în cadrul celei de-a 51-a sesiuni, CRC/C/ROM/CO/4), încă îşi aşteaptă transpunerea în practică, deşi a rămas mai puţin de un an până la termenul la care o nouă evaluare va trebui realizată de Comitetul ONU.

Prin asumarea Manifestului, susţinătorii iniţiativei se angajează să promoveze în perioada următoare politici publice care să contribuie la:

1.    Asigurarea serviciilor sociale de calitate pentru protecţia copilului şi prevenirea separării copilului de familie (prin: politici publice preventive; finanţări suficiente pentru a avea cel puţin un asistent social în fiecare comunitate; neinstituţionalizarea copiilor sub trei ani şi cu dizabilităţi);
2.    Incluziunea socială a copiilor dezavantajaţi de etnie romă (prin: acces la servicii de educaţie, sociale şi sănătate pentru copiii de etnie romă);
3.    Prevenirea violenţei asupra copilului (prin măsuri în şcoli, în societate şi în ceea ce priveşte utilizarea noilor tehnologii şi a mediului online, inclusiv prin sprijinirea educaţiei parentale şi a utilizării disciplinei pozitive);
4.    Protecţia copiilor cu dizabilităţi (prin: servicii de sănătate, educaţie şi protecţie socială pentru aceştia, precum şi prin eliminarea discriminării şi stigmatizării lor);
5.    Asigurarea serviciilor medicale de calitate pentru sănătatea mamei şi copilului (prin măsuri şi fonduri care să permită scăderea numărului de decese în rândul mamelor şi al copiilor sub cinci ani);
6.    Dezvoltarea serviciilor pentru sănătatea mentală a copilului (prin politici publice şi acces la servicii medicale şi de recuperare, inclusiv înfiinţarea de noi centre de sănătate mentală);
7.    Asigurarea educaţiei de calitate pentru toţi copiii (prin: alocări bugetare suficiente; prevenirea abandonului şcolar;; provomarea educaţiei timpurii);
8.    Consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale (prin: implicarea ONG-urilor în elaborarea politicilor publice şi în stabilirea alocărilor bugetare; valorizarea expertizei ONG-urilor; dezvoltarea, în parteneriat, de servicii de specialitate pentru copii);
9.    Stimularea consultării şi participării copiilor la luarea deciziilor (prin: întărirea Consiliilor Elevilor; asigurarea accesului copiilor la informaţii utile şi adaptate; consultarea copiilor de către autorităţi);
10.    Eficientizarea monitorizării şi coordonării implementării drepturilor copilului (prin: înfiinţarea Avocatului Copilului; mandatarea unei unităţi specializate pentru coordonarea implementării drepturilor copilului şi evaluarea aferentă; stabilirea organismelor responsabile pe plan local şi judeţean de coordonarea asigurării drepturilor copilului) .

Mai multe informaţii despre Manifestul pentru Copiii, pot fi obţinute la telefon 021.311.75.96, email mihaela_manole@salvaticopiii.ro, persoană de contact Mihaela Manole.


Remus Pricopie, despre cercetași și educație

Publicat pe de scout.ro

Mesajul Domnului Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale

Cu prilejul aniversării a 100 de ani de existență și activitate ferventă, Ministerul Educației Naționale transmite organizației Cercetașii României cele mai alese gânduri de apreciere, alături de urarea La mulți ani!

Dorim să ne exprimăm considerația pentru devotamentul și profesionalismul de care organizația Cercetașii României a dat dovadă în susținerea educației non-formale a copiilor și tinerilor, prin activitățile parteneriale derulate cu unități de învățământ din întreaga țară. Concretizate în proiecte de dezvoltare personală, de team building, de voluntariat în sprijinul comunității, de implicare activă a elevilor în viața societății, acestea s-au remarcat prin relevanța pentru dezvoltarea abilităților de viață, a competențelor sociale și, mai ales, a conturării unei conduite și atitudini civice responsabile. Valorizarea copiilor și a cadrelor didactice printr-un permanent schimb de expertiză, în vederea creșterii calității actului educațional, prin metode specifice educației non-formale, a adus plus valoare parteneriatului.

Pentru eforturile cercetașilor de a modela, constructiv, personalitatea tinerei generații, dar și de a pune la dispoziția profesorilor întreaga experiență de învățare acumulată de-a lungul a 100 ani de activitate, nu putem decât să le mulțumim și să-i invităm să ne fie alături, și în continuare, în demersurile noastre de a transforma școala într-o inepuizabilă resursă pentru dezvoltare și împlinire personală!

