Luna Pădurilor

În fiecare an între 15 martie – 15 aprilie, la nivel global, se serbează „Luna Pădurii”, un eveniment ce are rolul de a evidenția rolul pădurii în menținerea echilibrului în natură iar una din legile cercetașului spune: Cercetaşul iubeşte şi ocroteşte natura şi este bun cu animalele.

Aceasta sărbătoare își are începuturile încă din 1872, în SUA, ca o consecință firească a accentuării despăduririlor. În România, prima data a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor și Instrucției Publice, sub denumirea „Sărbătoarea sădirii arborelui”.

Pădurea contribuie la bunăstarea fizică și spirituală a omului prin: producerea de oxigen; purificarea și retenția apei; protecția împotriva inundațiilor, a eroziunii și a alunecărilor de teren; susținerea și protejare a biodiversității; producția de lemn, fibre, biomasă etc.

La nivel global, pădurile acoperă momentan mai puțin de 30% din suprafața terestră. În România suprafața acoperită de pădure a scăzut dramatic în secolul 20, ajungând astăzi la 27,45% (potrivit Greenpeace România). Astfel, ne aflăm mult sub media țărilor UE de 32,4% și considerabil sub capacitatea și optimul calculat la 35% (Conform Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020). Conform unui studiu Greenpeace cu privire la evoluția suprafeței acoperite de păduri din România în intervalul 2000-2014 am pierdut câte 3 ha/ oră.

Datorită tăierilor efectuate de om și a unor calamități naturale, cum sunt furtunile puternice, dar mai ales, incendiile, astăzi există suprafețe întinse pe care pădurea a fost distrusă.

Efectele despăduririlor duc la:

  • eroziunea solului și, implicit, scăderea fertilității lui;
  • inundații și alunecări de teren;
  • creșterea concentrației CO2 atmosferic și scăderea celei de oxigen;
  • reducerea precipitațiilor prin scăderea cantității de apă din atmosferă, rezultată din “transpirația” plantelor;
  • creșterea frecvenței și intensificarea vânturilor datorită absorbției căldurii de către terenurile defrișate, care generează diferențe de temperatură;
  • dispariția multor specii de plante și animale care populează pădurile;

Pentru că suntem într-o perioadă unde activitatea s-a stopat la nivel global, natura a început ușor să se vindece sau cel puțin să respire. Chiar dacă nu putem ieși din casă să mergem să plantăm, ne putem gândi și planifica mai bine pentru la anul să creștem gradul de conștientizare în comunitatea noastră, fie că este vorba despre implicarea ei în acțiuni concrete, fie că este vorba despre implicarea autorităților locale. 

Dar ne putem aduce aminte cum a fost anul trecut la evenimentul de plantare de Luna Pădurii. Știați că?

  • 12 grupuri de cercetași au avut acțiuni de plantare în comunitățile lor locale;
  • 1028 de cercetași au plantat în 2019 alături de alți membri ai comunității: părinți, bunici, prieteni, etc;

Anul viitor vom fi și mai mulți!

#impreunapentrupadure

Cercetașii României – Centru Local ALB