Un Viitor mai Sustenabil prin Acțiune

Tu ești motorul schimbării și împreună Creăm o lume mai bună.

În anul 2023 am continuat parteneriatul cu Asociația A.R.T. Fusion și Fundația Noi Orizonturi prin intermediul căruia ne dorim să contribuim la atingerea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă și la buna implementare a Agendei 2030.

O nouă etapă a proiectului Viitor prin Acțiune, menit să crească nivelul competenţelor de cetăţenie globală și implicare în rândul tinerilor/tinerelor din organizație, a vizat îmbunătățirea indicatorilor de dezvoltare durabilă, implementarea Ghidului de activități sustenabile la cercetași și o componentă de advocacy.

Am pornit la drum pentru a Crea o lume mai bună, un viitor mai bun, prin acțiune!Am format ambasadori, traineri, care s-au întors în comunitățile lor cu elementele teoretice și practice necesare pentru a da mai departe, într-un mod atractiv, cunoștințe despre consumul responsabil, participarea publică și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, în așa fel încât să angreneze întreaga comunitate: copii, tineri, părinți, școli și instituții publice.

Pentru a contribui la transformarea centrelor și școlilor locale în instituții sustenabile, ne-am propus următoarele:

  1. Implementarea Ghidului Evenimentelor Sustenabile la Cercetași
  2. Activități de plantare
  3. Activități de ecologizare
  4. Implicarea școlilor și autorităților locale (consilii locale, primării, instituții) și alte organizații neguvernamentale

La nivel de centre locale, cele 11 grupuri participante au organizat ateliere pentru sustenabilitate, ecologizare, protecția mediului, colectare selectivă a deșerilor și plantare de copaci. Au avut loc întâlniri informative despre importanța reciclării hârtiei și protecția copacilor. Au avut loc întâliniri cu consiliile locale și cu reprezentanți ai școlilor din comunități pentru a discuta ODD și ce soluții există pentru a realiza activitatea într-un mod sustenabil. De asemenea, au fost amenajate spații verzi și s-au creat mai multe zone de colectare selectivă a hârtiei și a cartonului, au fost realizate acțiuni de plantare și ecologizare în mai multe locații din țară.

La nivel de instituții publice, personalul implicat din școli a reușit să transmită prin sedințe cu părinții obiectivele noastre în comunitate, au organizat ateliere de conștientizare a ceea ce înseamnă consumul responsabil, calculul amprentei de carbon și economia circulară. Au realizat activități de ecologizare, plantare de flori, au redus semnificativ folosirea hărtiei noi, utilizând tot mai mult instrumente online și dispozitive electronice și au îndemnat copiii să aibă grijă la consumul de energie în propriile locuințe și la școală.

Continuăm colaborarea cu autoritățile locale pentru a participa activ la implementarea Agendei 2030 în mod eficient și pentru a prioritiza dezvoltarea durabilă în comunitatea noastră. Prin implicarea tinerilor și partenerilor locali, vom amplifica vocea noastră și vom influența luarea deciziilor în direcția unei societăți mai sustenabile și mai responsabile față de mediu.

Acest program reprezintă o abordare strategică și progresivă pentru a promova schimbările durabile și pentru a dezvolta lideri și activiști ai dezvoltării durabile în rândul tinerilor. Prin educație, acțiune și advocacy, ne dorim să contribuim la construirea unui viitor mai bun, un Viitor prin acțiune!

Le mulțumim Centrelor Locale care participă la acest proiect: CL Adormirea Maicii Domnului, Pildești; CL Cercetașii Franciscani, București; CL Cetatea Nordului, Negrești-Oaș; CL Dacia Felix, Mioveni; CL Licuricii, Buzău; CL Lotus, Tulcea; CL Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea; CL Oltea Doamna, Tecuci; CL Radu de la Afumați, Râmnicu Vâlcea; CL Roza Vânturilor, Galați și CL Sapatino, Iași.

Proiect derulat de Asociația A.R.T. Fusion în parteneriat cu Organizația Națională Cercetașii României și Fundația Noi Orizonturi cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.