Categorie: Evenimente

Toamna se numără colegele noi

Toamna aceasta a adus cu ea schimbări în Echipa Executivă.

Ne-am luat rămas bun de la draga noastră colegă Bianca Iloaia, care a cârmuit proiecte verzi și uscate, pe mări adânci și lungi și late. Îți mulțumim! Și am urat Bun venit (și reVenit 😉) noilor colege, Flavia Barbu – Content Creator și Iulia Mitrache – Secretar Administrativ, și le-am rugat frumos să ne spună două vorbe despre ele.

Continuă să citești „Toamna se numără colegele noi”

Cercetășia le oferă tinerilor un spațiu sigur pentru a învăța din greșeli. De la eXplorator la Erou Mesager al Păcii. Un interviu cu Bianca Iloaia-Pîrvulescu

Anul trecut, 2021, Bianca Iloaia-Pîrvulescu a fost unul dintre cei 25 de eroi Messenger of Peace recunoscuți de WOSM (World Organisation of the Scout Movement). 

Anul acesta, 2022, la invitația biroului regional Scout, Bianca a călătorit în Regatul Arabiei Saudite pentru a sărbători 10 ani de la înființarea Programului Messengers of Peace. A avut o experiență frumoasă și transformatoare pe care, profitând de faptul că lucrăm în același birou, am rugat-o să mi-o povestească în detaliu. Așadar, citind articolul de mai jos, poți afla și tu povestea ei (de la început) și multe alte lucruri valoroase și interesante.

A fost odată ca niciodată Bianca.
Cercetașă, membră a Centrului Local Aetos Drobeta-Turnu Severin, Bianca a trăit cercetășia din mai multe roluri – la început ca beneficiar, ca voluntar, lider și șef de Centru Local, apoi ca membru al Echipei Executive ONCR.
…și-apoi Bianca a devenit Erou – Mesager al Păcii. 

Continuă să citești „Cercetășia le oferă tinerilor un spațiu sigur pentru a învăța din greșeli. De la eXplorator la Erou Mesager al Păcii. Un interviu cu Bianca Iloaia-Pîrvulescu”

Avem o nouă colegă în Echipa Executivă!

Miruna s-a alăturat echipei noastre executive în rolul de Secretar Administrativ. 

„De mulți ani îmi place să mă implic, ca voluntar, în cadrul organizațiilor neguvernamentale din România și să aduc plusvaloarea personală.

Când am văzut oportunitatea de a mă alătura Organizației Naționale „Cercetașii României”, de data aceasta din rolul de secretar administrativ, am considerat că reprezintă sansă mea să continui, într-o organizație neguvernamentală de o anvergură impresionantă, dar din altă poziție.

Continuă să citești „Avem o nouă colegă în Echipa Executivă!”

Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (VIII)

Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore, s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Continuă să citești „Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (VIII)”

Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (VII)

Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore, s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în  asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Continuă să citești „Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (VII)”

Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (VI)

Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore, s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în  asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Continuă să citești „Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (VI)”

Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (V)

Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore,    s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în  asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Tocmai de aceea, dincolo de cifre, rezultate și monitorizări în timp real, prin acest jurnal de frontieră, ne dorim să aducem mai aproape de voi experiențele personale ale cercetașilor activi în țară, poveștile, emoțiile și trăirilor lor autentice. Astfel, prin ochii lor, putem rămâne cu toții conectați la realitatea din teren. 

Ce-am văzut?

5 cercetași din CL NOVO Tîrgu-Mureș, ne povestesc despre interacțiunile lor cu refugiații, despre cum a fost și ce au simțit.

Eliza Moldovan, temerar. Sunt o persoană destul de veselă. Am fost în destul de multe campuri în cei 5 ani de cercetășie. Pentru mine a fost foarte emoționant. Am avut doi vizitatori ucrainieni. Erau destul de drăguți, dar nu știau foarte bine engleza. Aveau doar 4 și 7 ani. Au stat cu noi timp de 4 zile. Deși erau foarte drăgălași, se prefăceau că ne împușcă cu orice aveau în mână, cu orice jucărie. Cred că războiul ăsta o să-i marcheze pentru mult timp de acum înainte. 

