Autor: Mihaela Girleanu

Cercetașii lansează Tratatul de Pace

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, în prezența a peste 500 de invitați, Organizația Națională “Cercetașii României” a lansat Tratatul de Pace.

Tratat-de-pace

Tratatul, semnat în cadrul simbolic al „Muzeului Păcii”, marchează Deschiderea Anului Cercetășesc 2014-2015 și împlinirea a 25 de ani de la reapariția cercetășiei în România. În cele șapte puncte ale Tratatului de Pace sunt înglobate principii și valori cercetășești și învățături ale celor 4 ateliere ale evenimentului desfășurate în: Ograda Patriotismului, Ograda Altruismului, Ograda Credinței și Ograda Echilibrului.

Ne-am bucurat în mod deosebit de prezența partenerilor instituționali de încredere ai organizației: Ministerul Educației Naționale prin Albert Craiu, Consilier al Ministrului și Ministerul Tineretului și Sportului prin Vlad Țone, Consilier al Secretarului de Stat. De asemenea, alături de cercetași s-a aflat și Innobyte, susținător dedicat al cercetășiei în România și partener de referință al organizației. Prezența partenerilor și sponsorilor organizației la eveniment reprezintă pentru noi un mesaj de susținere atât a mișcării cercetășești cât și a rolului educației nonformale în dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor.

Prin evenimentul desfășurat sâmbătă la Muzeul Satului, Organizația Națională “Cercetașii României” a dat startul unui nou an cercetășesc, cu un program educațional nonformal complex derulat în peste 32 de județe, pentru peste 3500 de copii și tineri.

 


Cercetașii răspândesc veselie și bucurie în Munții Piatra Craiului!

 

 

În perioada 4-10 august, peste 300 de temerari (11-14 ani) și exploratori (15-18 ani) din cadrul Organizației Naționale “Cercetașii României” își dau întâlnire în Piatra Craiului pentru a participa la campurile naționale.

 

photo_2

 

Festivalul de Campuri Cercetășești a debutat duminică, 27 iulie, cu Campul Național de Lupișori (7-10 ani), care a avut loc în Țara Făgărașului. În următoarea săptămână de festival ne îndreptăm cu pași repezi către traseul provocator al celor 300 de temerari și exploratori în cadrul celor două evenimente naționale: <Campul Național de Temerari> și <Campul “Sterie Stinghe” – Campul Național de Exploratori>.

 

Temerarii împreună cu liderii însoțitori vor descoperi pe parcursul acestei săptămâni legenda Garofiței Pietrei Craiului prin participarea la diferite activități: parcurgerea potecilor din Piatra Craiului în căutarea celor doi copilaşi rătăciti în munţi – Degetăruț şi Garofiţa, amenajarea locului de camp și implicarea în ateliere tematice pentru dezvoltarea abilităților de viață.

 

Paralel, în localitatea Cristian, în perioada 5-10 august 2014, se continuă tradiția campului dedicat exploratorilor, după ce anul trecut poporul scout a colonizat localitatea prin bună dispoziție și dorința de progres. Alături de prieteni vechi și noi, se vor cunoaște legende și oameni și se vor scrie povești noi. În cele 6 zile dedicate campului, cercetașii vor învăța să-și facă propria așezare, se vor întrece în realizarea unor meșteșuguri locale și vor ajuta comunitatea care îi va găzdui.

 

În perioada iulie – septembrie 2014, Organizația Națională “Cercetașii României” (ONCR) organizează Festivalul de Campuri Cercetășești, având ca participanți în cadrul campurilor educaționale peste 700 de copii și tineri din peste 30 de județe din întreaga țară. Festivalul de Campuri Cercetășești este derulat cu implicarea și susținerea partenerilor: Innobyte, Kaufland România, Intel Education și Mercedes-Benz România.


START Festivalul de Campuri Cercetășești 2014!

În perioada iulie – septembrie 2014, Organizația Națională “Cercetașii României” (ONCR) organizează Festivalul de Campuri Cercetășești, având ca participanți în cadrul campurilor educaționale peste 700 de copii și tineri din peste 30 de județe din întreaga țară.

