Cercetașii aduc Lumina Păcii în România

În data de 10 decembrie, o delegaţie alcătuită din 35 membri ai Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României” (ONCR) a participat la Ceremonia Ecumenică de la Viena, cu ocazia împărțirii Luminii Păcii de la Betleem celor 1500 de cercetaşi şi ghizi din peste 20 țări din Europa, SUA, Africa şi Asia de Vest.

Cercetaşii duc mai departe lumina în comunităţile în care sunt activi, promovând “Pacea prin Curaj şi Creativitate”, motto-ul evenimentului din acest an. Împărțirea Luminii semnifică angajamentul de a promova Dialogul între confesiuni și PACEA ca modalitate de a relaționa cu ceilalți, fie că vorbim de relația cu cei din jur, de relații între țări sau între confesiuni.

În cadrul ceremoniei, delegaţia României a transmis mesajul de pace din partea organizației: “Pacea ta interioară aduce lumină în inimile celor din jur, care o amplifică şi o reflectă înapoi spre tine, într-o împărtăşire infinită de bunătate, iubire şi compasiune. Astfel se creează contextul pentru creşterea spiritului uman, experimentând frumuseţea existenţei. Cercetarea pentru pace în interiorul tău transformă lumea într-un loc mai bun, conştient de frumuseţea sa.” (Sabin Mureşan, Preşedinte ONCR)img_0163

În afară de momentul spiritual din Biserica ortodoxă siriacă Mor Ephrem, evenimentul a oferit un context informal de comunicare şi dialog între cercetaşii din diferite ţări, prin activităţi educaţionale comune. Ionica Alexandra-Valentina, cercetaşă din Centrul Local Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea, participantă la eveniment a trăit o experiență unică: “Dincolo de graniță, noi cercetașii ne-am unit centrul sufletului cu marginea trupului călătorind spre urban, spre Viena. Pentru mine această experiență are o încărcătură spirituală deosebită, o oportunitate unică de a fi alături de oameni care împărtășesc aceleași pasiuni și sentimente, purtând împreună eșarfa națională a cercetașilor”.

Pe drumul de întoarcere spre România, cu aceeaşi bucurie şi grijă, lumina a fost oferită cercetaşilor din Arad şi Timişoara, spre a fi împărţită alături de Bucuria Crăciunului, în spitale, azile de bătrâni sau case de copii.

Proiectul „Lumina Păcii de la Bethleem” a fost inițiat în 1989 de către cercetașii din Austria, pentru a promova Pacea și Dialogul Ecumenic între confesiuni. Anual, are loc la Viena o ceremonie ecumenică (o ceremonie religioasă la care participă reprezentanți ai diferitor confesiuni creștine: catolici, ortodocși, anglicani, protestanți, evangheliști etc.) în care se oferă ca simbol o flacără aprinsă de la Grota de la Betleem. În România, Lumina Păcii este adusă încă din 1996. În acest an, în România, Lumina Păcii este sărbătorită și prin activități educaționale împlementate în Centre Locale, printr-un Jurnal al faptelor bune făcute în timpul postului Crăciunului, ceremonii locale şi ceremonii regionale de împărţire a luminii.

15380822_1546180442062828_3603936302778513697_nVă puteți alătura la una dintre ceremoniile regionale din ţară în:

Pentru a primi mai multe informaţii legate de eveniment, vă rugăm să ne scrieţi la lumina.pacii@next.scout.ro