Alexa Denisa, 20 de ani, senior. Am văzut multe persoane doritoare să ajute. Persoane speriate, dar totuși cu zâmbetul pe buze. Copii care nu prea înțelegeau ce se întâmplă cu adevărat. Pentru mine a fost o experiență nouă și frumoasă. Mă bucur că am reușit să ajut cât de puțin aceste persoane și să țin legătura cu ele pe parcursul călătoriei lor.

Am avut ocazia sa vorbesc cu un băiat în vârstă de 15 ani, care a plecat singur de acasă cu scopul de a ajunge în Spania, la bunicii lui, lăsându-și în urmă tatăl și mama. Mi-a povestit despre cum, din 3 in 3 ore, se auzea acea alarmă asurzitoare, care îi îndeamna să meargă în adăposturile subterane. Părea că trăiește într-un film.

Radu Ioanițescu, lider exploratori. Cercetaș de aproape 10 ani. Am fost voluntar 3 zile în cadrul Centrului de Refugiați de la Agafton, Botoșani. Într-una din zile am mers la punctul de graniță cu Republica Moldova, de la Stînca-Costești. Am văzut familii cu copii, mame, bunici, care se aflau într-un loc pe care cu siguranță nu și-l doreau, dar am văzut și zâmbete, speranță și putere pentru a înfrunta aceste momente extrem de dificile.

Frîncean Andrei, 19 ani, senior. Am fost la granița Sighet și am văzut foarte mulți oameni dornici de a-i ajuta, cu tot ce pot, pe refugiații ucraineni, fără a aștepta ceva în schimb. Am văzut o fetiță care aștepta refugiații cu flori, la intrarea în țară. A fost un moment foarte frumos și emoționant pentru mine.

Grig, lider asistent la lupisori, port cu mine carnetul de cercetaș din 1993 (cu pauze). Experiența mea la frontieră, limitată la o singura incursiune până la Halmeu, pe data de 28 februarie, în mod cert nu mai corespunde cu realitatea (poate drumul să fi rămas la fel, zece ore în total, dus-întors.). La momentul respectiv lucrurile se mișcau destul de haotic, autoritățile încă nu-și intraseră în atribuții (perimetrul nu era delimitat, accesul era liber până în clădirea Poliției de Frontieră, bazele de date nu funcționau, procedurile păreau greoaie și cu siguranță erau insuficient explicate refugiaților). Până și ONG-urile de-abia își făceau simțită prezența, la momentul respectiv, suportul fiind oferit predominant de localnicii vorbitori nativi de ucraineană. 

A fost copleșitoare imaginea refugiaților înșirați în diferite poziții pe lângă pereții clădirii Poliției de Frontieră. Parcarea era înțesată cu mașini ale căror pasageri, fie și unul singur, erau cu actele în neregulă. Sfâșierea familiilor puse să aleagă între trecut – să-și lase în urmă vârstnicii fără acte – și viitor – să-și țină copiii în frig și noapte, fără adăpost deasupra capului, printre străini vorbind o limbă neînțeleasă.

Ulterior, în contextul în care printre cei pe care i-am cazat la noi era și un băiețel de vreo 4-5 ani, am fost impresionați de îndârjirea cu care transforma orice jucarie, orice obiect într-o armă de foc, cu care ne împușca fără oprire.

Ce-am făcut? 