 

photo_01_29 iulie

 

Bucuria de a fi cercetaș va fi resimțită de copii și tineri printr-o serie de activități ce au la bază un cadru simbolic, o poveste derulată în natură, în care participanții devin eroii învingători, prin parcurgerea unui traseu educațional încărcat de diverse provocări.

 

Duminică, 27 iulie, s-a dat startul învățării prin acțiune prin deschiderea Campului Național de Lupișori (adresat copiilor cu vârste între 7 și 10 ani), derulat în Țara Făgărașului, la Drăguș. O vară plină de aventură ne așteaptă în continuare în campurile tradiționale adresate temerarilor (11-14 ani) și exploratorilor (15-18 ani).

 

Sibiul, în luna august, va găzdui Campul de Nocrich – Camp de artă, meșteșuguri și pricepere (18-24 august – Centrul Cercetăşesc Nocrich, Sibiu), în timp ce localitatea Cioclovina, Hunedoara, ne va oferi cadru în explorarea Munților Orăștiei – Campul “Castra Exploratorum” (2-11 și 11-20 august).

 

Pentru al cincilea an consecutiv, Mercedes-Benz România se alătură inițiativelor educaționale de tip cercetășesc, în calitate de Maşină Oficială, sprijinind Festivalul de Campuri Cercetășești. Autovehiculele Mercedes-Benz Citan, Sprinter şi Vito vor sta la dispoziţia sutelor de cercetaşi, pentru a le oferi tot confortul şi siguranţa necesară în transportul persoanelor şi materialelor în campurile educaționale din această vară.

 

Alături de Innobyte, partener solidar al organizației, începând cu anul 2014, Festivalul de Campuri cercetășești se bucură de susținerea Kaufland România și Intel Education.


Centrul Scout Nocrich angajează Coordonator Activități!

Începând cu luna iulie 2014 dăm startul la un nou sezon plin de activități și oaspeți! Centrul Scout Nocrich este primul centru educațional cercetășesc din România care oferă diverse pachete de activități: activități educaționale de o zi/ un weekend, training-uri, concursuri sportive, team-building, în orice anotimp, pentru orice grupă de vârstă, într-un spațiu adecvat (inclusiv posibilitate de cazare).

Centrul Scout Nocrich angajează Coordonator Activități!

 

logo_Nocrich

 

Dacă te regăsești în descrierea de mai jos și îți dorești să te bucuri de o experiență unică, te așteptăm în echipa noastră!

Responsabilităţile postului:
  • Implementează planul anual de acțiune al Centrului Scout Nocrich;
  • Identifică oportunități pentru a asigura sustenabilitatea și dezvoltarea Centrului Scout Nocrich (redactare cereri de finanțare, identificare potențiali sponsori etc.);
  • Asigură procesul de recrutare și selecție a voluntarilor responsabili de facilitarea activităților nonformale și informale;
  • Realizează instruirea, mentorarea și motivarea voluntarilor Centrului Scout Nocrich;
  • Identifică oportunități pentru a asigura sustenabilitatea și dezvoltarea Centrului Scout Nocrich;
  • Participă la ședințele Consiliului Centrului Scout Nocrich ca persoană fără drept de vot și informează constant membrii CC despre situația centrului;
  • Respectă și acționează conform Statutului și Regulamentului Centrului Scout Nocrich, Misiunii ONCR și Metodei Educaționale Scout;
Organizaţia oferă:
  • Mediu de lucru motivant, într-o echipă tânăra şi dinamică;
  • Mentorat și coaching pe parcursul a 3 luni (iulie – septembrie 2014);
  • Posibilitatea de a lucra într-o organizaţie de top în domeniul educaţiei şi al programelor pentru copii şi tineri;
  • Posibilitatea de formare şi instruire permanentă la nivel naţional şi internaţional;
  • Posibilitate de cazare;
  • Remunerație financiară și telefon de serviciu;
Profilul candidatului:
  • Experiență în management de voluntari, management de proiect, inclusiv management financiar (execuție bugetară) în cadrul unui ONG de minim 2 ani;
  • Implicare activă în calitate de voluntar în acțiuni/ proiecte/ programe;
  • Abilități de facilitare metode de educație nonformală și activități de petrecerea a timpului liber pentru copii și tineri;
  • Competențe digitale în utilizarea diverselor medii de comunicare online;
  • Bune abilități organizatorice, leadership, abilități de comunicare și lucru în echipă, gândire strategică și orientare către identificarea de soluții alternative la probleme;
  • Toleranță și deschidere față de interculturalitate;
  • Atenție distributivă, capacitatea de a gestiona mai multe sarcini simultan;
  • Persoană proactivă (cu inițiativă), dinamică, creativă și inovativă;
  • Disponibilitate către un program flexibil;
  • Domiciliat în Sibiu sau Nocrich sau disponibil pentru schimbarea domiciliului în Nocrich;
  • Vorbitor de limba engleză (alte limbi străine constituie avantaj);
  • Permis de conducere categoria B reprezintă un avantaj;

