Apel angajare – Asistent Administrativ

Mișcare cercetășească din România are în prezent peste 6500 de membri activi în peste 100 de comunități și un istoric de peste 30 de ani de activitate.

Ești curios/curioasă cum arată secretariatul unei astfel de organizații și cât de dinamică poate fi comunicarea zilnică? Dacă da, te invităm să citești apelul de angajare pentru postul de asistent/ă administrativ (în biroul din București) și hai să ne cunoaștem!

Ce avem de oferit?

  • O echipă faină care prețuiește mult valorile cercetășești și este Gata Oricând să găsească o soluție la orice nevoie;
  • Reprezentăm o organizaţie de top în domeniul educaţiei la nivel național și internațional;
  • Posibilitatea de dezvoltare personală şi formare la nivel naţional şi internaţional pe ariile de interes;
  • Program flexibil și apartenență la o echipă motivată să contribuie la misiunea organizației;
  • În fiecare zi vei ști că munca ta contribuie în mod direct la formarea de comunități de încredere pentru oameni ca tine și familia ta;

Cu ce ne poate ajuta persoana pe care o vom selecta?

  • Gestionează comunicarea prin email / telefon / poștă cu membrii organizației, cu instituțiile partenere sau cu diverși terți;
  • Administrează aplicația de gestiune a membrilor organizației;
  • Elaborează și urmărește proceduri de lucru în implementarea sarcinilor executive;
  • Redactează diverse adrese, adeverințe, rapoarte, notificări, newslettere la cerere;
  • Planifică și organizează ședințe de lucru / întâlniri / evenimente la nivel local, regional și național și gestionează aprovizionarea cu resurse și materii prime necesare desfășurării activității

De ce ai avea nevoie ca să ne poți ajuta și să fim eficienți?

  • Utilizarea calculatorului la nivel avansat (Microsoft Office – Word, Excel, Adobe, Power Point etc.);
  • Utilizarea internetului (inclusiv wordpress, google drive) şi a aplicaţiilor de poştă electronică (mailchimp);
  • Cunoaşterea limbii engleze;
  • Capacitate de învățare rapidă și abilități de comunicare;
  • Seriozitate și adaptabilitate;
  • Constituie un avantaj activitatea de voluntariat în cadrul ONCR.

Programul este full-time, iar activitatea va fi derulată în București, în Sediul Național al ONCR.

Dacă vrei să te alături echipei noastre, trimite C.V.-ul la adresa de email mihaela.girleanu@scout.ro, cu subiectul mesajului: Aplicație Asistent Administrativ, până la data de 03 aprilie 2022.

Evaluarea aplicaţiilor primite se va face cu respectarea principiului confidenţialităţii şi al egalităţii de şanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerinţele menţionate şi sunt selectate pentru interviu.

Te aşteptăm cu drag în echipa noastră să contribuim împreună la educația copiilor și tinerilor din România!