Eliza, temerar. Am ajutat doi băieți și alte 5 persoane. Tata i-a adus de la graniță și mama le-a făcut rost de cazare și mâncare, la o pensiune. Între timp, cei doi copii au stat la noi acasă. În timpul zilei, noi ne jucam cu ei ca să le îndepărtăm puțin dorul de casă și tristețea pe care am văzut-o în ochii lor, de când i-am întâlnit prima oară. A fost o experiență extraordinară, de neuitat, cu multe învățături! Am avut grijă de ei patru zile,  împreună cu familia. 

Dacă te implici în astfel de acțiuni, vei avea un sentiment și o stare excelentă! Faptul că tocmai am ajutat câțiva oamenii să își poată trăi viața mai departe, este cel mai de preț moment din viața mea. 

Alexa, senior. Am ajutat cu transportul persoanelor în diferite puncte de cazare, am făcut legătura între refugiați și alte puncte de ajutor din țară. Am ajutat la activarea cartelelor telefonice, le-am împărțit ceai și mâncare și am ajutat din punctul de vedere al comunicării în engleză. Am reușit să aducem puțină liniște în sufletele oamenilor prin gesturi mărunte: cazare și masă pentru o perioada scurtă de timp, transport până la următoarea destinație sau chiar până la destinația finală, și punerea copiilor în contact cu părinții lor.

Consider că este bine să te implici în astfel de acțiuni, deoarece te ajută să percepi într-un alt mod realitatea și să te pregătești pentru ea. Îți demonstrează că poți ajuta prin cele mai mici și simple acțiuni.

Andrei, senior. I-am ajutat pe cei de la UNICEF cu logistica refugiaților, cu orientare. Am oferit pliante și cartele SIM, și am adus 2 doamne de la graniță în Cluj Napoca. Am reușit să îndrumăm mulți oameni la intrarea în țară, făcându-le astfel (poate) viața puțin mai ușoară. E o experiență unică, îți arată noi perspective despre situații la care nu te-ai fi gândit niciodată.

Radu Ioanițescu, lider explo. Am oferit indicații pentru 2 familii (în total 10 persoane). Pentru una am rezolvat cazare în Cluj și am ajutat cu informații despre ruta lor către Budapesta. Pentru cealaltă familie am asigurat transport, cu mașina personală, de la Stînca-Costești pâna la Agafton, și am oferit informații despre ruta feroviară Verești-Cluj-Budapesta-Krakovia. Am călătorit alături de Denisa Alexa și Ștefana Negrea la Botoșani, și am fost de ajutor în trenul Verești-Suceava-Cluj.‟ 

Grig, lider asistent la lupisori. La solicitarea ONCR, am coordonat centralizarea resurselor la nivelul CL „NOVO” Tîrgu-Mureș, încă din 25 februarie. 

Am răspuns la o solicitare de preluare a unui grup de patru femei, doi copii și un cățel, luni 28 februarie din Halmeu. Grupul a reușit să intre în România, unde s-a rupt: am adus la Mureș doar copiii și una dintre mămici. Celorlalte femei și catelului le-am găsit cazare în Baia Mare pentru o noapte, până s-au soluționat problemele cu actele (prin aprobarea cererii de azil pentru una dintre doamne), după care grupul s-a reunit la Tîrgu-Mureș. Aici le-am oferit cazare, masă și sprijin (inclusiv activități cu copii, la care au participat și alți membri cercetași ai familiei mele). În final, două doamne au rămas în zonă, iar restul grupului a plecat mai departe, spre vest.

Pe 3 martie am mai fost implicat în consilierea unui alt grup, până la cazarea din Suceava, de unde au plecat spre Polonia, cu destinația finală Germania.

Începând din a doua decadă a lunii martie, implicarea personală a fost preponderent la nivel local. Am ajutat oameni atunci când au avut nevoie, creând o lume mai buna cu fiecare faptă bună, oricât de neînsemnată. Am lucrat în echipă, am găsit idei și proiecte noi, pe care încercăm să le ducem la capăt. Am transportat/cazat/îndrumat refugiați, dintre care cei stabiliți în zonă s-au implicat în activități de suport pentru cei veniți în valul doi. Am contactat autoritățile locale pentru a mapa, centraliza și sortar donații, și am pregătit activități cu specific cercetășesc pentru copii ucraineni stabiliți în zonă. 