 

Procedura de selecție:
Vă rog să trimiteți la adresa nocrich@next.scout.ro, un email cu titlul: APLICAȚIE COORDONATOR ACTIVITĂȚI care să cuprindă următoarele documente: CV și scrisoare de motivație.
Nota: Nu există un format standard pentru scrisoarea de motivație.

Calendar:
Perioada de aplicație: 16-26 iunie 2014
Etapa 1 – Analiza și selecția aplicațiilor primite: 27-30 iunie 2014
Etapa 2 – Interviu online: 1-6 iulie
Etapa 3 – Interviu față-în-față (Nocrich): 7 iulie 2014
Anunțare Coordonator Activități: 9 iulie 2014

Pe scurt, dacă ai nevoie de o experiență nouă și unică în care îți poți antrena veselia și comunicarea în cele mai diverse moduri și ai visat mereu să ai posibilitatea de a fi gazdă și mentor pentru activități educaționale și de petrecere a timpului liber într-un ambient plin de culoare și naturalețe, nu ezita să ne scrii!

Nocrich are nevoie de tine!

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la adresa de email nocrich@next.scout.ro/ consultați pagina webhttp://nocrich.next.scout.ro/ sau https://www.facebook.com/NocrichScoutCentre.


Cercetaș pasionat de fotografie?

 

afis 1

 

Da, te căutăm pe tine!

Și vrem să îți oferim o bursă (include costul cursului și al cazării) la cursul de fotografie ținut de Sebastian Marcovici și Mihai Benea la Academia ICon Arts Roma.

Dar trebuie să ne convingi că o meriți. Alege cea mai bună fotografie făcută de tine în cercetășie și atașeaz-o într-un comentariu în care ne scrii cum te vor ajuta noile skill-uri de fotografie pe termen lung.

Te rugăm însă să te limitezi la un singur comentariu.

Ai timp să ne scrii până pe 13 iunie, ora 23.20.

După vom vedea cine ne-a convins că va scoate tot ce-i mai bun din această bursă.

Înscrie-te la bursa de fotografie:

https://www.facebook.com/events

BONUS: Bursierul va fi parte din echipa de PR a ONCR-ului pe parcursul unui an de zile!

Succes!

PS: Dacă vrei să afli mai multe despre ICon Arts, te invităm pe www.iconarts.ro


Castelul Peleș a primit în custodie Istoria Cercetașilor României

În prezența a peste 200 de invitați, Organizația Națională “Cercetașii României” a predat Muzeului Național Peleș în data ce 1 Iunie, Capsula Timpului – Cufărul Cercetășesc ce simbolizează istoria cercetășească prezentă.

 

Capsula Timpului reunește obiecte și amintiri ale cercetășiei din acest început de veac – eșarfe ale Centrelor Locale, jurnale de camp, amintiri ale copiilor, materiale educaționale, lucruri cu multă însemnătate pentru generația actuală. Acestea vor rămâne sigilate în Cufărul Cercetășesc, ce va fi redeschis peste 100 de ani, timp în care va fi expus în toată țara.

