Autor: scout.ro

Ziua Naturii la Pildesti

Publicat pe de scout.ro

   Una dintre legile cerceasului ar suna aşa: „Cercetasul respectă şi iubeşte natură". Fidel acestui îndemn, Centrul Local Pildesti, a pregătit din timp un mic proiect ecologic care a fost dus la îndeplinire cu succes, sâmbătă, în data de 25 aprilie 2009.
 

  Aproximativ o sută de copii şi tineri au muncit timp de trei ore pentru a face curat pe marginea drumului principal, prin împrejurimile pârâului Ciurlic şi în cimitirul satului.
 

  Lupisorii(copii cu vârsta între 7-10 ani) s-au străduit să umple cu gunoi 20 de saci. Temerarii(10-14 ani) au înfrumuseţat locul pentru flori de lângă gardul bisericii (prăşind pământul şi plantând flori) şi au vopsit copacii de la cimitir şi stejarul centenar din centrul satului. Exploratorii(tineri cu vârstă cuprinsă între 14-18 ani), care s-au apucat de curăţarea Ciurlicului, au umplut până la refuz 28 de saci. O parte dintre  lideri(adulţi responsabili) au condus activităţile  ramurilor de vârstă şi restul s-au ocupat cu  strângerea şi transportul  gunoiului la remorcă. 
 

  Această activitate a fost un gest frumos cu care am vrut să ne alaturăm tuturor iniţiativelor care în această primăvară s-au organizat în ţară, pentru a arăta semenilor noştri cât de important este să păstrăm curat şi frumos  tot ce am primit de la Dumnezeu.Îndemnăm pe toată lumea să fie mai atentă cu aruncatul gunoiului şi să devină mai implicată în păstrarea şi în curăţarea mediului înconjurător, în care trăim. 
 

  Iată o altă formă de a răspunde sfatului din ultimul mesaj al fondatorului nostru, Robert Baden Powell, care ne spune că la plecarea din lumea această : „Sa o lăsăm (lumea-n.r.) puţin mai bună decât am găsit-o".Felicitări tinerilor şi adulţilor cercetaşi pentru implicarea lor în acest proiect!
 

  Mulţumim Primăriei Cordun pentru sprijinul acordat la acest proiect, încurajându-ne şi punându-ne la dispoziţie 50 de saci şi o remorcă. Mulţumim tuturor pentru interesul acordat activităţilor noastre!
  Centrul Local Pildesti


Din nou în Templul Înălţimilor

Publicat pe de scout.ro

Dragi prieteni,

Vă invităm să participaţi la a XII-a ediţie a reuniunii cercetăşeşti „Cupa izvoarelor” ce va avea loc în zilele de 18-21 iunie a.c.  pe teritoriul administrativ al oraşului Brezoi.

Acolo sus, în munţi, suntem departe şi de răutate şi de invidie şi de grija zilei de mâine. El, „Muntele” ne dă putere şi ne  învaţă să fim mai încrezători, mai buni, mai prietenoşi şi generoşi şi ne arată, poate, calea spre veşnicie. Nu se poate să nu realizezi atunci când te afli în „Templul Înălţimilor” că ei, „Munţii”, sunt veşnici iar noi, trecători, doar preţ de o viaţă, prin această lume.

Cele câteva rânduri pe care le-am aşternut pe hârtie pot fi începutul unei pledoarii pentru frumuseţile de lângă noi pentru că, eu, care am bătut atâţia munţi, nu bănuiam ce peisaje şi locuri speciale, sunt doar la doi paşi de Râmnicu Vâlcea. „Stâncăriile Doabrei”, masiv montan inclus binemeritat în „Parcul Naţional Cozia”, sunt extraordinare. Sunt acolo şi poiene şi abrupturi şi pereţi de piatră şi văi adânci cu izvoare limpezi şi reci, numai bune de potolit setea,  poteci ce urcă la 1200 metri în zona alpină căreia i se spune, pe nedrept, doar „Dealul Proienilor”. Una peste alta, pentru că las pe altădată pledoaria pentru frumuseţile de lângă noi, sunt locuri de văzut şi credeţi-mă pe cuvânt că veţi fi răsplătiţi pentru stăruinţă şi efort.

