Au început înscrierile la Gala Națională a Voluntarilor, editia 2013

Publicat pe de

gala voluntarilor 2012Federaţia VOLUM alături de partenerii săi dă startul nominalizărilor la cea de-a treia ediţie a Galei Naţionale a Voluntarilor, singura competiţie naţională ce premiază meritele voluntariatului din toate domeniile de activitate.

Competiția Gala Națională a Voluntarilor, ediția 2013 este realizată cu sprijinul Ministerului, Tineretului și Sportului, Complexului Național Sportiv ”Lia Manoliu”, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Reprezentanței Comisiei Europene la București.

La fel ca în edițiile precedente, competiția va fi susţinută de către cei opt Ambasadori ai Voluntariatului în România: Raed Arafat, Margareta Pâslaru, Damian Drăghici, Marius Manole, Irina Păcurariu, Călin Goia, Valeria Răcilă von Groningen, și Zoli Toth.

Timp de trei săptămâni (17 octombrie-12 noiembrie 2013), organizaţiile neguvernamentale și instituţiile publice care lucrează cu voluntari, precum și companiile care își implică angajații în proiecte de voluntariat sunt invitate să îşi nominalizeze favoriţii, accesând www.galavoluntarilor.ro

Competiția premiază și aduce recunoaştere publică voluntarilor, proiectelor de voluntariat, coordonatorilor de voluntari şi centrelor de voluntariat din întreaga ţară. Nominalizările se realizează exclusiv online folosind portalul înscrierilor, până la data de 12 noiembrie 2012, ora 23:59. Nominalizaţii trebuie să-şi fi derulat activitatea pe durata anului 2013 sau să facă parte din proiecte aflate în derulare, cu condiţia ca acestea să fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete.

Secretariatul Federației VOLUM, organizațiile membre VOLUM sau membrii Consiliului Director VOLUM nu sunt implicați în procesul de preselecții, jurizare sau analiză a lucrărilor primite. Procedura de jurizare include analiza juriului extern Federației VOLUM, precum și votul publicului. Câștigătorii vor fi anunțați public și premiați în data de 12 decembrie 2013, la Gala Națională a Voluntarilor.

Gala Națională a Voluntarilor este un eveniment anual care oferă un loc de cinste voluntarilor din România o binemeritată recunoştere publică a oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia şi abilităţile lor pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate. Mai multe informaţii privind regulamentul, criteriile de jurizare, precum şi condițiile de nominalizare sunt disponibile pe website-ul competiției www.galavoluntarilor.ro