 Cercetasii Romaniei_Castelul Peles_01

„Pentru istoria Cercetășiei românești, data de 1 Iunie 2014 va rămâne un moment unic, încărcat de emoții pozitive, bucuria copiilor prezenți la eveniment și solemnitatea ceremoniei. Acceptul Muzeului Național Peleș de a găzdui Cufărul Cercetășesc este o onoare și totodată o recunoaștere a Metodei Scout și a îndeplinirii misiunii de a Lăsa lumea un pic mai bună decât am găsit-o” a declarat Marian Panait, Responsabil Național Comunicare şi Relaţii Externe.

 

Timp de un an, Cufărul Cercetășesc, va putea fi vizualizat în incinta Muzeul Național Peleș, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I şi regina Elisabeta. Alături de valoarea arhitectonică, ce oferă caracter de unicitate, prima locație de expunere a Cufărului Cercetășesc – Muzeul Național Peleș, are deopotrivă o valoare istorică pentru relația dintre Cercetașii României și Casa Regală.

 

Anca Hogea, Director General Muzeul Național Peleș: “Este o mare onoare pentru noi să fim gazda unei istorii educaționale din România și cu atât mai mult să avem rolul de a fi primii invitați ai acestei călătorii în timp. Acum, vizitatorii Muzeului Peleș vor înțelege mai bine Cercetășia din România și vor avea posibilitatea de a se alătura acestei cauze prin implicare activă.”

Acesta acțiune a avut loc în parteneriat cu Centru Local “Peleș” Sinaia și este un eveniment organizat în cadrul Centenarului Cercetășesc – moment unic de celebrare a 100 de ani de la înființare (1913) și de la apariția primelor grupuri de cercetași în România. Centenarul Cercetășesc a fost sărbătorit prin multiple evenimente de anvergură atât la nivel național, cât și la nivelul celor 75 de Centre Locale, prin implicarea a peste 1.500 de copii și tineri. 


Ceremonie Capsula Timpului – Centenarul Cercetășesc

Organizația Națională “Cercetașii României” – ONCR are deosebita plăcere și bucurie de a vă invita la ceremonia de predare în custodie a Capsulei Timpului către Muzeul Național Peleș, organizată la Sinaia, în data de 1 iunie 2014, ora 16.00.

 

 1010371_807358989276937_2949190727369527401_n

Anii 2013-2014 au însemnat pentru ONCR un moment unic de celebrare a 100 de ani de la înființare (1913) și de la apariția primelor grupuri de cercetași în România. Centenarul Cercetășesc a fost sărbătorit prin multiple evenimente de anvergură atât la nivel național, cât și la nivelul celor 75 de Centre Locale, prin implicarea a peste 1500 de copii și tineri.

În etapa de închidere a acestui proiect la nivel național, ne propunem o ultimă inițiativa ce vizează pe de o parte, creşterea gradului de vizibilitate a tot ce înseamnă Metoda Educațională Scout în România și, pe de altă parte, perpetuarea valorilor actuale ale cercetășiei prin realizarea unei capsule a timpului. În această capsulă, reprezentată printr-un cufăr sculptat cu multă măiestrie de un meșter popular, am adunat obiecte și amintiri ale cercetașiei din acest început de veac. Acest cufăr va rămâne sigilat și va fi redeschis peste 100 de ani. În acești 100 de ani, cufărul urmează să fie expus în locuri reprezentative și publice pentru a putea fi accesibil unui număr cât mai mare de oameni.

 

 

În cadrul evenimentului invitații beneficiază de un tur extins gratuit al Castelului Peleș.

 

 

Vă rugăm să aveţi amabilitatea de a confirma participarea dvs. până la data de 30 mai 2014, ora 12.00 la adresa de email mihaela.girleanu@next.scout.ro, telefon 0736 341 822, persoană de contact Mihaela Gîrleanu, director executiv ONCR.