Să vă destăinui totuşi că am fost în „Templul Înălţimilor”, ca să bat personal, aşa cum fac de 12 ani, traseul pe care îl vor parcurge cercetaşii participanţi la ediţia din acest an, a XII-a, a Reuniunii Cercetăşeşti  „Cupa izvoarelor” ce va avea loc la Brezoi în zilele de 18-21 iunie a.c. Sunt bucuros că cercetaşii, copii şi tineri, şi instructorii lor, vor vedea munţii noştri într-un cadru imaginar inspirat din evul mediu timpuriu, undeva pe la 1247 în „Ţara Cneazului Farcaş”.

Şi ce va mai fi la Brezoi ? Va fi o poveste despre oameni şi faptele lor, întâmplări din vremuri îndepărtate cu cavaleri şi domniţe, cu jupani care au luptat pentru liniştea oamenilor din e aceste locuri. Ati auzit de  Ordinul Cavalerilor Danubieni ?!… Jupanii acestor locuri, poate chiar Ioan şi Farcaş din Ţara Loviştei vor fi făcut parte din această frăţie?!…

Vor fi patru zile cu un program foarte încărcat din care nu vor lipsi hike-urile în masivul Doabrele şi acţiuni sociale, excursii, activităţi în camp cum sunt: animaţie la focuri de tabără, focus-grupuri, ateliere de: creaţie (pictură, inclusiv pe lemn şi sticlă, măşti populare, sculptură, ceramică), ecologie, face-painting, semnalizare şi comunicaţii, noduri, tir cu arcul, alpinism, aeronautică, radiogoniometrie, aero şi navomodelism, alpinism şi orientare.

După înscrierea pe patrule cercetaşii vor primi detalii cu privire la câteva activităţi concepute potrivit temei reuniunii care în acest an va fi „Chemarea munţilor, chemarea străbunilor”

De aceea le spun de pe acum participanţilor la Cupa izvoarelor: „Bun venit în Ţara Lupului!”

Vă aşteptăm cu drag la ediţia a XII- a a „Cupei izvoarelor”.
(Nicu Almaşi, responsabil programe, Centrul Local Rm.Vâlcea)

 


BiPiloniada 2009 – spirit cercetasesc si aventura !

Publicat pe de scout.ro

Timp de 3 zile, în perioada 24-26 aprilie 2009, peste 180 de cercetasi   au raspuns la apel la Bipiloniada 2009, în mijlocul naturii primitoare, în cadrul unei camp de primavara care s-a desfasurat la Centrul de Agrement „Cerbul” Bratei din Muntii Bucegi.

Bipiloniada 2009 a reunit cercetasi ai Organizatiei Nationale Cercetasii României cu vârsta cuprinsa între 7 si 50 de ani din orase precum Bucuresti, Iasi, Giurgiu, Tecuci, Gaesti, Miercurea Ciuc, Pucioasa.

BiPiloniada, denumirea sugestiva a evenimentului, promoveaza de 7 ani, numele fondatorului miscarii cercetasesti, Baden Powell, dar si valorile activitatilor scout. Ca si în anii precedenti, campul a fost organizat de catre Centrul local Aventura Gaesti sucursala a Orgazitiei Nationale Cercetasii României, în colaborare cu Centrul Alb din Bucuresti.

 Noutatile acestei editii au fost:  locatia în cadrul montan de exceptie oferit de împrejurimile Centrului de Agrement „Cerbul” Bratei, participarea unei patrule de lideri ( > 18 ani )   reprezentati ai Asociatiei Scoutilor din Republica Moldova, dar si a unei patrule de lupisori (7-11 ani ) membri ai Centrului Local Pucioasa al ONCR, prezenta în camp a unui lider francez membru Scouts et Guide de France.

 Organizarea Bipiloniadei cu ocazia Zilei Mondiale a Pamântului a avut ca  scop sensibilizarea tinerilor în vederea promovarii si adaptarii unui stil de viata sanatos si dinamic dar si motivarea acestora în privinta pastrarii valorilor spirituale care tind sa se piarda în societatea  zilelor noastre. Ca actiune concreta, participantii au strâns mai bine de 40 de saci de gunoi, de pe traseele parcurse;

Participantii si-au pus la încercare rezistenta fizica, spiritul de orientare dar si istetimea în cadrul unor activitati dinamice  care au avut loc în cadrul Parcului de Aventura. Impartiti pe patrule, cercetasii si-au  demonstrat, de asemenea, spiritul de echipa si solidaritatea în timpul hike-urilor pe care le-au efectuat în Cheile Rateiului si Cheile Orzei.

