Ultima perioadă a fost una cu multe obstacole, dar și multe oportunități. Și pentru cercetași, anul 2021 a însemnat adaptarea programelor la situația actuală, dar și un moment de răgaz în care am investit în noi și în ceea ce ne propunem să oferim mai departe copiilor și tinerilor prin programul cercetășesc.

Așa că ne-am oprit puțin, am luat o gură de aer în piept, am expirat și ne-am uitat înainte la ce este de făcut. 

Ne-am înscris și am fost selectați în programul #CreștemONG-uri #ÎnStaredeBine, un program care oferă suport ONG-urilor pregătite să pună accent pe dezvoltarea lor, astfel încât să fie (mai) eficiente în satisfacerea nevoilor reale ale beneficiarilor și comunităților în care lucrează. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, unul dintre obiectivele cu care ne-am identificat fiind dezvoltarea organizației din punct de vedere al managementului acesteia (i.e. strategie organizațională, proceduri eficiente de management, aspecte juridice și financiare, fundraising, managementul informației, structură organizațională, comunicare etc)

Acest cadru de învățare și dezvoltare a venit ca o mănușă pentru noi în această perioadă în care ne regândeam multe din acțiuni. Unul din beneficiile majore ale acestui program au fost cadrele de conectare cu alte organizații sau specialiști, care au facilitat schimbul de idei și bune practici sau generarea de noi idei creative. Iar al doilea beneficiu major a fost programul de consultanță specific pe două dintre ariile pe care noi ne propusesem să le dezvoltăm – comunicarea și fundraising.

La finalul programului am obținut o finanțare în valoare de 7.000 de lei pentru a putea pune în practică un element învățat pe parcursul anului, care să ne ajute în îmbunătățirea imaginii noastre, și anume revizuirea și dezvoltarea site-ului scout.ro. Acest grant urmează să fie implementat în perioada următoare, astfel încât noul an cercetășesc să ne prindă cu haine noi în online!

Totodată, suntem nerăbdători și curioși să participăm la Laboratorul În Stare de Bine în luna august, unde Ela, directorul nostru executiv, alături de un grup de oameni la fel de pasionați de lucru în societatea civilă și pentru schimbare socială vor experimenta diferite modalități de a duce lucrul în și pentru comunitățile lor la următorul nivel.

Suntem recunoscători pentru toate metodele învățate, pentru legăturile create între organizațiile neguvernamentale mici și mari, alături de care ne propunem schimbarea pozitivă în societatea românească.

Un an pandemic pentru cercetași, dar totodată un an În Stare de Bine!