Din foarte multe perspective, acest gen de implicare este esența cercetășiei. 

Educația pentru viață poate include mai multe aspecte legate de noua realitate: pregătirea unui survival kit pe care să pui mâna înainte de a ieși de urgență din casă, training pentru confecționarea unui adapost pentru noapte, a unui filtru de apă, etc. pentru că din păcate acest războiul ne subliniază faptul că acum este nevoie să fim Gata oricând! 

Este în continuare multă nevoie de ajutor. Orice ajutor, oricât de mic, contează. Fie că este vorba de o donație financiară, una materială sau timp oferit ca voluntar. Orice mână de ajutor contează. 

Cum ne poți susține?

Persoană fizică – ne poți susține printr-o donație, folosind formularul de aici

Persoană juridică – ne poți susține completând contractul de sponsorizare pe care să îl trimiți la mihaela.girleanu@scout.ro.

Dacă îți dorești să te alături acțiunilor voluntare ale cercetașilor, nu ezita să contactezi cel mai apropiat centru local. 


Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (IV)

Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore, s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în  asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Tocmai de aceea, dincolo de cifre, rezultate și monitorizări în timp real, prin acest jurnal de frontieră, ne dorim să aducem mai aproape de voi experiențele personale ale cercetașilor activi în țară, poveștile, emoțiile și trăirilor lor autentice. Astfel, prin ochii lor, putem rămâne cu toții conectați la realitatea din teren. 

Ce-am văzut?

Am văzut oameni dornici să ajute. Trăirile au fost la cote maxime. Am fost năpădiți de emoții și impresionați de munca celorlalți voluntari. 

Ce ne-a marcat și mai tare, a fost dăruirea și dorința oamenilor de a ajuta, părinți, tineri cercetași, lideri și voluntari ai organizației. 

Ce-am făcut?

Cercetașii din CL Constantin Sapatino Iași, împreună cu cercetașii din  CL ,,Cutezătorii” Botoșani, s-au alăturat campaniei de întrajutorare a refugiaților. Cu ajutorul donațiilor oferite de părinții cercetașilor și de către cercetași, aceștia au reușit să sprijine material eforturile autorităților locale din Săveni care găzduiesc refugiați din Ucraina. 

Motorul acțiunilor are un nume: Andreea Asavinei, exploratoare din patrula Șosete cu șlapi. La chemarea ei s-au mobilizat mai multe patrule. Patrula Panterele Roz, coordonată de Ana Maria și Florin, au fost din nou la înălțime! Au strâns donații în alimente, au făcut sandwich-uri și pandișpane, care au ajuns direct la refugiații care au intrat în țară prin vama Sculeni. Felicitări panteruțelor!

Exploratorii s-au mobilizat și au strâns alimente pe care le-au predat la centrul de refugiați de la Egros. Împreună cu temerarii, au strâns donații financiare, din care au cumpărat pamperși și saltele, pe care le-au dus la centrul de refugiați de la cafeneaua din Piața Unirii.

În paralel cu aceste acțiuni, cu ajutorul unei mămici de temerar – Mihaela Brebu, au făcut rost de o mașină de spălat, care a fost montată într-un apartament, pus la dispoziția refugiaților de un alt părinte de temerar – Christine Radu, în care locuiesc două mămici tinere cu fetițele lor de 1 an și 1 an și jumătate. Acestea au ales să rămână la Iași, neavând unde altundeva să se ducă. 

Lupișorii au scris scrisori de compasiune și încurajare pentru copiii aflați în tranzit în Gara Iași, unde au făcut o vizită și au dus jucării donate, fructe și sucuri cumpărate din ce au strâns ei la patrulă.