În încercarea de a descoperi tot ceea ce îi înconjoara, cercetasii prezenti la Bipiloniada au participat la un workshop pe teme de astronomie, sustinut SARM (Societatea Astronomica Româna de Meteori) coordonatorul proeictului „100 de Ore de Astronomie”,  cel mai mare eveniment care are loc pe parcursul Anului International al Astronomiei 2009. Planeta Saturn a fost atractia cercetasilor care au observat-o prin intermediul unui telescop, asa cum Galileo a facut-o pentru prima data cu 400 de ani în urma.

Focul de tabara si acordurile de chitara au relaxat atmosfera, astfel încât cercetasii l-au tinut departe pe domnul Urs, care din fericire nu si-a facut aparitia la Bipiloniada. Cine stie, poate vine la editia din 2010 !!!

Au fost alaturi si au sprijinit  derularea evenimentui Bipiloniada 2009: Directia Judeteana pentru Tineret Dâmbovita, Asociatia de Turism Chindia, Centrul Local Pucioasa al ONCR, SARM, OnTime Media, Columna TV, Casa din Casa, Cronica Gaestiului, Incomod, Turist Mania.

                                             Stanciu Sebastian
                                            Coordonator proiect


InfoScout, aprilie: Prin 1999 căutam un munte…

Publicat pe de scout.ro

« Prin 1999 căutam un munte pe care să existe cât mai puţine şanse să dau de manele, de miros de mici şi de pantofari. Aveam nevoie de un munte curat şi de linişte. Am avut norocul să dau peste un număr din colecţia Munţii noştri care lăuda Munţii Vâlcan: peste 64 de peşteri, dacă îmi aduc bine aminte, seri cu feerii de licurici, păduri de liliac pe lângă Tismana, locuri sălbatice şi trasee nemarcate, trecerea prin Peştişani şi apropierea de locul de naştere a lui Brâncuşi… Mai multe ispite de atât pe metru pătrat era greu să apară. În plus, masivul putea fi traversat. Aşa am hotărât să punem la cale o ieşire de tip „sinucigaş": aproape douăzeci şi şapte de oameni din diferite colţuri ale ţării, cu căţel şi purcel, au purces la drum.
[…]
Dar partea cea mai interesantă nu e aici. Căutam o peşteră care era pe hartă, peştera Gura Plaiului. Nu a fost chip să o găsim. La ieşirea din masiv am zis ca Lăpuşneanu, făcând cu degetul: „Ai să dai samă, Doamnă!". […] »

 

Vrei sa citesti continuarea? O poti face in numarul din aprilie al revistei InfoScout.

Alte materiale ce ar putea sa-ti placa:
– Povestea lupisorulului continua: Increderea
– Tehnici cercetasesti: Semne si semnalizare
– Cine a pierdut meciul.. la reculegere
– Interviu cu un parinte: doamna Corina Băiţoiu, Drăgăşani
– Adunarea Generala 2009
Acestea sunt doar cateva articole. Te invitam sa le descoperi, descarcand revista din "Arhiva revistei InfoScout "

Vreau sa multumesc echipei pentru implicare si pentru seriozitatea cu care isi face treaba. Asa ca… Lucian, Laurici (Laura H. si Laura B.), Claudia N., Claudia C., Flori, Monica, Manu, Ada, Ana, Oana, Andreea, Alexandra, Adi, Ioana si Alex… FELICITARI! >:D<

Sa fiti iubiti,
Alin

PS: daca aveti probleme la deschiderea PDF-ului, instalati-va cea mai noua varianta a Adobe Acrobat Reader.


România prinde rădăcini

Publicat pe de scout.ro

Sâmbătă, 4 aprilie, 3600 de voluntari din ţară s-au îndreptat spre Comăneşti cu scopul de a împăduri zona de pe Valea Agăşului.

