Festivalul Sinaia Forever – La 4 Ace

Cercetașii României sunt și în 2011 parteneri ai Festivalului Sinaia Forever . Festivalul a ajuns la ediția a 18-a și ne provoacă 'să iei atitudine și să generezi reacții la 4 ace care pot schimba lumea'! Tema Festivalului este explicată pe site-ul evenimentului astfel:

Povestea celor 4 Ace

Unicul festival din România care foloseşte în fiecare an un alt cadru imaginar ajunge la vârsta majoratului. Se împlinesc 18 ani de la prima ediţie a festivalului “Sinaia Forever” (cunoscut până acum 7 ani drept Festivalul Toamnei) fapt pentru care provocăm toţi participanţii la eveniment să îmbrace o atitudine de 4 ace.

Vârsta majoratului ne impune dreptul la alegere, astfel am ales să arătam României cum îi vedem viitorul. Ştim că toţi suntem dornici de a arăta lumii că a fii român înseamnă altceva decât ceea ce a auzit sau a văzut până acum! Provocăm fiecare roman care intră în Sinaia în timpul celor 3 zile de manifestări să paşească pe Bulevardul ACELOR!

Bine ai venit, trage aer curat şi tare de munte în piept, aruncă o privire pesisajului tomnatic din Bucegi şi fă primul pas în Zona ATITUDINII. Cercetaşii României îţi arată prin activităţile lor cum să îţi câştigiRESPECTUL, cum să îţi răspunzi la întrebarea CINE SUNT?, cum să îţi înţelegi ISTORIA, cum să trăieşti în FREE ZONE făcând sport, cum să iubeşti şi să arăţi in LOVE, cum CREDINŢA te ajută şi cumEDUcaţia îţi construieşte drumul în viaţă.

După ce ţi-am ridicat întrebări şi sperăm că ţi-am dat un pic de atitudine, te supunem la un duş rece, te punem faţă în faţă cu Zona “BUNULUI GUST”. Te invităm la masă şi te lăsăm să alegi dintre mâncărurile şi băuturile româneşti.

La desert îţi oferim un tur în Zona TÂRGULUI TRADIŢIILOR unde meştesugari din toată ţara îţi arată cum se poate mânca natural şi sănătos, muncind şi trăind autentic.

Muzica live, spectacolele de teatru şi expoziţiile de pictură şi fotografie te invită să-ţi pui un “ultim ac”-Zona CULTURII. În Parcul “Dimitrie Ghica” şi Casinoul Sinaia vom avea parte de peste 100 de artişti, de la sunetele Filarmonicii Braşov până la Mircea Vintila & Brambura, Bere Gratis, Cargo şi Stefan Banica Jr.Band.

Am fost, suntem şi vom fi deschizători de drumuri…

Împlinim 18 ani, suntem majori, de aceea în premieră pentru o zonă de munte, dăm o petrecere nocturnă în aer liber unde DJ-ii îşi vor face de cap.

O să vezi un Bulevard plin cu decoruri ziua, iar noaptea plin de lumină colorată. Numai la Sinaia vezi un tunel de artificii în seara deschiderii festivalului.

“De atitudinea ta depinde să generezi reacţii la 4 ace care pot schimba lumea” 


 Programul detaliat al evenimentului este aici .