 

Invitatie_1Iunie_Cercetasii Romaniei


Apel – Coordonator Centre Scout

Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” anunţă selecţia unei persoane pentru poziţia de COORDONATOR CENTRE SCOUT în regim de voluntariat

Responsabilităţile postului:

 

  • Elaborează și coordonează strategia națională de dezvoltare a Centrelor Scout
  • Elaborează alături de Consiliile Centrelor Scout strategia de dezvoltare a fiecărui Centru Scout și se asigură de corelarea acesteia cu strategia de dezvoltare ONCR și cu strategia națională de dezvoltare a Centrelor Scout
  • Supervizează elaborarea și implementarea planurilor de acțiune ale Centrelor Scout
  • Organizează la nivel național selecția Directorilor de Centre Scout
  • Coordonează în mod direct persoanele aflate în poziția de Director Centru Scout
  • Ajută la structurarea și coordonarea echipelor de voluntari din Centrele Scout
  • Coordonează procesul de accesare a unor finanțări pentru Centrele Scout
  • Asigură comunicarea internă și externă a Centrelor Scout și dezvoltă strategia de comunicare a acestora
  • Reprezintă Centrele Scout din România în fața companiilor, organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor, dezvoltând parteneriate relevante
  • Menține comunicarea și colaborarea cu organismele cărora ONCR este afiliată (Organizația Mondială a Mișcăriii Scout, Regiunea Europeană Scout)
  • Participă la ședintele Consiliului Director ca persoană fară drept de vot si informează constant membrii CD despre situația centrelor scout din țară
  • Respectă și acționează conform Statutului și Regulamentului ONCR, Misiunii Organizației și Metodei Educaționale Scout

 

Organizaţia oferă:

 

  • Mediu de lucru motivant, într-o echipă tânăra şi dinamică;
  • Posibilitatea de a lucra într-o organizaţie de top în domeniul educaţiei şi al programelor pentru copii şi tineri;
  • Posibilitatea de formare şi instruire permanentă la nivel naţional şi internaţional în domeniile: management, comunicare, educație non-formală, lucrul cu minorități, includere etc.;
  • Suport în participarea la întalnirea europeană a coordonatorilor de centre scout

 

Profilul candidatului:

 

  • Experiență în management de voluntari și management de proiect;
  • Bune abilități organizatorice: leadership, abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, (ordine, rigurozitate), atenţie la detalii, capacitate de concentrare pe sarcină;
  • Abilităţi de motivare şi relaţionare interpersonală;
  • Persoană proactivă (cu iniţiativă), dinamică, deschisă la a da și primi feedback;
  • Disponibilitate pentru implicare nerumenerată;
  • Disponibilitate către un program flexibil;
  • Disponibilitate pentru a călători atât în țară cât și în străinătate;
  • Familiaritate cu metoda scout, cu programele şi viziunea organizației;
  • Vorbitor de limba engleză (alte limbi străine constituie avantaj);
  • Permis de conducere categoria B

Procedura de selecție:

 

Vă rog să trimiteți la adresa mihaela.girleanu@next.scout.ro, un email cu titlul: APLICAȚIE COORDONATOR CENTRE SCOUT care să cuprindă următoarele documente: CV și scrisoare de motivație.

Nota: Nu există un format standard pentru scrisorea de motivație.

 

 

Calendar:

 

  • Perioada de aplicație: 19-30 mai 2014
  • Perioada de analiză a aplicațiilor primite: 2-6 iunie 2014
  • Anunțarea Coordonatorului de Centre Scout: 9 iunie 2014

 

 

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la adresa de email mihaela.girleanu@next.scout.ro, telefon 0736 341 822, persoană de contact Mihaela Gîrleanu.


Conferința Națională a Lucrătorilor de Tineret

Organizația Națională “Cercetașii României” – ONCR are plăcerea de a vă invita la prima Conferință Națională dedicată Lucrătorilor de Tineret, organizată la București, în data de 10 mai 2014, în intervalul orar 9.00 – 13.00 la Ministerul Tineretului și Sportului – MTS.

