Jurnal Cercetășesc de Pandemie (#2): Comunitate

Publicat pe de comunicare

Pandemia ne-a dat peste cap toate planurile, ne-a afectat rutina zilnică și ne-a împins să reprogramăm evenimentele pe care le așteptam de la începutul anului, când singura noastră grijă era „Fără griji!”. Cercetașii simt dorul cuplit de activități, de ieșiri în natură, de timpul petrecut alături de prieteni, de cântările din jurul focului de tabără. De aceea suntem unii cu gândul la ceilalți, iar împreună reușim să trecem peste.

Jurnalul Cercetășesc de Pandemie surprinde noul nostru stil de viață, prin care vrem să oferim compasiune, conexiune și empatie cu fiecare dintre voi.

„Deși se simte ca o pauză din vechea rutină, carantina clar nu înseamnă pauză de la cercetasi. Fie că sunt cursuri de yoga, ateliere de noduri sau de origami, am avut mereu ceva interesant de făcut „la centru”. Cu patrula ținem strâns legătura și ne vedem oricând este lansată o provocare sau avem ateliere bazate pe funcții.”

Bianca Băluță, eXplorator, CL „Lotus” Tulcea

______________________________________________________________________________

„Pentru mine perioada asta de carantină reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale mele. Sunt un om al oamenilor – viața mea era clădită pe interacțiune socială și schimb de energie zilnic. Acum cât stau în carantină încerc să mă redescopar – citesc mai mult, gătesc tot ce-mi poftește sufletul, învăț să lucrez în diferite programe de editare sau să scriu. De altfel, nu pot să nu cercetășesc nici dacă trebuie să pastrez normele de distanțare socială – caut să fac ce știu mai bine și am învățat la cercetași încă de când eram mică – să ofer sprijin acolo unde mi se cere. Să mă asigur că oamenii din jurul meu sunt stabili din punct de vedere emoțional, ofer ocazional meditații la română pe zoom pentru cei de clasa a 12-a și încerc să donez ori de câte ori am ocazia pentru echipamentul medical.”

Anda Mărtinaș, senior, CUB București

______________________________________________________________________________

„Nu cred că trebuie să fii cercetaș pentru a face acțiuni de voluntariat sau caritabile, cred că depinde de felul fiecăruia.

Ce fac concret în această perioadă? În primul rând îmi este foarte greu cu această distanțare socială, eram obișnuită să fiu înconjurată de prieteni, să mergem să cântăm împreună la chitară, să ieșim la plimbări, să socializăm… Zilele acestea am încercat să ofer ajutorul comunității. Primul lucru, a fost să realizez un ziar local, online, cu sfaturi pentru această perioadă, activități de petrecere a timpului, rețete și testimoniale. Apoi, în fiecare zi de la ora 17, avem ora de lectură. Am citit cărți dintr-o colecție foarte simpatică, despre personalități ale lumii, actuale sau din trecut. Avem și un grup cu producători locali, am fost plăcut surprinsă să văd cum ia amploare și acest proiect!

Am construit o platformă online, cu medici, care doresc să ajute oamenii în această perioadă de criză. E fain să vezi cum toți prietenii vor să ajute, seara pui capul pe pernă împlinit…

Iar acum, de o săptămână, m-am specializat în cusut la mașină, facem măști pentru oamenii din Cristian. Iar ne-am strâns o gașcă faină de prieteni și ne-am pus pe treabă!

Sunt zile în care ajut o prietenă de la un ONG, să livreze produse bătrânilor, în această perioadă.

Totuși, așteptăm cu nerăbdare să ne vedem cu toții! După ce trece nebunia asta o să facem un mega party la noi în curte!” 

Bogdana Grapa, Lider,  CL „Ion Soiu” Cristian