Am fost la Summit-ul Tinerilor de la Baia Mare

Cercetașii au fost prezenți la Summitul Tinerilor 2018 – Construiește Europa Generației Tale!-  ce a avut loc la Baia Mare în perioada 7-11 noiembrie 2018, eveniment prin care s-a creat un cadru astfel încât liderii tineri din țară să înțeleagă mai bine oportunitățile care derivă din apartenența României la Uniunea Europeană și modul în care vocea lor poate conta în deciziile europene. Aflat la a treia ediție, Summitul Tinerilor a reunit sute de tineri lideri de ONG-uri, voluntari, antreprenori, politicieni, activiști, angajați în companii private și instituții publice care lucrează cu tineri.

Iasmina și Cristina, două cercetașe din Centru Local Aetos Drobeta-Turnu Severin au fost pentru prima oară la un summit și ne-au împărtășit din experiența lor. După ce am aflat că am fost selectate, am avut de ales la ce ateliere să participăm. Chiar nu ne așteptam să avem atâtea opțiuni, însă putem afirma cu tărie că am avut din ce alege. Ne-am ales primele două ateliere, „Biblioteca Centrală Europeană – TEME și motive – Dialog” și „Consiliul Naţional al Elevilor – From ESC to CTRL in Education”,  iar imediat mai jos am zărit și atelierul Mihaelei Gîrleanu, directorul executiv al Organizației Naționale „Cercetașii României”. Cum am văzut cuvântul „cercetaș” am știut clar că acolo este locul nostru. Atelierul s-a numit „Cum contribui eu ca tânăr la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG-uri)” și, chiar dacă știam destule lucruri despre această temă, am mers pe principiul că niciodată nu este suficient. A fost pe departe cel mai interactiv atelier, sau poate că suntem noi obișnuite cu stilul de abordare al cercetașilor, și a abordat problematica obiectivului european pentru tineret – „O Europă verde și durabilă”.

Pe lângă atelierele alese de fiecare, au avut loc și câteva sesiuni plenare, în care ne-am reunit toți participanții și am dezbătut teme actuale și de interes pentru tânăra generație. A fost chiar și o super-sesiune „Un basm devenit realitate: tinerețe fără locuri de muncă și viață fără de perspective” ținută de Dragoș Pătraru, care a avut cel mai mare succes în rândul participanților, din punctul nostru de vedere. Bineînțeles că acesta este doar un exemplu, sesiunile fiind destul de diverse și cu numeroși facilitatori foarte pregătiți în a ne transmite din experiența lor: Tinerii, parte a succesului în antreprenoriat și inovare sau În dialog cu tinerii lideri politici la nivel național: cum stimulăm participarea tinerilor la alegerile europarlamentare și prezidențiale? sau Incursiune în Președinția României la Consiliul Uniunii Europene au fost tematici abordate de alte plenare.

În ultima seară, când a avut loc Gala Tineretului din România 2018, noi eram mai mult pe fugă, pentru că trebuia să pornim spre Severin, însă am apucat să îi cunoaștem și am avut plăcerea de a-i felicita pe prietenii noștri cercetași din București din Centrul Local Baden-Powell care au obținut Premiul II la secțiunea Mediu și, de asemenea, premiul de popularitate, în urma aprecierilor venite din comunitate. Ne-am bucurat cu și pentru ei, de parcă am fi câștigat noi. Tot în acea seară, a fost aleasă și următoarea Capitală a Tineretului, iar orașul câștigător este Iași. Știm de la Mihaela, care este membru în echipa de jurizare pentru acordarea titulaturii de Capitala Tineretului din România că acest program este unul ambițios, el propunându-și o sinergie între mișcarea de tineret, autoritățile publice locale și mediul privat de afaceri. Tot de la ea, știm că anul acesta proiectele finaliste au fost foarte bune și ședințele de jurizare au impus multă analiză și atenție. Recunoaștem că ne-am întrebat, cum ar fi dacă Drobeta Turnu Severin ar fi Capitala Tineretului din România?

A fost o experiență de neuitat și, ce putem spune, ne vedem anul viitor la Iași!

Gata oricând!