Sprijinul nostru nu se oprește aici, vom continua să facem acțiuni prin care să facem lumea un pic mai bună.

Este în continuare multă nevoie de ajutor. Orice ajutor, oricât de mic, contează. Fie că este vorba de o donație financiară, una materială sau timp oferit ca voluntar. Orice mână de ajutor contează. 

Cum ne poți susține?

Persoană fizică – ne poți susține printr-o donație, folosind formularul de aici

Persoană juridică – ne poți susține completând contractul de sponsorizare pe care să îl trimiți la mihaela.girleanu@scout.ro.

Dacă îți dorești să te alături acțiunilor voluntare ale cercetașilor, nu ezita să contactezi cel mai apropiat centru local. 

(sursa: Marilena Haraga – Centrul Local Sapatino Iași, Organizația Națională Cercetașii României)


Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (III)

Ce este acest jurnal? 

Am deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5 ore, s-au mobilizat grupuri de voluntari în peste 15 orașe, Gata Oricând! să ofere cazare și să transporte oameni care fug din calea războiului. 

Mai mult ca oricând, în  asemenea momente de criză, putem vedea cu claritate rezultatele și impactul programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare pentru răspuns rapid și acțiune în comunitate. 

Tocmai de aceea, dincolo de cifre, rezultate și monitorizări în timp real, prin acest jurnal de frontieră, ne dorim să aducem mai aproape de voi experiențele personale ale cercetașilor activi în țară, poveștile, emoțiile și trăirilor lor autentice. Astfel, prin ochii lor, putem rămâne cu toții conectați la realitatea din teren. 

Ce-am văzut?

Am sosit în vamă în jurul orelor 16:00. O mulțime de români așteaptă refugiați ucraineni pentru a-i ajuta. Bacul sosește, refugiații trec vama. Autoritațile, ISU și poliția de frontieră formează un culoar prin care refugiații trec. Sunt întâmpinați cu ceai cald, pături, alimente. 

Noi am adus pături, cartele telefonice și alimente la un cort unde se strâng toate materialele. Decid să mai aștept fiindcă vin din ce în ce mai mulți refugiați. Emoții puternice, femei cu copii în mașini trec granița cu bucurie că au scăpat cu viață, dar cu tristețe că au lăsat în urmă soții și tații copiilor lor acolo, departe, să lupte cu invadatorii.

O familie de etnici români trece granița și mă apropii de ei. Barbatul, un om trecut de jumătatea vieții, îmi spune că au venit din Ismail, au lăsat tot în urmă și că acum merg la niște rude la Galați. L-am întrebat dacă îi pot ajuta. Cu un zâmbet amar mi-a răspuns că îmi mulțumește, dar că se vor descurca.

Printre numeroșii oameni de bine am văzut și câțiva care tot făceau poze și live-uri. În mulțime nu pot să remarc un român care întinde un pachet cu dulciuri unui copil ucrainean cu o mâna iar cu cealaltă încearcă să imortalizeze exact momentul când copilul primește pachețelul. Este lesne de înțeles de ce scena asta mi-a lăsat un gust amar, însă îmi spun că este un caz izolat. 

Hotărăsc să aștept și următorul transport. În jurul orelor 04:00 sosesc foarte mulți refugiați, în timp ce numărul voluntarilor scade. Zăresc un domn ce ghidează oamenii spre centrele de refugiați din zonă. Îl abordez și aflu că este primarul localității Isaccea, Anastase Moraru. Mă prezint și îl întreb cu ce pot să ajut. Îmi încredințează două persoane, tată și fiu, pe care să le duc la București. Cei doi sunt din Odessa și își doresc să ajungă în Germania, la rude. Tatăl a putut trece granița pentru că avea dublă cetățenie. 