Campania, începută în toamna anului trecut, face parte din programul „Cod Verde" prin care Grupul Realitatea-Caţavencu doreşte să se implice responsabil şi să susţină politicile de mediu. Printre colaboratori se află Organizaţia Non-guvernamentală MaiMultVerde, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Petrom şi, bineînţeles, Consiliul Judeţean Bacău şi Consiliul Local Comăneşti. „Nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât să laşi după tine o pădure, şi nu un copac. Dacă fiecare dintre noi şi-ar lua în serios destinul, am avea o ţară bogată, frumoasă şi curată" a afirmat Mihai Tutulici, iniţiatorul şi realizatorul campaniei.

În această primăvară s-au împădurit suprafeţe de câte 5 ha în judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău, plantându-se aproximativ 100.000 de arbori.

La Comăneşti s-a continuat refacerea pădurii de pe Valea Trotuşului începută în octombrie 2008. Cu ajutorul celor peste 3000 de voluntari au fost plantaţi 26.000 de puieţi de brad, molid şi paltin pe o suprafaţă de 5 ha de teren destul de greu accesibil.

Printre cei care au plantat puieţi s-au aflat prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, primarul localităţii Comăneşti, dar şi cel al municipiului Bacău şi alte oficialităţi.

Campania are ca scop refacerea zonelor în care s-au produs inundaţii cauzate în mare parte de tăierea abuzivă a copacilor şi va dura cinci ani în care se vor planta puieţi primăvara şi toamna. Printre voluntari s-au aflat membri ai diferitelor organizaţii non-guvernamentale precum Crucea Roşie, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României", dar şi simpli oameni, angajaţi ai Consiliului Local din judeţ.

„Am aflat de această campanie dintr-un mesaj primit pe net. Mi s-a părut interesant, mai ales că organizaţia noastră promovează protejarea naturii, şi m-am apucat de adunat voluntari" a mărturisit Patriciu Enăşel, lider cercetaş.

Astfel, printr-o pură coincidenţă, cei 21 de cercetaşi din oraşul Bacău au ajuns să planteze cot la cot cu alţi voluntari chiar pe parcela 21! Cu mic, cu mare, aceştia au înfruntat soarele dogoritor şi nu au părăsit locaţia decât după îndeplinirea sarcinilor. Cum s-au simţit? Foarte bine! Mai ales că prin astfel de activităţi „lăsăm lumea un pic mai bună decât am găsit-o!".

Monica Jicmon


Stagiul Regional Scouting Seeds Tismana

Publicat pe de scout.ro

 Desfăşurat în perioada 20-22 martie, stagiul regional pentru managementul voluntarilor de la Tismana a adunat, printre fulgi de zăpadă, 20 de lideri cercetaşi din  sudul ţării. Centrele Locale reprezentate au fost Dragasani, Râmnicu Vâlcea, Giurgiu, Bucureşti („Adormirea Maicii Domnului” şi „Pia Bratianu”) şi Târgu Jiu iar maeştri de ceremonii au fost Alex Moldovan, Iuliana Rada şi Bogdan Zaharia,  ce au pregătit sesiuni lungi de lucru, marcate de un scop precis: planificarea şi aplicarea justă a proiectului Scouting Seeds la nivel local. Fiecare lider în parte şi-a reamintit misiunea, aceea de a se asigura de transmiterea Cercetăşiei în rândul fiecărui membru al comunităţii şi a reflectat  asupra metodelor pe care le-ar putea aplica la nivel local. 
 
 Asemenea predecesoarelor sale de la Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc, stagiul de la Tismana i-a angrenat pe participanţi în 2  zile de formare şi  gândire strategică ce s-au dovedit a fi eficace, liderii cercetaşi plecând acasă cu planul de acţiune gata pregătit.  Dezbaterile au fost marcate de multă determinare, întrebări şi iniţiativă, foi de flipchart scrise şi rescrise, voie bună şi momente de concentrare maximă. În final lucrurile s-au concretizat într-o viziune clară asupra proiectului ce va urma a fi implementat centrelor locale de-acasă. 
  