Remus Pricopie


Cristian Cosmin, cu ocazia Zilei Cercetaşului

Publicat pe de scout.ro

Mesajul Domnului Cristian Cosmin, Secretar de Stat

Cu ocazia Zilei Cercetaşului, salut Mişcarea Cercetăşeasca şi vă asigur că Ministerul Tineretului şi Sportului va sprijini în continuare proiectele organizaţiei, aşa cum şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a făcut-o în trecut.

Principalul obiectiv al ministerului Tineretului şi Sportului, că de altfel şi al cercetaşilor, este Acela de a contribui la educaţia tinerilor, la dezvoltarea lor ca şi oamnei model ai societăţii, ajutând astfel, la construirea unei lumi mai bune.

În asentimentul idealurilor cercetaşilor şi conform Promisiunii, vă asigurăm că: Mergem înainte! Tot înainte!

Cu stimă,
Secretar de Stat,
Cristian Cosmin


Mesajul Domnului Crin Antonescu, cu ocazia lansării Centenarului Cercetășiei

Publicat pe de scout.ro

Mesajul Domnului Crin Antonescu, Președintele al Senatului României

Cu ocazia lansării proiectului Centenarului Cercetășiei

La împlinirea unui secol de existență a mișcării cercetașilor în România și cu ocazai lansării oficiale a proiectului care celebrează acest parcurs, doresc să vă transmit salutul și felicitările mele pentru inițiativă și pentru întreaga dumneavoastră activitate. Știu că în spatele proiectului Centenarul Cercetășiei stă viziunea despre educație pentru viață şi mai ales o echipă de oameni devotați și sufletiști.

Într-o lume în care schimbărișe se succed cu o viteză uluitoare, dumneavoastră v-ați urmat cu consecvență pasiunea și aţi devenit lideri ai inovației, într-o vreme în care, sub presiunea preocupărilor cotidiene, oamenii găsesc prea puțin timp pentru ei înșiși, dumneavoastră ați știut să-I inspirați și să fiți o forță socială în comunități. Vă rog să primiți aprecierea mea sinceră pentru aceste lucruri.

Am convingerea că proiectul pe care îl lansați astăzi va fi o reușită deosebită și vă doresc mult succes în continuare.

Cu deosebită considerație,
Crin ANTONESCU

 


Mesajul Domnului Nicolae Bănicioiu pentru cercetașii din întreaga țara

Publicat pe de scout.ro

Mesajul Domnului Nicolae Bănicioiu, Ministrul Tineretului şi Sportului, pentru Cercetaşii României cu ocazia zilei cercetaşilor, 22 februarie 2013

Dragi lupișori, temerari şi exploratori,
Stimaţi seniori şi lideri

În această zi importantă pentru Cercetaşii României, la împlinirea a 100 de ani de existenţă, îmi revine plăcerea de a vă felicita pentru activitatea voastră. Valorile în care voi credeţi: prietenia, curajul, onestitatea, generozitatea şi spiritual de echipă ar trebui să se regăsească în fiecare dintre noi.

Activităţile Cercetaşilor României la nivel local, regional, naţional şi internaţional se bucura de admiraţia şi sprijinul nostru. Cele 65 de filiale ale organizaţiei voastre reprezintă o mărturie concretă a eforturilor pe care le depuneţi în beneficiul copiilor şi tinerilor, şi nu numai. Organizaţia voastră, prin munca tenace a membrilor săi, a devenit un exemplu pentru orice persoană dispusă să înveţe să trăiască demn şi frumos.

Suntem conştienţi, totodată, de greutăţile şi piedicile cărora trebuie să le faceţi faţă, de resursele insuficiente de care puteţi dispune. Vă felicit pentru că, în ciuda acestor lucruri, sunteţi hotărâţi să duceţi mai departe tradiţia cercetaşilor. Ministerul Tineretului şi Sportului doreşte să vă sprijine şi, în măsura posibilităţilor, se străduieşte să o facă.

Vreau, de asemenea, să afirm că statul român contează pe contribuţia voastră specială la progresul societăţii noastre. Ştim că patrulele de cercetaşi nu dau înapoi, nu se sperie, nu fug şi sunt permanent în avangarda societăţii. Vă doresc să fiţi la fel de uniţi şiş a duceţi spiritual de cercetaş mai departe.