 

 

La aproximativ un an după introducerea standardului ocupațional al lucrătorului de tineret, conferința propusă de ONCR răspunde în mod semnificativ nevoilor actuale oferind un cadru de interacțiune pentru lucrătorii de tineret și creând contextul favorabil pentru identificarea priorităților la nivel național. Evenimentul organizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului își propune să aducă la aceeași masă stakeholderii din domeniul tineretului și lucrători de tineret în vederea creării unei comunicări eficiente și a unei colaborări sustenabile între sectorul public și sectorul neguvernamental.

Lucrătorul de tineret mobilizează tinerii în scopul dezvoltării abilităţilor de viaţă şi a comportamentelor proactive, stimulând viaţa asociativă şi cooperarea în rândul tinerilor, facilitând participarea acestora la viaţa comunităţii. Cei peste 500 de lucrători de tineret din Organizația Națională “Cercetașii României” se alătură celor aproximativ 8 milioane de cercetași adulți (lucrători de tineret) de pe toată Planeta, pentru a contribui la crearea unei lumi mai bune, prin dezvoltarea unui viitor durabil în care natura, comunitatea și dezvoltarea personală a tinerilor sunt puse pe primul loc.

 

Organizatorii sunt onorați de intervențiile tematice a reprezentanților din partea următoarelor instituții: Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației Naționale, Cabinet Ministru Delegat pentru Dialog Social, Institutul de Științe ale Educației, Fundația Noi Orizonturi, Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului În România – VOLUM, Consiliul Tineretului din România – CTR.

 

Evenimentul este adresat reprezentanţilor instituţiilor care derulează activități cu și pentru tineri, mass-mediei – ca promotori de modele şi reprezentanţilor din companiile private care intervin la nivel educativ prin programele de responsabilitate socială.

 

 

Vă rugăm să aveţi amabilitatea de a confirma participarea dvs. până la data de 8 mai 2014 la adresa de email mihaela.girleanu@next.scout.ro, telefon 0736 341 822, persoană de contact Mihaela Gîrleanu, director executiv ONCR.


Cercetașii României vă invită la ONGFest!

Organizația Națională “Cercetașii României” se alătură organizatorilor, în calitate de partener al evenimentului, și vă invită să participaţi la ONGFest 2014 în perioada 9 – 11 mai la Bucureşti.

ONGFest – Festivalul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România este un eveniment organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în cadrul programului Fondul ONG în România. Obiectivul general al Fondului ONG este consolidarea dezvoltării societății civile şi creşterea contribuției la justiția socială, democrație şi dezvoltare sustenabilă, acesta contribuind la obiectivele generale ale Granturilor Spațiului Economic European (SEE) şi norvegiene 2009-2014, de a reduce disparitățile economice şi sociale în Spațiul Economic European şi de a întări relațiile bilaterale între România şi statele donatoare Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.

Afis ONGFest

 

Pe 9-11 mai facem apel la (r)evoluţie. (R)evoluţia către mai bine în orice domeniu ce ne priveşte pe fiecare dintre noi. Către şi pentru celebrarea diversităţii, respectarea drepturilor omului, şanse egale pentru fiecare, protejarea mediului şi a patrimoniului, implicare şi participare în decizii ce ne privesc.

Pe 9 mai, La Palatul Parlamentului şi nu numai, dezbatem şi schimbăm bune practici pentru (r)evoluţie. Este ziua dedicată networking-ului şi dezbaterilor. Pe 10 și 11 mai, în Parcul Herăstrău, intrarea dinspre piaţa Charles de Gaulle, ne prezentăm în faţa publicului larg şi chemăm oamenii să fie alături de noi în (r)evoluţie.

Tematica acestui an este promovarea diversității, a toleranței și a solidarității în combaterea discriminării și a discursului instigator la ură. ONGFest încurajează voluntariatul, participarea civică, antreprenoriatul social și inovarea civică.

Pentru informaţii suplimentare: www.ongfest.ro