 
 Cu puţină bunăvoinţă din partea fiecăruia, am avut parte de ceva timp petrecut cu chitară şi o plimbare scurtă la mânăstire, de timp de socializare şi de poveşti strecurate printre mâncarea mai mult decât generoasă şi caloriferele încinse. 
 Eh… şi uite că veni şi momentul plecării şi ne despărţirăm, cântându-ne în suflet o dulce muzică de bucurie şi credinţa, căci suntem nişte oameni cu putere! Mai presus de orice putere spirituală şi chiar fizică… suntem  împreună pentru o lume mai bună! 
 
  Sursa: Oana Mitruţ
 
  


Cercetaşii ce fac de Earth Hour?

Publicat pe de scout.ro

     De Earth Hour nu aprinzi lumina orice ar fi. Alătură-te celor un milliard de oameni din peste 1000 de oraşe din lumea întreagă care timp de o oră vor stinge lumina pe 28 martie. Un gest simbolic care arată că ne pasă de schimbările climatice.
    Ora Pământului este un apel global la acţiune care se adresează fiecăruia dintre noi, cercetaşi, artişti, politicieni, oameni simpli, pentru a acţiona împreună împotriva schimbărilor climatice.
     În România, între orele 20.30 şi 21.30 se va stinge lumina în clădirile simbolice din Capitală şi din alte şase oraşe : Timişoara, Cluj, Braşov, Tulcea, Botoşani şi Iaşi. Pentru cercetaşii care la aceea dată se află în Bucureşti există posibilitatea de a vedea la telescopul ce va fi adus în Piaţa Constituţiei Galaxia Andromeda, care din cauza iluminatului puternic la Casa Poporului, nu se mai vede cu ochiul liber.
De asemenea, pentru cei cărora nu le place să stea pe întuneric, se vor pregăti seri şi cine la lumina lumânării în cafenele.    
    Campania Earth Hour a fost prima dată organizată  la Sydney, în Australia, unde 2,2 milioane de oameni şi companii au stins lumina pentru o oră. Un an mai târziu evenimentul a devenit global, implicând 50 de milioane de oameni din 35 de ţări. Anul acesta ţara noastră se alătură pentru prima dată, oficial, campaniei.

Sursa: Laura Badut


Lupişorul mesager

Publicat pe de scout.ro

"Fâl-fâl, fâl-fâl…" – "Ce veşti ne aduci, vulturule Chill?!!!"
Tropa-trop, tropa-trop…" – "Aveţi o depeşă, domniţă!"
Cling-cling, cling-cling!" – "Poştaaaa!"
Ţrrrrrrrr, ţrrrrrrrr…" – „Alo?!? Hai să-ţi spun… "

Porumbei, poştalion, fum (la indieni), cod Morse, poştaş cu sau fără bicicletă, telegraf, telefon, internet etc. sunt doar câteva metode descoperite şi folosite până acum de om pentru a comunica la distanţă. Nevoia de a ţine legătura cu cei care se află la depărtare l-a făcut să devină inventiv şi creator.

Prin proiectul propus de Echipa Naţională de Lupişori, pe 22 februarie, zi care la nivel internaţional poartă numele de Thinking Day, lupişorii au fost invitaţi şi ei să depăşească graniţele haiticului şi să devină mesageri ai unui gând bun, al unui îndemn de mai bine către cercetaşii de vârsta lor din celelalte centre.

Este primul proiect de o asemenea anvergură la nivel de ramură, propunându-şi să înlesnească comunicarea dintre cei mai mici cercetaşi care, înafara Campului Naţional de Lupişori, ajung rar să se întâlnească pentru a se cunoaşte şi desfăşura activităţi în comun.
Lăbuţele pe condei!

Primele întâlniri din cadrul proiectului au adus cu ele o undă de parfum desprinsă parcă din cutiuţa cu scrisori legate cu pănglicuţă a bunicelor. Liderii au evocat vremurile în care nu era chiar atât de lesne şi la îndemâna oricui să comunice la distanţă, vremuri în care nu exista telefon sau internet, comunicarea făcându-se prin scrisori trimise prin porumbei voiajori sau cu ajutorul cailor. Prinşi de poveste, lupişorii, care până acum nu scriseseră în viaţa lor decât bileţele colegilor de clasă sau scrisori fictive unor personaje imaginare la orele de limba română, şi-au dat toată silinţa să compună cele mai frumoase scrisori corespondenţilor lor din ţară.