La mulţi ani cu ocazia Centenarului Cercetaşului Român! O sută de ani să trăiţi!
Cu stimă,
Ministru,
Nicolae Bănicioiu


Victor Ponta, despre cercetași

Publicat pe de scout.ro

Mesajul Domnului Victor Ponta, Prim-ministru al României, pentru Cercetaşii României cu ocazia zilei cercetaşilor, 22 februarie

Centenarul Cercetășiei în România

Este un moment extraordinar, un secol de Cercetășie și generații de oameni puse în slujba Educației pentru viață. Nu pot decât să vă felicit, să vă urez mulți ani plini de realizări și să-mi exprim apreciere pentru activitatea pe care o desfășurați.

Societatea românească se confruntă astăzi nu numai cu efectele directe ale crizei economice, ci și cu problemă mult mai gravă a stabilității și ierarhiei valorilor morale. O societate modernă și puternică trebuie să se bazeze pe repsectarea unor profunde convingeri etice. Activittea de voluntariat defășurată de Cercetași la nivel național și internațional, apropierea de natură și insistența asupra procesului de educație continuă, sunt în acest context extrem de benefice pentru dezvoltarea României.

La acest moment aniversar vreau să vă mulțumesc de două ori. Mai întâi pentru tot ceea ce faceți pentru tineri și pentru valorile pe care le promovați. În al doilea rând, vă mulțumesc deoarece, indirect, susțineți efortul și preocuparea mea de a construi o guvernare mai transparentă și mai aproape de cetățean. Acest obiectiv pe care mi l-am asumat are în centru principiul subsidiarității. Pentru ca acesta să genereze beneficiile aferente, este nevoie de construirea unor comunități coezive. Din acest punct de vedere, rolul jucat de Cercetașii României și de programele pe care le derulați este foarte important. Dumneavoastră construiți solidaritatea și coeziunea de care comunitățile locale au nevoie.

Doresc să vă transmit cele mai bune gânduri, sincere aprecieri pentru tot ceea ce faceți și să vă asigur de tot sprijinul meu în proiectele pe care le veți întreprinde!

Victor PONTA


Lumina Pacii de la Betleem

Publicat pe de scout.ro

Ceremonia de răspândire a luminii Păcii in Bucureşti are loc duminica 23 decembrie 2012, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, lăcaş voievodal al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Bucureşti – KM Zero, orele 10.00 – 14.00

Organizaţia Naţională „Cercetaşii României doreşte ca, în preajma Crăciunului, prin implicarea unui numar cât mai mare de cercetaşi, să transmită la cât mai multe persoane un mesaj de pace.

Preluaţi această Sfântă Lumină pentru a o duce in casele voastre, ale prietenilor, colegilor, vecinilor, în casele celor care au nevoie de o rază de bucurie.

Lumina Păcii de la Betleem este un proiect internaţional prin care cercetaşii dau mai departe flacăra unei lumânări ce, iniţial, a fost aprinsă din Grota din Betleem, unde s-a născut Isus Cristos.

Prin Ceremonia Ecumenică de la Viena, acest simbol, preluat de către organizaţiile de cercetaşi din întreaga lume, ajunge în cel putin 20 de ţări anual şi apoi la milioane de oameni.

Programul Ceremoniei la Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe Nou, km. 0 din Bucureşti:

Ora 10.00 – Liturghia
Ora 12.00 – Concert de Colinde
Ora 13.00 – Raspândirea Luminii de către cercetaşi.

Auzim din ce în ce mai mult de conflicte, tensiuni armate şi atentate, despre conflicte legate de migraţie şi discriminare, auzim de comunităţi întregi devastate de intemperiile naturii, auzim de familii în care predomina violenţa, auzim despre drame personale ale unor semeni de-ai noştri care nu şi-au găsit liniştea interioară şi nu au mai reuşit să facă faţă problemelor cu care se confruntă zi de zi.
Pentru aceste persoane, pentru aceste comunităţi, împotriva acestor probleme să ducem mai departe acest simbol, această flacără aprinsă din acel umil loc în care s-a născut mesagerul suprem al păcii în lume, Isus Cristos. Să ducem acest mesaj tuturor celor care au nevoie de puţin mai multă pace în suflete, familiilor noastre, vecinilor noştri, persoanelor care suferă atât de boli fizice, cât şi sociale, membrilor comunităţilor noastre, contribuind, astfel, la crearea unei lumi un pic mai bune.
Să ducem această lumină caselor la care vom colinda în perioada Sărbatorilor de iarnă.