Viața la frontieră prin ochii cercetașilor (I)

Ce este acest Jurnal?

Ne-am mobilizat și deschis apelul la solidaritate pentru ucraineni în prima zi de război. În mai puțin de 5h, aveam mobilizate grupuri de voluntari în peste 15 orașe, pregătiți să ofere cazare, să transporte oameni care fug din calea războiului, să fie Gata Oricând! orice li s-ar cere. Alegem să comunicăm către voi toți acțiunile derulate de cercetași în această perioadă sub forma unui Jurnal al tinerilor cercetașilor care sunt activi acum la granițe. Cu mai multă claritate ca oricând, astăzi vedem rezultatele programului educațional cercetășesc care le formează tinerilor caractere puternice și abilitățile de viață necesare,  care le permit acum să acționeze și să fie proactivi în comunitate.

Ce-am văzut?

Sighet este unul dintre noile locuri ale speranței. Te pregătești tot drumul până acolo pentru diferite situații, dar nu se compară cu ceea ce va urma să vezi, să simți când observi diferite scene care au un mare impact emoțional: de la copilași aduși pe jos în pijamale și cu un ghiozdan mic în spate, la oameni cărora li se citesc frica și îngrijorarea în ochi pentru că prietenii lor încă nu au reușit să treacă de graniță, la oameni al căror chip plin de lacrimi este asaltat cu camere video și foto, lucru care nu conferă niciun fel de confort.

Noi, în general ca și români, dar și personal ca cercetași, ne-am mobilizat super rapid, ceea ce denotă solidaritatea și dragul de a ajuta. Asociații care au pachete cu mâncare, jucării și paturi, Crucea Roșie, SMURD, cercetașii, toată lumea este acolo să îi ajute pe cei care au nevoie, să se asigure că suntem în siguranță cu toții și că nu se va profita de acest moment de vulnerabilitate.

Cum spuneam, cu mobilizarea am stat bine toți, lucru care este de admirat, dar odată ajuns la fața locului îți dai seama că la organizare mai avem de lucru. Fiindcă totul s-a întâmplat într-un timp atât de scurt, cu toții a trebuit să găsim metode de eficientizare și să ne adaptăm la evenimentele ce aveau un flux continuu. Trebuia să găsești alternative pe parcurs, ceea ce crea o senzație de haos organizat.

Ce-am făcut? 

Cu ce am reușit noi, cercetașii dintr-un centrul Local din Dej să ajutăm? Am oferit transport spre cazări sau locuri de legătură cu alte țări și am găsit locuri de cazare în țară, la cercetași și prieteni ai cercetășiei. Ce a contat foarte mult a fost faptul că aveam lângă noi o vorbitoare de limba ucraineană, deoarece fără ea, fără cineva ,,din interior’’, era destul de greu să le demonstrezi refugiaților că intențiile tale sunt bune, ceea ce nu este deloc de condamnat având în vedere câte au trebuit să îndure. Un zâmbet și un gând bun ajută mai mult decât ne-am putut imagina în aceste momente.

Vă invităm și pe voi să faceți același lucru, să vă implicați așa cum puteți. Dacă am avea ajutorul vostru am putea eficientiza acest proces și pentru ei și pentru noi, în așa fel încât să le facem tuturor călătoria mai ușoară și mai plăcută. Confortul și siguranța lor reprezintă o prioritate în momentul de față așa că trebuie să ne organizăm și să ne împărțim sarcinile într-un mod echilibrat. Nu aveți idee cu câtă bucurie și recunoștință o să vă mulțumească cei pentru care vă dedicați chiar și doar o jumătate de zi. Suntem gata oricând!⚜️

 

(sursa: Suciu Adriana – Centrul Local Dej , Organizația Națională Cercetașii României