Şi s-au pus pe treabă. Întrucât „scripta manent" („ce-i scris rămâne"), au învăţat de la lideri ce elemente trebuie să compună o scrisoare, şi-au căutat cuvintele şi le-au aşternut întâi pe ciornă. Apoi şi-au rafinat discursul, folosind cu grijă o caligrafie încă neviciată pentru a transpune pe „curat" sentimente, gânduri, impresii şi experienţe cercetăşeşti. Bineînţeles că fiecare scrisorică a fost împodobită măcar de un desen plin de culoare, dacă nu cu tot felul de brizbizuri specifice vârstei, de lângă care nu putea să lipsescă măcar un obiect cât de mic ca suvenir.

Scrisorile, pregătite de unii cu migală, de alţii cu stângăcie, au fost puse la poştă în aceeaşi zi, cu o săptămână înainte de 22 februarie. Unii dintre lupişori au avut chiar norocul de a primi explicaţii şi de a vedea de unde începe drumul depeşelor. După care… s-au pus pe aşteptat. Oare din ce colţ de ţară va veni poştalionul şi pentru ei?

Din fericire nu au avut mult de aşteptat şi… Ding-dong! Poştaşul a sunat şi la uşa lor! După emoţia aşteptării şi-a făcut loc emoţia descoperirii. Şi nu ştiu cum au suportat trecerea timpului până la întâlnirea haiticului din 22 februarie, dar ce e sigur e că toţi au fost nerăbdători să descopere ce surpriză a ascuns şi plicul din mâna colegului de patrulă. Emoţii, mirări, comparaţii, bucurie, exclamaţii… o paletă de sentimente plină de culoare, trăiri pline de frumuseţe pură…

Din spatele frontului sau din linia întâi, lider sau lupişor, cu suflet vibrând, sperăm şi într-o a doua ediţie care să ne apropie din nou.

Aşa cum promitea coordonatoarea proiectului, Roxana Boltaşu, Lupişorul Mesager a însemnat: 

– 326 de scrisori
– 326 de gânduri frumoase
– 326 de aventuri trăite
– 326 de inimi care au bătut în ritmul marilor aşteptări
– 326 de cadouri trimise către un prieten
– 326 de poveşti scrise cu mult drag
– 326 de obiecte confecţionate de 652 de mâini dibace
– 326 de cutii poştale care au aşteptat să fie umplute
– 326 de … lista ar putea continua …

Flori Budău, Lider lupişori


Desemnarea Mamei Anului Scout 2009

Publicat pe de scout.ro

Pildeşti: 8 martie

Prezentatorii din acest an au fost Sabina Mârţ, şef de centru local, lider la ramura lupişori şi Leonard Mîrţ, lider cercetaş la ramura exploratori. Cântecele, scenetele, poeziile dedicate mamelor au fost pline de emoţie, entuziasm şi dragoste, făcând ca toţi cei prezenţi la serbare să se bucure de o atmosferă plăcută.

 

În cadrul acestui act cultural, mamele din Pildeşti au ales cea mai bună compunere dintre cele zece care au ajuns în finală. Acestea au fost făcute cu o săptămână înainte de către copiii cercetaşi de la ramura „lupişorilor" (7-11 ani), la întâlnirea lor duminicală.

 

Astfel, clipele frumoase nu au lipsit în cadrul serbării, însă cel mai emoţionant a fost, desigur, momentul în care s-a desemnat Mama Anului Scout 2009. Lucrarea cu cele mai multe voturi a fost cea a Simonei Dumea, mama ei luând astfel acest titlu. După ce Dna. Cecilia Dumea a păşit pe scenă alături de fiica sa, a fost decorată de către Dna. Bibiana Mîrţ – Mama Anului Scout 2008 – cu o eşarfă confecţionată din culorile cravatei noastre: roşu şi alb. După ce a primit un frumos buchet de flori în aplauzele tuturor celor din sală, Dna. Cecilia a mulţumit organizatorilor şi celor prezenţi pentru distincţia primită şi a făcut o poză cu toate cele trei fiice ale sale, toate membre ale Mişcării Scout din Pildeşti.