Pornim împreună către Mioveni. Odată ajunși acasă, Rami (tatăl) a luat legătura cu rudele din Munchen, pentru a îi anunța că sunt sănătoși și în siguranță. După o noapte petrecută alături de familia mea, plecăm împreună mai departe către București, cu destinația Gara de Nord, unde, cu ajutorul unor angajați inimoși de la CFR, reușim să cumpărăm biletele până la Munchen. Am rămas prieteni și suntem în continuare în legătură.

Ce-am făcut?

Am ajuns în vamă pe la ora 18:00. Atmosfera este complet diferită față de prima mea venire aici. Mulțimea de mașini cu voluntari a dispărut. Observ imediat, însă, un număr mult mai mare de corturi instalate de autorități sau de diverse ONG-uri. Organizarea este mult mai clară. Merg la o cabină ISU pentru a înregistra ce am adus pentru refugiați și pentru a afla cum pot să ajut mai departe. De data asta am venit cu alimente neperisabile (paste, conserve), pături, lanterne, baterii, fașe, dezinfectant, paracetamol și algocalmin. Voluntarii mă însoțesc în „zona gri” pentru a lăsa resursele. Tot ei îmi indică unde trebuie să merg pentru a prelua persoane care au nevoie de transport către București. 

În momentul în care ajung la corturile care adăpostesc refugiații, sunt copleșit de emoții puternice. Am în fața mea o mulțime de copii, femei și bătrâni. Se citește pe fețele lor un amalgam de emoții: îngrijorare, frică, oboseală și tristețe. Din când în când, se mai aude câte un râset de copil, ca un mesaj aducător de speranță și o ancorare în gândul că totul va fi bine. Iau cu mine, pentru drumul înapoi, două mămici cu doi copii, refugiați din Nikolaev. Înainte de a fugi au stat în adăposturi pentru a se proteja de bombardamente. Cu ajutorul Google Translate aflu că vor să ajungă la Arad. 

Înainte de a pleca, unul din voluntari ne roagă să lăsăm alimente și hăinuțe la Mănăstirea Saon, care se află la aproape 10 km de graniță și accept să le transport până acolo. Odată ajunși la mănăstire, o măicuță ne conduce la una dintre camere, unde sunt cazate două femei cu doi copilași. Le oferim hăinuțele, le zâmbim, nu am putut sa le zic nimic din cauza emoțiilor, însă mi-au spus” spasiba” și am plecat.

Pe parcursul celor 400 de km până acasă, am avut timp să aflu că Olea și Aleona, cele două mame pe care le conduceam, nu au niciun plan conturat încă, doar își doresc să ajungă cât mai departe de război, alături de cele două fetițe, Zlata și Emilia, în vârstă de 5 și 6 ani. Soții lor sunt rămași în Ucraina, așa că tot ce vor este să se întoarcă acasă cât mai repede, să fie din nou împreună. Familia mea le propune să rămână alături de noi și acceptă. La un moment dat, însă, Zlata spune ceva în ucraineană și mama ei amuțește. Mi-au dat instantaneu lacrimile când mama ei mi-a tradus ce spusese Zlata: „Mami, ce bine e că nu se mai aud bombe!”

Este în continuare multă nevoie de ajutor

Poveștile cercetașilor din teren sunt povești reale, pe care și alți voluntari le trăiesc zi de zi alături de refugiați. Este în continuare nevoie de ajutor, oricât de mic, fie că este vorba de o donație financiară, una materială sau de timp voluntar oferit. 

Cum ne poți susține?

Persoană fizică – ne poți susține printr-o donație, folosind formularul de aici

Persoană juridică – ne poți susține completând contractul de sponsorizare pe care să îl trimiți la mihaela.girleanu@scout.ro.

Dacă îți dorești să te alături acțiunilor voluntare ale cercetașilor, nu ezita să contactezi cel mai apropiat centru local. 

(sursa: Vasi Lazăr – Lider, Centrul Local Dacia Felix Mioveni, Organizația Națională Cercetașii României