De ce ai angaja un cercetaș?

Așa cum „experimentat” garantează un nivel ridicat de cunoştinţe într-un anumit domeniu, așa și a găsi o persoană în al cărei CV apare că a fost cercetaș garantează că are abilitățile necesare pentru a se descurca în contextual actual al pieței muncii. Regăsiți mai jos zece puncte forte pe care le veți regăsi la un cercetaș. De asemenea, nu are nimic de a face cu orice trăsături comerciale care i-au fost asociate cercetășiei sau cu imaginile stereotipice ale tinerilor vânzând prăjituri.

dsc_8850

10 puncte forte întâlnite doar la un cercetaș

1. Cercetașii știu cum să lucreze în echipă – Pot avea chiar și 15 ani de experiență în ceea ce privește lucrul în echipă, întotdeauna tratându-i pe ceilalți cu respect, aceasta fiind o valoare transversală pentru ei. A monta un cort sau a se oferi voluntar pentru a organiza o tabară de vară pentru 200 de participanți, sunt activităţi care fac parte din experiența lor. Metoda cercetășească de a învăța este prin însăși natura sa, bazată pe proiecte și cooperare. Învață să lucreze în echipă încă din prima zi, iar acest lucru se menține indiferent de activitățile în care se implică.

2. Sunt persoane creative – Au petrecut mai mulți ani căutând soluții inovative în situații adverse. Poate au fost nevoiți să plănuiască programe detaliate cu teme ca ”Harry Potter”, ”Înapoi în viitor” sau ”Roadtrip în Africa”, programe care să inspire 100 de tineri pentru 10 zile, poate au fost nevoiți să organizeze o campanie de strângere de fonduri pentru un nou sediu, unde să mai și învețe cum să repare pereți și să monteze mobilă sau și-au dorit să vadă cei mai înalți munți și au făcut tot posibilul să reșească să ajungă acolo. Toate acestea cu multă muncă, creativitate și ingeniozitate.

3. Își vor apăra valorile și își vor respecta cuvântul – Aceste persoane sunt obișnuite să plănuiască și să ducă la capăt activități la baza cărora sunt valori cercetășești ca și cadru primar (ceva similar cu codul de etică utilizat în sfera profesională). Cultivând nevoia de a crede în obiectivul proiectului la care iau parte, asimilându-l în cadrul proprilor interese sau pasiuni. Onestitate, noblețe, dreptate, solidaritate și respectarea cuvântului dat reprezintă valori ne-negociabile pentru ei.

4. Știu cum să fie lideri sau cum să respecte cuvântul unui lider – Încă de la vârsta de 6 ani au început să exerseze cum să ia decizii și să lucreze la mai mult de un proiect în același timp. În unele cazuri, ei sunt liderii, iar în altele, lucrează ca parte a echipei, promovând consensul și coeziunea.

5. Sunt empatici – La fel ca într-o întreprindere, există diverse tipuri de tineri și adulți într-un grup de cercetași. Toți au vârste, abilități și interese diferite. Empatia este un factor cheie în coexistența și sprijinul mutual pe care ei și-l oferă unii altora. Un cercetaș a învățat că nu toți trebuie să poarte aceeași greutate în rucsac, dar că este mai eficient să distribui acea greutate în funcție de capacitatea fiecărui individ. Sunt conștienți că cea mai frumoasă excursie nu este aceea care îi duce pe cea mai lungă distanță, ci cea pe care întreaga echipă o poate duce la capăt.

6. Apreciază efortul depus – Din primele stadii ale vieții de cercetaș, activitățile sunt gândite astfel încât să ajute cercetașii să aibă încredere în ei înșiși și să își depășească limitele chiar și atunci când consideră că nu mai pot continua. A fi cercetaș înseamnă a zâmbi atunci când înfrunți dificultăți și a depune efort pentru a atinge țelul pe care ţi l-ai asumat.

img_0126-mara-mironiuc-cl-tg-mures

7. Știu cum să își seteze un obiectiv și cum să se autoevalueze – De la vârsta de 6 ani, ei își exersează abilitatea de a-și stabili obiective personale și comune, de a observa și evalua progresul lor și de a primi feedback constructiv. Așadar, un cercetaș va reuși cu ușurință să se descurce atunci când va intra în câmpul muncii, va ști cum să reacționeze la feedback și va încerca să îmbunătățească constant lucrurile.

8. Sunt generoși – „A dărui” și „a împărți” sunt doua dintre cele mai des folosite verbe în viața unui cercetaș. Ultimele picături de apă rămase în sticlă nu aparțin celui care are sticla, ci celui care are mai mare nevoie de ele. Un voluntar este dispus să investească chiar și 1000 de ore într-un cercetaș pentru a-i asigura un proces educațional de calitate, la finalul căruia acesta să devină mai bun ca și individ.

9. Luptă împotriva nedreptăților – Având motto-ul „Lasă lumea puțin mai bună decât ai găsit-o”, pedagogia utilizată în cercetășie se bazează pe încurajarea tinerilor în a-și înțelege propriul potențial și de a-l aplica pentru a-și îmbunătăți mediul. Fiind curajoși în rezolvarea și acceptarea provocărilor, fără a ignora nedreptățile, ei vor acționa întotdeauna pentru ca situația să se desfășoare în cel mai pozitiv mod cu putință.

10. Sunt oameni-resursă – Au experiență extensivă în tranformarea ședințelor într-un spațiu dinamic, în gândirea unor activități prin intermediul cărora să rezolve conflicte, în a vorbi în public sau în a găsi cel mai ieftin mod de a închiria o dubiță cu care să transporte toate materialele necesare într-o tabără. Ei sunt aventuroși și dinamici, obișnuiți să facă față tuturor problemelor, indiferent de forma și dimensiunea acestora.

img_3957

Nu sunt, oare, toate acestea abilitățile pe care le căutăm în cei pe care ne dorim să îi angajăm?

  • Dacă ai fost cercetaș și formator în cercetășie, include aceste calități în CV-ul tău și vorbește despre experiența ta în cadrul interviului;
  • Dacă dorești să îți descoperi un talent, nu rata șansa de a fi cercetaș;
  • Dacă ești un părinte ce dorește să își educe copilul prin intermediul competențelor de bază ale vieții: încurajează-ți copiii să vină la cercetași, chiar dacă ar putea avea ca rezultat multe apeluri dis-de-dimineață în weekend-uri.

Articol tradus de Oana Ghiocea şi preluat din Forbes.es: Por qué contratar a una persona que haya sido scout.

Autor: Ana Sáenz de Miera, Director Spain and Portugal and Co-Director Ashoka Europe.