 

Nu doar cercetaşii pildeşteni au participat activ la realizarea acestei serbări, dar şi mamele lor, lucru ce ne aduce multă satisfacţie sufletească. Se cuvine să le amintim pe Dna. Iuliana Iştoc şi Dna. Gabriela Matieş care, cântând la chitară şi la vioară, au reuşit să-i încânte pe cei prezenţi cu nişte melodii deosebite.

 

Mulţumim pe această cale tuturor persoanelor ce au făcut posibilă realizarea acestei serbări ajutând astfel la păstrarea acestei frumoase tradiţii, în speranţa că activităţile cercetăşeşti nu vor înceta să aducă mereu decât bucurie în sufletele tuturor. De asemenea, mulţumim mamelor cercetaşilor care ne-au onorat cu prezenţa, precum şi reprezentantului Primăriei Cordun, Dra. Maria Mărtinaş, viceprimar, care mereu este alături de noi pentru a sprijini orice activitate a noastră educativă.

 

Închei acest articol prezentând compunerea câştigătoare.

„Mama mea e cea mai bună,
În fiecare seară îmi urează noapte bună.
E un înger păzitor
Ce mă păzeşte de zor.
E o zână ce zâmbeşte
Şi pe copii îi preţuieşte.
E petala ce are nevoie o floare
Pentru a fi atrăgătoare.
Părul ei este şaten,
De mărime mititel.
Ochii ei sunt două stele
Două lumini frumuşele.
Capul este un soare
Ce străluceşte-n amiaza mare.
E frumoasă nu mă-nşel,
Ne face cadouri fel de fel.
Câte-o dată ne-adunăm
Şi-mpreună ne rugăm
La teme mă ajută
Şi la lecţii mă ascultă.
Dacă aş putea,
Pentru ea,
Pentru mama mea,
Aş fura din cer o stea.
Îţi mulţumesc că mi-ai dat viaţă
Că mă creşti şi mă iubeşti"
Cu drag a ta fiică, Dumea Simona

 

A consemnat: Mârţ Ioana-Evelina, Lider cercetaş


Conferinţa anuală a Comitetului Mondial DESMOS

Publicat pe de scout.ro

Pe 17 iulie 1996…

A avut loc prima întâlnire în Oslo – Norvegia, la care au participat reprezentanţi din următoarele ţări: Cipru, Egipt, Finlanda, Grecia, România, SUA şi Iugoslavia. Gruparea Cercetaşilor Ortodocşi – DESMOS – a fost înfiinţată din dorinţa alinierii la celelalte grupări, respectiv Grupului Internaţional al Cercetaşilor Catolici şi a Uniunii Internaţionale a Cercetaşilor Musulmani.

Anul acesta, Întrunirea Anuală a Comitetului Internaţional DESMOS s-a ţinut în localitatea Tismana, lângă Târgu Jiu. Aceasta s-a desfăşurat între 20-22 februarie şi a avut ca participanţi 15 persoane din Liban, Iordania, Palestina, Israel, Cipru, Grecia, Serbia, România şi Moldova. La conferinţa propriu-zisă, care a avut loc sâmbată, s-au prezentat rapoartele anuale din fiecare ţară, s-au făcut alegeri pentru noul comitet şi s-a făcut planificarea pentru un nou an.

Cu scopul unui schimb cultural, participanţii au fost invitaţi la Centrul Cultural Popeşti, unde au putut vedea cum se fabrică manual ţesături tradiţionale şi cum se practică olăritul. De asemenea, au putut urmări un spectacol cu tradiţii de Dragobete. Duminică, 22 februarie, membrii Comitetului International DESMOS au fost primiţi de către conducerea primăriei Târgu Jiu.

Reprezentatul comitetului mondial Desmos în Romania, Roxana Boltaşu, îşi propune să formeze o echipă care să pună accent pe latura spirituală. Astfel, se doreşte editarea unui manual care să ghideze liderii în activitatea spirituală.

Anul viitor Întrunirea Anuală a Comitetului Internaţional DESMOS va avea loc în Atena-Grecia.

Ada Rascol